De la lume adunate...
Şoarecele şi pisica
Grigore Alexandrescu
Şoarecele şi pisica
Un şoarece de neam, şi anume Raton,
Ce fusese crescut sub pat la pension,
Şi care n sfrşit, după un nobil plan,
Petrecea retirat ntr-un vechi parmazan,
ntlni ntr-o zi pe chir Pisicovici,
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.
Cum că domnul Raton ndată s-a gndit
Să o ia la picior, nu e de ndoit.
Dar smeritul cotoi, cu ochii n pămnt,
Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfnt,
ncepu a striga: "De ce fugi, domnul meu?
Nu cumva ţi fac rău? Nu cumva te gonesc?
Binele şoricesc ct de mult l doresc
Şi ct mi eşti de scump, o ştie Dumnezeu!
Cunosc ce răutăţi v-au făcut fraţii mei,
Şi că aveţi cuvnt să vă plngeţi de ei;
Dar nu sunt cum crezi; căci chiar asupra lor
Veneam să vă slujesc, de vreţi un ajutor.
Eu carne nu mănnc; ba ncă socotesc,
De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc."
La ăst frumos cuvnt, Raton nduplecat,
Văznd că Dumnezeu de martor e luat,
şi ceru iertăciuni şi-l pofti a veni
Cu neamul şoricesc a se-mprieteni.
i duse pe la toţi, şi l nfăţişă
Ca un prieten bun ce norocul le dă.
Să fi văzut la ei jocuri şi veselii!
Căci şoarecii cred mult la fizionomii,
Ş-a acestui străin atta de cinstit
Nu le nfăţişa nimic de bănuit.
Dar ntr-o zi, cnd toţi i deteră un bal,
După ce refuză şi limbi şi caşcaval,
Zicnd că e n post şi nu poate mnca,
Pe prietenii săi ceru a-mbrăţişa.
Ce fel de-mbrăţişări! Ce fel de sărutat!
Pe cţi gura punea,
ndată i jertfea;
nct abia doi-trei cu fuga au scăpat.
Cotoiul cel smerit
E omul ipocrit.
Un şoarece de neam, şi anume Raton,
Ce fusese crescut sub pat la pension,
Şi care n sfrşit, după un nobil plan,
Petrecea retirat ntr-un vechi parmazan,
ntlni ntr-o zi pe chir Pisicovici,
Cotoi care avea bun nume-ntre pisici.
Cum că domnul Raton ndată s-a gndit
Să o ia la picior, nu e de ndoit.
Dar smeritul cotoi, cu ochii n pămnt,
Cu capu-ntre urechi, cu un aer de sfnt,
ncepu a striga: "De ce fugi, domnul meu?
Nu cumva ţi fac rău? Nu cumva te gonesc?
Binele şoricesc ct de mult l doresc
Şi ct mi eşti de scump, o ştie Dumnezeu!
Cunosc ce răutăţi v-au făcut fraţii mei,
Şi că aveţi cuvnt să vă plngeţi de ei;
Dar nu sunt cum crezi; căci chiar asupra lor
Veneam să vă slujesc, de vreţi un ajutor.
Eu carne nu mănnc; ba ncă socotesc,
De va vrea Dumnezeu, să mă călugăresc."
La ăst frumos cuvnt, Raton nduplecat,
Văznd că Dumnezeu de martor e luat,
şi ceru iertăciuni şi-l pofti a veni
Cu neamul şoricesc a se-mprieteni.
i duse pe la toţi, şi l nfăţişă
Ca un prieten bun ce norocul le dă.
Să fi văzut la ei jocuri şi veselii!
Căci şoarecii cred mult la fizionomii,
Ş-a acestui străin atta de cinstit
Nu le nfăţişa nimic de bănuit.
Dar ntr-o zi, cnd toţi i deteră un bal,
După ce refuză şi limbi şi caşcaval,
Zicnd că e n post şi nu poate mnca,
Pe prietenii săi ceru a-mbrăţişa.
Ce fel de-mbrăţişări! Ce fel de sărutat!
Pe cţi gura punea,
ndată i jertfea;
nct abia doi-trei cu fuga au scăpat.
Cotoiul cel smerit
E omul ipocrit.
clepsidra
publicat la 27.02.2008 (10883 citiri)
