De la lume adunate...
AYEYE DAGUL ATYEYE
Povestea celor trei surori
Raymond ROCA,
Sydney-AUSTRALIA
rroca@ihug.com.au
http://rronline.rexlibris.net/ayeyedagul.html
În urma cu multe mii de ani trăia în Australia un trib de aborigeni. Femeile erau frumoase, iar bărbaţii musculoşi şi bine clădiţi. Erau pescari şi vânãtori pasionaţi şi foarte îndemânatici la aruncarea bumerangului. Tribul se numea Wahroonga şi era condus de bunul şi înţeleptul Booboonga. El avea trei fete minunate care se numeau: Cabramatta, Parramatta si Coolangatta.
Tribul ducea o viaţã plăcutã aproape de marginea marelui ocean pe care ei îl numeau Solwata Mayumarry, sau Oceanul Pacific. Şi pentru cã trăiau pe coasta oceanului liniştit, erau şi ei buni şi nu se războiau niciodatã cu nimeni, din care cauzã nu aveau duşmani. Ei iubeau animalele, plantele şi pãsările, iar acestea, la rândul lor, îi iubeau pe ei. Cangurii, koala, bilby si wombat-ul se jucau toata ziulica cu copiii lor. Eucalipţii şi tufişurile de mulga le ţineau umbrã, marea pasare emu îi ducea în spinare, iar kookaburra, pasãrea care seamănă cu pupăza, îi trezea dimineaţa ca un ceas deşteptător.
Cu toatã viaţa tihnitã pe care o duceau, necazurile nu-i ocoliră nici pe Wahroongani. Începuseră sã se întâmple nişte lucruri ciudate. Într-o zi s-a pierdut un copil. Tribul l-a căutat peste tot, dar nu i-au putut da de urmã. Mai apoi, au dispărut doua femei care spălau fructe la izvor. După o vreme a apărut în sat o pocitanie fioroasã care semăna cu un pteranodon din neamul dinozaurilor. Toţi îi ştiau de fricã acestui balaur cu aripi… Era dragonul Muntha, mâncătorul de canguri! Prinsese gust de carne de om! După ce s-a saturat cu caţiva bătrâni, care nu putuseră sã o ia la goanã din calea lui, a plecat agale spre vizuina sa din Munţii Albaştrii. Era atât de sãtul şi greoi încât nu mai putea sã zboare.
După plecarea monstrului, oamenii tribului s-au speriat de moarte. Au trimis soli pe la vecini, sã cearã ajutor şi sfat, dar şi aceştea se simţeau ameninţaţi de cruzimea lui Muntha. Nimeni nu ştia sã găsească vre-o rezolvare. Booboonga şi-a adus atunci aminte de singuraticul vraci, Boorthana, nume care în limba locului înseamnă “om păros" sau loc acoperit cu pădure. Acesta locuia la marginea deşertului, într-un muşuroi uriaş ce fusese pãrãsit de furnicile albe, numite dhudula sau termite. De multe ori, prin vrăjile, descântecele sau sfaturile pe care le dădea, scăpase triburile din împrejurimi de boli şi necazuri.
Booboonga încãlecă pe un Kananganthan, sau pasarea emu, sprintenul vãr al struţului african, şi după trei zile şi trei nopţi de alergăturã, ajunse la marginea marelui deşert Thakun, unde se spunea cã îşi duce viaţa Boorthana. Dintr-o tulpinã uscatã de wadi, adică lemn găunos, mâncat în interior de dhudula, îşi fãuri în grabã un didgeridoo şi începu sã scoată nişte sunete ciudate pe care le ştia de la tatăl sãu. Erau sunetele care trebuiau sã-l găsească pe cel căutat in imensitatea marelui deşert. Didgeridoo este un instrument muzical al aborigenilor şi seamănă cu buciumul românesc.
Nu după mult timp îi răspunse un alt didgeridoo care îi cerea sã se apropie. Era Boorthana, marele vraci păros. Semăna foarte mult cu Yeti, omul zăpezilor din Munţii Himalaya. Faţa acestuia era acoperitã cu desene ciudate trasate cu linii albe. Booboonga l-a salutat şi i-a spus necazurile care au dat peste tribul sãu. Vraciul l-a ascultat cu mare atenţie şi apoi i-a şoptit la ureche câteva cuvinte magice, după care s-a cufundat din nou singurătatea sa.
După despărţirea de Boorthana, Booboonga deveni îngândurat şi trist. Pe obraz i-se prelingeau lacrimi fierbinţi. La întoarcerea spre casã, liniştea deşertului era întreruptã de nişte cuvinte fãrã înţeles, pe care acesta le murmura pe tot parcursul drumului: “Ba-Ba-Bu, Ba-Ba-Bu, Ba-Ba-Bu…"
Murmura şi repeta tot timpul cuvintele magice “Ba-Ba-Bu", ca sã nu le uite, deoarece numai acestea aveau puterea sã-l distrugă pe fiorosul dragon Muntha. Ba-Ba-Bu însemna prescurtarea cuvintelor: bamal, badu si burumarrimil.
Era totuşi, îngândurat şi necăjit, deoarece vraciul îi spusese ca numai cele trei fete ale lui aveau puterea sã ducã la bun sfârşit aceastã periculoasã acţiune. Numai ele, Cabramatta, Parramatta şi Coolangatta, erau in stare sã lupte cu fiorosul Muntha, monstrul din Munţii Albaştrii. Acestea erau tainele care i-le şoptise la ureche Boorthana cel păros.
Cea mare trebuia sã ducã cu ea un cos cu bamal (pãmânt de pădure), cea mijlocie un ulcior cu badu (apã de izvor), iar cea micã un săculeţ cu mil (seminţe), ale falnicului copac numit burumarri (eucaliptul). Toate acestea le vor ajuta sã-l distrugă pe monstru, doar cu o singurã condiţie, sã nu se uite niciuna în ochii lui.
Ajungând acasă, jale mare se puse pe oamenii tribului, de fricã şi supărare cã frumoasele copile vor fi răpuse de balaur. Fetele, în schimb, erau cu fruntea sus, pline de curajul de care aveau nevoie pentru a scăpa lumea de relele pricinuite de abominabilul Muntha.
Conştiincioase, îşi pregătiră cele trei lucruri necesare, pãmântul, apa şi seminţele, iar a doua zi, dis-de-dimineaţã, pe răcoare, porniră la drum. Multe ceasuri merseră pe jos chinuite de soarele arzător australian. Flãmânde şi cu buzele crăpate de sete, niciuna nu se atinse de preţioasa badu.
Pe la sfârşitul zilei ajunseră la poalele Munţilor Albaştri, nu departe de văgăuna unde sforăia zgomotos cruntul Muntha. Se ascunseră într-un tufiş de spinifex unde dormiră cu rândul pânã a doua zi de dimineaţã, când fuserã trezite de urletele groaznice de foame pe care le scotea balaurul. Acesta ieşise din peşterã şi se pregătea sã plece în sat sã mai mănânce niscaiva oameni.
Fetele sãrirã în picioare şi alergară curajoase spre monstru. Cabramatta aruncã pe el pãmântul, Parramatta apa, iar Coolangatta, seminţele de eucalipt.
Dintr-o datã seminţele de burumarri încolţiră, învãluindu-l şi repede se transformară în tulpini viguroase de eucalipt. În câteva minute colosul de dragon fuse, aproape în întregime, acoperit de verdeaţã si copaci uriaşi ale căror rădăcini îl sufocau.
Muntha începu sã plângã şi sã promită fetelor, cã dacã îl salvează, dând foc copacilor care îl ţineau legat, va fi un balaur bun şi cuminte şi îi va ajuta pe oameni la toate treburile grele. Fetele rãmaserã neînduplecate, acoperindu-şi ochii cu mâna, ca sã nu fie influenţate de privirea abominabilului. Acesta, le mai promise, ca le dã şi douã diamante, de mărimea oului de emu, pe care le aruncã la picioarele acestora. Dar nici acest gest nu le clinti pe frumoasele rãzboinice. Încet-încet, lui Muntha, îi pieirã puterile şi la apusul soarelui îşi dădu duhul.
Codanele mai aşteptară încã o bucatã bunã de timp, iar când îşi dădură seama cã balaurul este mort, sãrirã în sus de bucurie, ţipând şi cântând din toatã inima. Acum se puteau întoarce acasă victorioase. Nimeni nu le va mai tulbura viaţa liniştitã de trib. Coolangatta, ridicã din iarbã cele douã diamante şi le aratã surorilor sale. Erau minunate si sclipeau ca soarele. Gândi ca le va duce în dar tatălui sãu. Nici una nu-şi dăduse seama cã erau, de fapt, ochii lui Muntha, care erau încã vii. Le cuprinse imediat o răceală şi o amorţealã în tot corpul, apoi muşchii le înţepeniră, îşi pierdură glasul şi se transformară în trei stane gigantice de piatrã.
Acesta a fost sfârşitul frumoaselor fete de aborigen, fetele lui Booboonga, dar acesta fuse si începutul existenţei minunatelor forme de relief, ansamblu natural cunoscut sub numele de “The Three Sisters", sau Cele Trei Surori.
În Australia, în Munţii Albaştri, lângă marea metropolã Sydney, este aşezatã staţiunea montanã Katoomba, loc turistic de notorietate internaţionalã. Acolo vom întâlni Cele Trei Surori, gigantic grup statuar format din trei stânci de origine tectonicã, iar în apropierea acestora, Piatra Singuraticã (Orphan Rock), un uriaş monolit acoperit cu verdeaţã, care seamãnã cu un dragon. Nu departe de acolo, se aflã complexul de peşteri Jenolan (Jenolan Caves), unde se crede cã şi-ar fi avut culcuşul balaurul Muntha
Tribul ducea o viaţã plăcutã aproape de marginea marelui ocean pe care ei îl numeau Solwata Mayumarry, sau Oceanul Pacific. Şi pentru cã trăiau pe coasta oceanului liniştit, erau şi ei buni şi nu se războiau niciodatã cu nimeni, din care cauzã nu aveau duşmani. Ei iubeau animalele, plantele şi pãsările, iar acestea, la rândul lor, îi iubeau pe ei. Cangurii, koala, bilby si wombat-ul se jucau toata ziulica cu copiii lor. Eucalipţii şi tufişurile de mulga le ţineau umbrã, marea pasare emu îi ducea în spinare, iar kookaburra, pasãrea care seamănă cu pupăza, îi trezea dimineaţa ca un ceas deşteptător.
Cu toatã viaţa tihnitã pe care o duceau, necazurile nu-i ocoliră nici pe Wahroongani. Începuseră sã se întâmple nişte lucruri ciudate. Într-o zi s-a pierdut un copil. Tribul l-a căutat peste tot, dar nu i-au putut da de urmã. Mai apoi, au dispărut doua femei care spălau fructe la izvor. După o vreme a apărut în sat o pocitanie fioroasã care semăna cu un pteranodon din neamul dinozaurilor. Toţi îi ştiau de fricã acestui balaur cu aripi… Era dragonul Muntha, mâncătorul de canguri! Prinsese gust de carne de om! După ce s-a saturat cu caţiva bătrâni, care nu putuseră sã o ia la goanã din calea lui, a plecat agale spre vizuina sa din Munţii Albaştrii. Era atât de sãtul şi greoi încât nu mai putea sã zboare.
După plecarea monstrului, oamenii tribului s-au speriat de moarte. Au trimis soli pe la vecini, sã cearã ajutor şi sfat, dar şi aceştea se simţeau ameninţaţi de cruzimea lui Muntha. Nimeni nu ştia sã găsească vre-o rezolvare. Booboonga şi-a adus atunci aminte de singuraticul vraci, Boorthana, nume care în limba locului înseamnă “om păros" sau loc acoperit cu pădure. Acesta locuia la marginea deşertului, într-un muşuroi uriaş ce fusese pãrãsit de furnicile albe, numite dhudula sau termite. De multe ori, prin vrăjile, descântecele sau sfaturile pe care le dădea, scăpase triburile din împrejurimi de boli şi necazuri.
Booboonga încãlecă pe un Kananganthan, sau pasarea emu, sprintenul vãr al struţului african, şi după trei zile şi trei nopţi de alergăturã, ajunse la marginea marelui deşert Thakun, unde se spunea cã îşi duce viaţa Boorthana. Dintr-o tulpinã uscatã de wadi, adică lemn găunos, mâncat în interior de dhudula, îşi fãuri în grabã un didgeridoo şi începu sã scoată nişte sunete ciudate pe care le ştia de la tatăl sãu. Erau sunetele care trebuiau sã-l găsească pe cel căutat in imensitatea marelui deşert. Didgeridoo este un instrument muzical al aborigenilor şi seamănă cu buciumul românesc.
Nu după mult timp îi răspunse un alt didgeridoo care îi cerea sã se apropie. Era Boorthana, marele vraci păros. Semăna foarte mult cu Yeti, omul zăpezilor din Munţii Himalaya. Faţa acestuia era acoperitã cu desene ciudate trasate cu linii albe. Booboonga l-a salutat şi i-a spus necazurile care au dat peste tribul sãu. Vraciul l-a ascultat cu mare atenţie şi apoi i-a şoptit la ureche câteva cuvinte magice, după care s-a cufundat din nou singurătatea sa.
După despărţirea de Boorthana, Booboonga deveni îngândurat şi trist. Pe obraz i-se prelingeau lacrimi fierbinţi. La întoarcerea spre casã, liniştea deşertului era întreruptã de nişte cuvinte fãrã înţeles, pe care acesta le murmura pe tot parcursul drumului: “Ba-Ba-Bu, Ba-Ba-Bu, Ba-Ba-Bu…"
Murmura şi repeta tot timpul cuvintele magice “Ba-Ba-Bu", ca sã nu le uite, deoarece numai acestea aveau puterea sã-l distrugă pe fiorosul dragon Muntha. Ba-Ba-Bu însemna prescurtarea cuvintelor: bamal, badu si burumarrimil.
Era totuşi, îngândurat şi necăjit, deoarece vraciul îi spusese ca numai cele trei fete ale lui aveau puterea sã ducã la bun sfârşit aceastã periculoasã acţiune. Numai ele, Cabramatta, Parramatta şi Coolangatta, erau in stare sã lupte cu fiorosul Muntha, monstrul din Munţii Albaştrii. Acestea erau tainele care i-le şoptise la ureche Boorthana cel păros.
Cea mare trebuia sã ducã cu ea un cos cu bamal (pãmânt de pădure), cea mijlocie un ulcior cu badu (apã de izvor), iar cea micã un săculeţ cu mil (seminţe), ale falnicului copac numit burumarri (eucaliptul). Toate acestea le vor ajuta sã-l distrugă pe monstru, doar cu o singurã condiţie, sã nu se uite niciuna în ochii lui.
Ajungând acasă, jale mare se puse pe oamenii tribului, de fricã şi supărare cã frumoasele copile vor fi răpuse de balaur. Fetele, în schimb, erau cu fruntea sus, pline de curajul de care aveau nevoie pentru a scăpa lumea de relele pricinuite de abominabilul Muntha.
Conştiincioase, îşi pregătiră cele trei lucruri necesare, pãmântul, apa şi seminţele, iar a doua zi, dis-de-dimineaţã, pe răcoare, porniră la drum. Multe ceasuri merseră pe jos chinuite de soarele arzător australian. Flãmânde şi cu buzele crăpate de sete, niciuna nu se atinse de preţioasa badu.
Pe la sfârşitul zilei ajunseră la poalele Munţilor Albaştri, nu departe de văgăuna unde sforăia zgomotos cruntul Muntha. Se ascunseră într-un tufiş de spinifex unde dormiră cu rândul pânã a doua zi de dimineaţã, când fuserã trezite de urletele groaznice de foame pe care le scotea balaurul. Acesta ieşise din peşterã şi se pregătea sã plece în sat sã mai mănânce niscaiva oameni.
Fetele sãrirã în picioare şi alergară curajoase spre monstru. Cabramatta aruncã pe el pãmântul, Parramatta apa, iar Coolangatta, seminţele de eucalipt.
Dintr-o datã seminţele de burumarri încolţiră, învãluindu-l şi repede se transformară în tulpini viguroase de eucalipt. În câteva minute colosul de dragon fuse, aproape în întregime, acoperit de verdeaţã si copaci uriaşi ale căror rădăcini îl sufocau.
Muntha începu sã plângã şi sã promită fetelor, cã dacã îl salvează, dând foc copacilor care îl ţineau legat, va fi un balaur bun şi cuminte şi îi va ajuta pe oameni la toate treburile grele. Fetele rãmaserã neînduplecate, acoperindu-şi ochii cu mâna, ca sã nu fie influenţate de privirea abominabilului. Acesta, le mai promise, ca le dã şi douã diamante, de mărimea oului de emu, pe care le aruncã la picioarele acestora. Dar nici acest gest nu le clinti pe frumoasele rãzboinice. Încet-încet, lui Muntha, îi pieirã puterile şi la apusul soarelui îşi dădu duhul.
Codanele mai aşteptară încã o bucatã bunã de timp, iar când îşi dădură seama cã balaurul este mort, sãrirã în sus de bucurie, ţipând şi cântând din toatã inima. Acum se puteau întoarce acasă victorioase. Nimeni nu le va mai tulbura viaţa liniştitã de trib. Coolangatta, ridicã din iarbã cele douã diamante şi le aratã surorilor sale. Erau minunate si sclipeau ca soarele. Gândi ca le va duce în dar tatălui sãu. Nici una nu-şi dăduse seama cã erau, de fapt, ochii lui Muntha, care erau încã vii. Le cuprinse imediat o răceală şi o amorţealã în tot corpul, apoi muşchii le înţepeniră, îşi pierdură glasul şi se transformară în trei stane gigantice de piatrã.
Acesta a fost sfârşitul frumoaselor fete de aborigen, fetele lui Booboonga, dar acesta fuse si începutul existenţei minunatelor forme de relief, ansamblu natural cunoscut sub numele de “The Three Sisters", sau Cele Trei Surori.
În Australia, în Munţii Albaştri, lângă marea metropolã Sydney, este aşezatã staţiunea montanã Katoomba, loc turistic de notorietate internaţionalã. Acolo vom întâlni Cele Trei Surori, gigantic grup statuar format din trei stânci de origine tectonicã, iar în apropierea acestora, Piatra Singuraticã (Orphan Rock), un uriaş monolit acoperit cu verdeaţã, care seamãnã cu un dragon. Nu departe de acolo, se aflã complexul de peşteri Jenolan (Jenolan Caves), unde se crede cã şi-ar fi avut culcuşul balaurul Muntha
Raymond ROCA
publicat la 18.12.2003 (12221 citiri)
