· articole
· intamplari

8 lucruri pe care orice mamă ar fi vrut să le știe înainte să nască




Emoția de a avea un copil este cel mai frumos sentiment pentru o mamă și o familie.

Dar această experiență vine și cu foarte multe surprize la pachet.

Oricât de multe cărți ai citi și oricât de multe forumuri și site-uri ai survola, sunt multe lucruri pentru care o mamă nu poate fi pe deplin pregătită.

8 lucruri pe care orice mamă ar fi vrut să le știe înainte să nască:

1. E un test important pentru viața de cuplu
Un bebe este una dintre cele mai importante încercări pentru un cuplu. Crezi că l-ai văzut vreodată stresat sau nervos sau el e convins că te cunoaște în situații de iritare, oboseală și mulți nervi? S-ar putea ca această perioadă să scoată la lumină o fața nouă a relației voastre, dar și a caracterelor voastre. E posibil să ai surpriza de a afla că îl enervează că ești mai dezordonată în această perioadă, iar tu să ai momente de furie pentru că simți că pe umerii tăi apasă cea mai mare responsabilitate. Poate că el trebuie să meargă zilnic la muncă, însă tu trebuie să îi acorzi copilului atenția ta totală. Nu ai program de 8-9 ore pe zi și pentru o bună bucată de timp va trebui să îți regândești planurile de vacanță, cel puțin în primii ani.

2. Lucrurile mai practice devin mai importante
Cum el va fi plecat mai mereu la muncă, tu trebuie să te adaptezi și să ai toată casa în mâini. Te vei trezi cu astfel de surprize și va trebui să înveți să le rezolvi de una singură, având și un bebe de îngrijit în același timp. Se ard becurile în casă sau siguranțele? Va trebui să știi ce e de făcut în acel moment. Pe scurt, vei deveni o persoană bună la toate, pentru că nu prea vei avea de ales.

3. Alimentația și odihna mamei sunt pe planul secund
Cina la masă, prânzul liniștit și micul dejun preparat pe îndelete vor fi noțiuni îndepărtate și înlocuite cu mese rapide, pe apucate, printre picături, în picioare, în timp ce vei avea alte lucruri de rezolvat. Odihna va fi și ea afectată. Vei avea surpriza de a vedea că cel mic nu are nicio problemă să doarmă când în casă e gălăgie, iar lumina e aprinsă. În schimb, cum te vei așeza la masă, să mănânci în liniște, se va trezi.

4. O cameră a copilului nu e necesară în primii ani
Evită să investești sume mari într-o cameră specială pentru cel mic în primii ani. Oricum va dormi mai mult lângă tine și nu îl vei scăpa în niciun moment de sub privirile tale, astfel camera va fi mai mereu goală. Ia în calcul acest plan, dar abia după ce micuțul tău va mai crește puțin.

5. Un șifonier plin de haine pentru bebe e o investiție inutilă
Nu trebuie să îți încarci garderoba cu multe haine pentru bebe, imediat după ce s-a născut și în prima sa perioadă de viață. În primul rând, toată lumea îți va aduce hăinuțe cadou și toate se vor potrivi ca măsuri la timpul potrivit. În perioada de creștere, hainele de astăzi nu mai sunt bune peste câteva săptămâni, motiv pentru care vor rămâne și aproape nepurtate.

6. Telefonul către mama
Bunicii pot fi o salvare în această perioadă. Mulți părinți care se apropie de vârsta a 3-a visează momentul în care vor putea să aibă grijă de un nepoțel. Oferă-le această oportunitate, fără însă să profiți de dragostea lor. Un telefon către mama te va ajuta uneori să ai mai multă claritate, să te descarci în momente de epuizare și poate să scapi pentru câteva ore din casă, în timp ce bunica are grijă de bebe cât tu te deconectezi puțin.

7. Munca de acasă este o soluție, dar doar până la un punct
Vei putea lucra de acasă, pentru un venit suplimentar, dar să nu îți imaginezi că acest lucru va fi permanent. Perioada de grație va fi până când cel mic va face primii pași și după ce va fi îndeajuns de mare ca să înțeleagă faptul că tu trebuie să lucrezi. Dacă micuțul tău știe să-și țină de unul singur mintea ocupată, ai putea profita de acest lucru. Însă, dacă va cere în permanență atenție din partea ta, nu îi vei putea refuza acest lucru.

8. Nu va exista niciodată “prea mult” atunci când va veni vorba de poze cu cel mic
Telefonul va fi plin de poze și clipuri. Pe calculator vei avea mii, dacă nu zeci de mii de imagini cu micuțul tău. Vei avea hard extern și carduri mereu pregătite să stocheze fiecare amintire pe care ți-o faci cu cel mic. E o perioadă în care vei iubi să surprinzi fiecare mic gest al copilului tău. Și e bine să te bucuri din plin de asta.

Un copil înseamnă și multe surprize, pentru care o mamă nu poate sa fie niciodată pregătită în totalitate. O colaborare strânsă în viața de cuplu și în familie poate conta enorm ca să depășești și momentele mai dificile și să le transformi pe cele frumoase în experiențe de neuitat pentru nimeni.

Sursă foto: Shutterstock / Copyright wavebreakmedia .



"8 lucruri pe care orice mamă ar fi vrut să le știe înainte să nască" | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre 1, 2, multi:
Copilul singur la parinti

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 0
voturi 0
Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent