· articole
· intamplari

Apel umanitar: jurnalista Andreea Popescu are nevoie de ajutor



“Nu vreau să apar la emisiuni TV pentru că ar trebui să mă machiez, să îmi aranjez părul. Mi-e rușine că atâta timp nu m-am văzut cu oameni din anturajul meu, parcă ne-am pierdut unii de alții, și uite câți mă susțin și mă ajută”, ne-a spus Andreea zilele trecute când am fost în vizită la ea.





E la fel de ageră, abilă, dornică să știe tot despre ceea ce i se întâmplă și să controleze lucrurile din viața ei.

Andreea nu mai are păr, la început și l-a tuns scurt uimind-și stilistul care avea grijă de buclele ei de câțiva ani, când i-a cerut să-l taie scurt, băiețește și el o tot întreba de ce, dacă e sigură că asta vrea, iar ea își înfrâna lacrimile înghițind în sec pentru că nu voia să strige în gura mare că are cancer. Și-l implora să o tundă. După ședința de chimioterapie, i-a picat și părul de băiat și tatăl ei a luat mașina de tuns și a ras-o.
Apoi, știind-o cochetă, mama ei s-a dus la un magazin de peruci, s-a conectat la webcam acolo, și au făcut o paradă ca fiica lor să-și aleagă peruca potrivită. Ce-a fost în sufletul lor când au făcut asta, ce-a fost în sufletul nostru când am ascultat-o povestind cu naturalețe despre peruca ei.
Ne întreba râzând cum îi stă, iar noi îi spuneam că e adorabilă, că e frumoasă, că boala nu a schimbat-o. Şi nu o mințeam, pentru că dacă am fi mințit-o și-ar fi dat imediat seama.

E o poveste care ne-a dat viețile peste cap, nouă celor care am avut-o în preajmă o vreme, dorința ei de a învinge această boală ne-a dat nouă energie să luptăm pentru ea.

Și cum altfel o putem face decât încercând să stângem bani ca să o ajutăm să-și plătească operația, ședințele de chimioterapie de după (paisprezece la număr), zilele de recuperare (patruzeci și două și ele).

Sunt bani mulți, zeci de mii de euro, dar și noi suntem mulți, așa că fiecare ban donat este important pentru ea. „Am pierdut foarte multe evenimente în familie, ai mei au împlinit 30 de ani de căsătorie și le-am stricat aniversarea, sora mea 18 ani și n-a avut parte de o petrecere, noroc că i-au făcut colegii una surpriză dar, sâmbătă, înainte să plec în Turcia să mă operez, mă duc să fiu domnișoară de onoare la una dintre prietenele mele. Mi-am făcut rochia din iunie, când nu știam că sunt bolnavă, măcar la biserică mă duc, nu vreau să pierd acest eveniment din viața ei. E și ziua mea în noiembrie, (n.r face 26 de ani). Dacă mă întorc cu bine după operație, dăm petrecere, dar să nu vă așteptați să dansez”.

Andreea stă numai în pat, se deplasează cu cârjele doar la baie. Cu toate astea, se ridică cu greu și merge la nunta prietenei ei. Asta spune mult, enorm despre ea! Mai mult decât putem spune noi.

Ajutați-ne să o ajutăm! Ajutați-ne să o facem să treacă peste marea cumpănă a vieții ei!

Donați pentru Andreea!

Andreea Popescu are 25 de ani şi lucreaza la asociaţia Mai Mult Verde, unde derulează proiecte în ajutorarea mediului şi a stilului de viaţă sănătos. Jurnalista a aflat, în urmă cu 2 luni, că sufera de o tumoră malignă de os femural cu invazia muşchiului.

CONT ÎN RON: RO18BTRL04601201S65262XX - deschis la Banca Transilvania, pe numele Andreea Popescu

CONT ÎN EURO: RO21 RZBR 0000 0600 1118 9159 - deschis la Raiffeisen Bank, pe numele Bogdan Fireţeanu


.





"Apel umanitar: jurnalista Andreea Popescu are nevoie de ajutor" | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre evenimente:
Sarcina si Nasterea - 4 decembrie 2002

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 1
voturi 2


Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent