· articole
· intamplari

Antrenamentul emotiilor la copii




De la primul zambet al copilului la vederea mamei, de la prima incruntare sau de la primul plans zgomotos este evident ca emotiile reprezinta o parte importanta a fiintei umane. Toti avem sentimente, iar a invata sa le stapanim reprezinta una dintre cele mai importante lectii de viata.



Petrecem mult timp invatandu-ne copiii sa faca lucruri simple cum ar fi legatul sireturilor insa ne asteptam ca ei sa invete singuri cum sa trateze sentimente complexe cum ar fi furia, tristetea sau frustrarea fara prea mult sprijin din partea noasta. Copiii se vor dezvolta mult mai bine, arata cercetatorii, daca parintii ii sprijina si ii incurajeaza in dezvoltarea lor emotionala.

Aceata este ideea care sta la baza antrenamentului emotiilor - o metoda de educatie constituita din 5 pasi care poate ajuta la intarirea legaturilor familiale pregatind in acelasi timp copiii pentru a face fata puternicului univers emotiv de zi cu zi.

Impartaseste emotiile si ghideaza
Antrenamentul emotiilor incepe cu un singur cuvant. empatia.
Empatia inseamna respectarea si impartasirea sentimentelor pe care le experimenteaza copilul, de la tristetea generata de plecarea unui prieten pana la furia indreptata asupra fratelui mai mare care i-a luat jucaria preferata. Inseamna vizualizarea emotiilor, chiar a celor negative, ca parte naturala a vietii.

Empatia si copiii
Empatia reprezinta inima ingrijirii copilului. Empatia creaza baza unei relatii puternice, sanatoase, plina de incredere cu copiii tai. Copiii invata sa aiba incredere in emotiile proprii si cum sa le trateze intr-un mod pozitiv. Ei au tendinta de a se comporta mai bine la scoala, de a avea prietenii mai bune si de a se reface mult mai repede in urma unor evenimente puternic emotionale. Copiii care beneficiaza de empatia parintilor sau a ingrijitorilor lor vor avea o dezvoltare armonioasa.

Pentru unii, antrenamentul emotiilor este ceva natural. Pentru altii, inseamna cateva schimbari - incepand cu atitudinea referitoare la emotii si modul de tratare a acestora.

Antrenamentul emotiilor se dezvolta pe o baza constituita din empatie, din dorinta de a impartasi, de a imbogati si de a ghida sentimentele copiilor pe masura ce ei experimenteaza bucuriile si necazurile vietii. Antrenamentul emotiilor presupune a invata copiii ce sunt emotiile si cum functioneaza ele, cel mai ades chiar in mijlocul unui eveniment emotionant. Antrenamentul emotiilor apreciaza toate sentimentele, insa nu toate comportamentele, deoarece copiii trebuie de asemenea sa invete sa isi stapaneasca emotiile.

Ce este antrenamentul emotiilor?
Mihai are 3 ani si este suparat. foarte suparat.
Rosu la fata din cauza plansului, Mihai este furios deoarece sora lui mai mare tocmai i-a aruncat ursuletul preferat in toaleta. In momentul in care Mihai intra plangand in camera, tatal lui trebuie sa faca fata starii emotionale a fiului sau. Iata unele dintre optiunile lui:
  1. Se poate preface ca nimic nu s-a intamplat si sa spere ca problema se va rezolva de la sine.
  2. Isi poate incuraja copilul sa treaca peste criza - nu este mare lucru. ursul se va usca.
  3. Poate impartasi sentimentele fiului sau si sa vorbeasca despre ele.
  4. Ii poate explica fiului sau ca nu este nevoie sa fie furios - nu ar trebui sa se supere pe sora lui.
Tatal lui Mihai, un antrenor al emotiilor, alege optiunea 3 - se apropie de fiul sau si alege sa impartaseasca acest moment de suparare cu fiul sau. Antrenamentul emotiilor are loc atunci cand apar sentimente puternice, deoarece cel mai bun moment de a invata despre emotii si cum sa le stapanesti este momentul in care ele apar. Discutia dintre tata si fiu ar arata cam asa:

Mihai: "O urasc pe Ioana! Mi-a omorat ursul!" (plansete)
Tatal: "Hai aici, Mihai."
Mihai: "Tata, mi-a distrus ursul!"
Tatal: "Vad ca esti suparat. Pari furios pe sora ta."
Mihai: "Da. Nu este drept."
Tatal: "Ai vrea ca Ioana sa nu iti fi aruncat ursul in toaleta si intr-adevar ea nu ar fi trebuit sa faca una ca asta. Esti foarte suparat pe ea. Si eu as fi suparat daca as fi in locul tau."
Mihai: "Da." (furia lui incepe sa se domoleasca)
Tatal: "Imi aduc aminte cand sora mea mi-a facut ceva foarte urat. Am fost atat de nervos incat am vrut sa ma razbun pentru ceea ce mi-a facut. Si tu vrei sa te razbuni pe Ioana?"
Mihai: "Da. Vreau sa ii arunc papusa in toaleta."
Tatal: "Hai sa vedem ce poti face. Nu cred ca aruncatul papusii in toaleta este o idee foarte buna. Ne trebuie o solutie mai buna. Ai ceva idei?"

La prima vedere, adoptarea acestei metode sau pronuntarea acestor cuvinte poate parea nenaturala - sau prea dura. Dar ca si in cazul altor calitati pe care le vom dezvolta, devenim mai buni antrenori ai emotiilor prin exercitiu. De asemenea, fiecare eveniment emotional este diferit, iar antrenarea emotiilor trebuie sa fie flexibila. Nimeni nu poate face asta tot timpul. Dar cu cat acordam mai mult timp emotiilor unui copil, cu atat mai bine.

Cei 5 pasi ai antrenamentului emotiilor
Antrenamentul emotiilor poate fi invatat de oricine. Ai nevoie doar de dorinta de a imbogati emotiile copilului tau - si de foarte mult exercitiu. Este in mod special eficace in timpul evenimentului emotional cand intensitatea emotiilor este mare. Pe masura ce devii familiar cu emotiile copilului, vei putea sa le tratezi inainte de a se dezvolta in probleme mai mari.

Antrenamentul emotiilor cuprinde urmatorii 5 pasi:
  1. constientizarea de catre parinte a emotiilor copilului,
  2. recunoasterea momentelor emotionale ca "momente magice" si ca ocazii pentru adancirea relatiilor familiale si pentru invatare,
  3. ascutarea empatica si validarea sentimentelor copilului,
  4. ajutarea copilului in etichetarea verbala a emotiilor,
  5. stabilirea de limite, in acelasi timp cu ajutorul dat pentru rezolvarea problemelor.

Avantajele antrenamentului emotiilor
Parintii si ingrijitorii care au urmat acesti 5 pasi au avut ocazia sa vada multe rezultate pozitive. Copiii lor:
  • se descurca mai bine in societate, au prietenii mai bune,
  • invata mai bine,
  • trateaza mai bine starile sufletesti negative,
  • au mai putine probleme comportamentale,
  • au mai putine boli infectioase,
  • suporta mai bine conflictele maritale.
Pe langa aceste beneficii, copiii antrenati vor avea incredere in propriile emotii - si in tine. Antrenamentul emotiilor se cladeste pe empatie, se cladeste incredere si conduce la relatii mai apropiate intre adulti si copii.

Alte strategii in antrenamentul emotiilor
Cresterea, ingrijirea si educarea unui copil este cea mai importanta - si cea mai solicitanta - sarcina pe care o vei avea vreodata. Devenind un antrenor al emotiilor investesti in viitorul copilului tau, cu beneficii potentiale de termen lung atat pentru tine cat si pentru copilul tau.

Iata cateva sfaturi care sprijina cei 5 pasi ai antrenamentului emotiilor:
  • Ai rabdare.
  • Fi sincer cu copilul tau.
  • Evita critica excesiva, comentariile umilitoare, bataia de joc.
  • Evita calificativele negative date copilului tau (lenes, prost, egoist etc.).
  • Subliniaza micile succese ale copilului pentru a-i creste increderea in fortele proprii.
  • Constientizeaza nevoile copilului tau, atat fizice cat si emotionale.
  • Identifica ceea ce ii place - si ceea ce nu ii place.
  • Evita sa fraternizezi cu "inamicul" in cazul in care copilul tau crede ca a fost nedreptatit.
  • Ofera-i posibilitatea de alegere si respecta-i dorintele.
Antrenamentul copilului in tratarea evenimentelor emotionale poate imbunatati relatia dintre voi - si aceasta va face ca sarcina ingrijirii si educarii copilului sa devine mult mai placuta - pentru toti!


Surse:
Gottman, J., DeClaire J. - The heart of parenting: How to raise emotionally intelligent child
Gottman, J., Katz, L., Hooven, C. - Meta-emotion: How families communicate emotionally.


a ajutat la traducere: cornelia.





"Antrenamentul emotiilor la copii" | cont nou | 3 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
31.03.04 10:24: adyna
Foarte interesant!! Am mai invatat ceva!!
Cornelia, multumim!! :PP
Nu sunt permise comentarii pentru anonimi, inregistreaza-te

Multumim pentru articol, Cornelia ! Este foarte bun !
Nu sunt permise comentarii pentru anonimi, inregistreaza-te

22.06.06 10:22: dabelea
Este un articol exceptional. totusi cred ca uneori nu trebuie bagati in seama in tot ceea ce ei fac. Spre exemplu copilul meu are 1 an si aproape 9 luni, dar atunci cand a cazut in maini din greseala-nu foarte rau - plange daca il bag in seama, ia daca ma fac ca nu-l vad se uita putin la manute dupa care incepe sa alerge in continuare. Un alt exemplu este atunci cand coboara scarile de la casa, fiind pe ultima treapta de sus se bucura anutandu-ma cat de sus este el. Daca nu-l bag in seama se intoarce usor si coboara scarile cu mare atentie, daca il bag in seama intinde bratele si se arunca. De cateva ori - la inceput pana sa observ acest lucru era sa-mi cada - insa de cand am observat nu-l mai bag in seama desi il urmaresc cu coada ochiului si nu s-a intamplat nimic rau.
Nu sunt permise comentarii pentru anonimi, inregistreaza-te

Legaturi
Articolul cel mai citit despre dezvoltare:
Cat si ce vede un bebelus?

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 4.37
voturi 16


Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent