· articole
· intamplari

3 retete aromate. Cartofi dulci, briose si popcorn, intr-o noua interpretare




Îți propunem trei rețete aromate, care te vor cuceri.

Cartofii dulci cu amestec de semințe, brioșele de dovlecei cu scorțișoară, ghimbir și alte mirodenii, popcornul cu ierburi aromatice sunt, pur și simplu, irezistibile!

Cartofi dulci copți la cuptor

Spală bine un kilogram de cartofi dulci apoi, necurățați de coajă, taie-i cuburi sau pe lungime. Pune cartofii într-o pungă, împreună cu o linguriță de semințe de fenicul. O linguriță de semințe de chimion, o linguriță de semințe de muștar și două linguri de ulei de măsline. Închide punga și agită bine pentru a se întrepătrunde aromele. Pune cartofii într-un vas de cuptor și adaugă o căpățână de usturoi zdrobit. Coace cartofii o oră.

· Reteta delicioasa de inghetata

Brioșe cu dovlecei

Într-un bol, amestecă două căni de făină, o cană de zahăr brun, două lingurițe praf de copt, două lingurițe de scorțișoară, un praf de ghimbir, un praf de nucșoară și sare. Amestecă bine, apoi adaugă două căni de dovlecel ras și măr dat pe răzătoare. Într-un alt bol, bate trei ouă cu două lingurițe de vanilie, ½ cană suc de mere și ½ cană de ulei, apoi răstoarnă totul în bolul în care ai pus și dovleceii și amestecă bine. Din această compoziție, umple forme de brioșe unse cu ulei. Coace la 180 de grade Celsius, 20 minute.

Popcorn cu ierburi aromatice

Într-o cratiță, amestecă 85 grame unt la temperatura camerei cu doi căței de usturoi zdrobiți și două lingurițe de ierburi de Provence (mix de oregano, cimbru, rozmarin, busuioc, salvie). Gătește-le la foc mic până se topește untul. Ia cratița de pe foc și las-o deoparte cât gătești popcornul (poți scoate cățeii de usturoi dacă dorești). Într-un tuci, pune patru linguri de ulei și ½ cană de boabe de porumb pentru popcorn. Acoperă cu un capac și prepară-le la foc mediu până auzi că nu mai pocnesc. Răstoarnă popcornul într-un bol și toarnă peste el sosul de unt și ierburi aromatice. Adaugă puțină sare și parmezan, dacă dorești.

Sursă: revista MAMI, August 2016, Foto: 123RF.





"3 retete aromate. Cartofi dulci, briose si popcorn, intr-o noua interpretare" | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre ce mancam?:
Ce trebuie sa stii despre alimentatie si greutate in sarcina

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 0
voturi 0
Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent