De la lume adunate...
Ghiocel cu nasu-n vant
(de Elia David)
Prima floare rasarita
pe un petic de pamant,
mic si-obraznic, ghiocelul
sta mereu
cu nasu-n vant.
Singurel cat tine ziua,
tot il mai treceau sudori
c-ar putea sa dea cu ochii,
cum, necum,
de alte flori.
Nu avea, ca sa se stie,
nevoie de companie!
Mai degraba-n cap sa-i cada,
reci ca el, flori de zapada!
Vreti sa stiti ce s-a-ntamplat?
Ghiocelul fu-ngropat,
dupa doar o zi de viata,
intr-un mic sicriu
de gheata.
Mai tarziu, e-adevarat,
soarele l-a inviat,
dar, de-atunci, parca de frica,
ochii nici nu-i
mai ridica...
Unii spun ca, intr-o zi,
c-o brandusa se-nsoti
si ca, lucru curios,
deveni foarte
sfios...
