· articole
· intamplari

 40 de saptamani

Saptamana 27

Copilul:
Inainte de prima saptamana a celui de al treilea trimestru de sarcina, copilul va arata ca la nastere, dar mai slabut si mai mic. Desi plamanii, ficatul si sistemul imunitar nu sunt complet dezvoltate, copilul nascut acum ar avea sanse de supravietuire mai mari de 85%.
Pe masura ce auzul copilului continua sa se dezvolte, el va reusi sa-ti recunoasca vocea la fel de bine ca si pe cea a partenerului tau. Sunetele sunt estompate totusi, deoarece urechile sunt acoperite de vernix, strat subtire de ceara cu rol de protectie a pielii.

Mama:
Desi corpul tau se adapteaza natural lunilor de sarcina, protejeaza si hraneste copilul, este totusi bine sa cunosti cat mai multe despre ce va urma la venirea pe lume a copilului. Intereseaza-te de cursuri speciale pentru nastere oferite de maternitati sau asociatii de planificare familiala. Urmandu-le poti afla detalii legate de nastere, optiunile ce le ai pentru reducerea durerilor din timpul ei, la ce sa te astepti dupa nastere, problemele des intalnite la noi-nascuti, ingrijirea acestora, alaptarea naturala si artificiala, primul ajutor ce se poate oferi unui nou-nascut. Cunoscand toate aceste lucruri inainte de nastere vei avea mai multa incredere in reactiile si comportamentul tau ca mama, mai ales daca esti la primul copil.
Acum este timpul sa cauti un curs de pregatire pentru gravide, unde ai posibilitatea sa faci cunostinta cu respiratia Lamaze, tehnici de nastere si poate si tatal sa invete cum sa te ajute in timpul travaliului daca ii este permis sa asiste. Fii atenta ca daca ai posibilitatea si doresti, pregatirea pentru nastere cu ajutorul acupuncturii incepe mai devreme! In unele locuri, ai posibilitatea sa faci pregatirea in apa.

Tatal:
Este 2 noaptea si te visezi castigand una din cursele de Formula 1, cand brusc simti cum cineva te trage de nasturii de la pijama? Nauc de somn o intrebi: "Este timpul?", iar ea iti raspunde " Nu, bineinteles ca nu, mai sunt cateva saptamani. Dar VREAU niste cartofi prajiti de la McDonald's in ACEST MOMENT sau MOR. Te rooog, grabeste-te". Nu este nasterea... sunt poftele! Ea pofteste la ciudatenii si lucruri absurde si tu vrei doar sa dormi. Ea insista si stii bine ca nu vei mai reusi sa adormi pana nu-i vei indeplini dorinta. Ce-i de facut?
Iti suna familiar? Pregateste-te insa pentru astfel de treziri in miez de noapte cand va veni copilul - si pentru el sigur nu va trebui sa mergi dupa cartofi prajiti la McDonald's. Sugereaza-i mamei sa manance ceva mai sanatos, dar gandeste-te bine caci ea probabil nu va da "doi bani" pe ideea ta. Daca nimic nu merge, e bine sa ai pregatite de seara pantofii la usa si cheile de la masina.

Realizat si intretinut de Cora
Copyright © 2002-2005 parinti.com. Toate drepturile rezervate.