· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Alexandra





Am tot povestit pe bucatele... multe fete cunosc in parte ce mi s-a intamplat... as vrea totusi sa pun cap-coada totul...

A inceput cu hotararea de a avea un bebe... era singurul care ne lipsea... tocmai ne luasem apartamentul, aveam amandoi servicii sigure... asa ca am renuntat la anticonceptionale si ne-am pus pe treaba.

Eram putin cam speriata de chestia asta pentru ca, cu un an inainte avusesem un esec... cand m-am dus la control (nu eram insarcinata nici macar in doua luni) am constatat ca bebele era mort... chiar medicul m-a certat ca nu m-am dus mai demult (de unde era sa stiu????)... ca daca mai stateam faceam septicemie...

N-a trebuit sa asteptam prea mult... in martie am facut testul si am aflat ca sunt insarcinata... nu-mi mai incapeam in piele de bucurie... normal, am inceput sa caut "cel mai bun" medic... asa am ajuns directorul unui spital vestit din Bucuresti... mi-am luat sotul de mana, "cadoul" pentru medic in cealalta si am plecat plina de speranta la control... a trebuit sa asteptam destul de mult... cu o armata de asistente dupa el si cu multe fite medicul respectiv a intrat in cabinet... s-a uitat doua secunde la mine si mi-a dat verdictul: "sarcina pe tumore. Trebuie sa te chiuretez. Du-te si asteapta-ma la biroul meu"... am crezut ca mi-a picat tavanul in cap... desfigurata am iesit din cabinet... am plecat cu Adi sa cautam biroul... ne-a lasat in suspans vreo 2 ore... cele mai rele ore din viata mea... nu am cunostinte medicale, de unde era sa stiu ca pentru el tumoarea inseamna chist... in sfarsit a binevoit sa apara si mi-a spus ca nu pot tine sarcina sub nici o forma, ca trebuie sa ma chiureteze de urgenta (vroia sa raman atunci), si sa vin dupa 3 saptamani sa-mi scoata chistul... noi tot insistam... chiar nu vroiam sa credem ca nu exista nici o speranta pentru bebelusul nostru nenascut... asa ca ne-a trimis cu un alt medic sa facem o echo, sa ne convingem... intr-adevar... chistul era acolo... mare cam cat un grapefruit... dar si copilul... si inimioara batea repede-repede... am fugit...

Nu doresc nimanui sa treaca prin ce am trecut noi in zilele alea... era intr-o vineri... pana luni vazusem o gramada de medici... m-am oprit la cel (de fapt cea) care mi-a spus ce vroiam: ca pot pastra copilul... intr-adevar, il puteam pierde oricand pe parcursul sarcinii, dar o sansa exista... ii dau numele pentru ca ii voi ramane vesnic recunoscatoare pentru galusca mea... d-na doctor Dumitra Militaru - spitalul Filantropia... si am inceput tratamente peste tratamente... pana pe la 5 luni ma duceam din doua in doua saptamani la control... totul a mers ok... nu aveam greturi... munceam cu spor... cand eram in 6 luni am plecat la mare, apoi la munte... chiar in ziua in care ne-am intors de la munte... surpriza: au inceput contractiile... eram in 7 luni... m-am internat imediat in spital... si iar tratament... luam pastile cu pumnul... cu chiu cu vai am reusit sa mai duc sarcina o luna... dar ce dureri... nu puteam nici macar sa ma duc la wc... am avut contractii non-stop...

...si a venit si ziua de 26 septembrie... cu doua zile inainte ma dusesem la control... col deschis... dilatatie 3 cm... doctorita imi spusese sa stau linistita, ca o sa nasc la termen... totusi, ceva ciudat se intampla... aveam o scurgere galbuie, gelatinoasa... stiam ca asta inseamna ca se apropie momentul, dar daca ea imi zisese sa stau linistita, stateam... la 7 dimineata m-am trezit leoarca... paraca turnase cineva o galeata de apa pe mine... am plecat imediat la spital... culmea... contractiile se oprisera... nu ma mai durea nimic... pe la 10 dimineata vine si doctorita si-mi face un control... copilul nu se intorsese... se strang vreo 10 medici sa hotarasca cum sa nasc: cezariana... la 12 ma baga in operatie... ma sui pe masa, ma ung cu iod, imi pun perfuzii, sonda... tot tacamul... si... surpriza: "da-te jos de pe masa, ca te operam mai tarziu"... venise o urgenta si nu mai aveau alta sala de operatii libera... am mai asteptat inca 4 ore... ma plimbam prin salon cu perfuzia dupa mine... incepusera si contractiile... doctorita intrase si ea in panica... dilatatia crestea... intr-un final s-a eliberat sala... de aici s-a rupt filmul... m-am trezit in sala de reanimare... fetita era ok, apgar 8, 2,580 kg, 47 cm., dar ok...

Dupa cinci zile eram acasa, ducandu-mi comoara in brate...

PS. Chistul nu mai era... se resorbise in timpul sarcinii...


Anne Marie
publicat la 03.09.2002 (12057 citiri)