· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Asa a venit pe lume Stefan Eduard





Povestea lui Stefan Eduard - lumina vietii noastre

Mi-am dorit enorm sa raman insarcinata, iar dorinta mi-a fost in sfarsit rasplatita cu implinirea. In iulie 2004 aveam sa primesc cea mai frumoasa si mai emotionanta veste: eram insarcinata, iar copilul pe care il purtam avea sa vina pe lume in luna martie a anului urmator.
Povestea a inceput destul de trist: la primul ecograf medicul mi-a spus ca e posibil sa fie o sarcina oprita in evolutie, fiind doar un punctulet minuscule in uter, de aproximativ 6 mm. Acelasi lucru mi l-a spus si ginecologul care mi-a dat totusi sperante - sa mai asteptam cateva zile sa vedem ce se intimpla. Avand uterul retrovers, sarcina a evoluat diferit si bebe, pe care il asteptam atat de mult s-a ascuns o perioada, tinandu-ne in suspans.

Peste un timp, am mers din nou la medic si atunci mi s-a confirmat faptul ca eram insarcinata!
Numaram cu emotie zilele ramase pana la momentul magic, cand urma sa imi tin copilul in brate. Din prima clipa am avut un sentiment ciudat, si am stiut inexplicabil ca port in burtica un baietel, astfel ca am botezat punctuletul minuscule din uter “Stef”. Faptul ca era baiat s-a confirmat la analizele eco ulterioare, cand am fost tare mindra ca intuitia mea feminine functionase la fix! Au trecut zilele, si lunile, au urmat perioade mai dificile - sarcina fiind inserata prea jos, iar in luna a 7-a am fost diagnosticata cu dezlipire de palcenta. Tati a fost tot timpul alaturi de mine, m-a ajutat mai mult decit mi-as fi imaginat ca se poate, astfel ca, inca o data, s-a dovedit faptul ca iubirea noastra era una adevarata, si nu doar o telenovela ieftina, asa cum ar fi crezut unii ”prieteni”. Am stat mai mult in pat, am urmat si un tratament destul de strict dar am trecut cu bine peste toate, intrucat tot timpul m-am gindit la copil si la Dumnezeu, pe care L-am rugat sa ma ajute sa il aduc pe lume sanatos, si la termen.

- 3 martie 2005 - Ziua cea mare
Zilele au trecut, si m-am programat pentru cezariana la data de 3 martie 2005, cand sarcina implinea 39 de saptamini si 3 zile, iar eu urma sa il aduc pe lume pe Stefan Eduard. Am planificat sa nasc la Spitalul particular Bethesda din Suceava, proaspat deschis, eu fiind prima mamica ce urma sa aduca pe lume un bebelus acolo. Totul era nou si stralucitor, cladirea avand un lux aparte, combinat cu un bun gust care te face sa uiti ca esti intr-un spital... mai mult aducea a pensiune de odihna. Analizele mi le-am facut la un laborator in oras, astfel ca, in ziua stabilita, m-am prezentat direct la spital ca sa nasc, insotita de sotul meu si mama, care au ramas cu mine pana la primul scancet al bebelusului. M-am internat la orele 14.00, iar la 17.00 am intrat in operatie - prima din viata mea, fiind asistata de o echipa de 8 medici si asistenti. Am optat pentru anestezia generala, si am fost trezita cu antidot chiar la finalul operatiei, astfel ca am iesit constienta din sala, usor ametita... La 17.55 s-a auzit primul scancet al bebelusului, pe care l-au auzit si insotitorii mei, care asteptau echipati cu halate si masti la usa salii de operatie. Sotul a inceput sa planga de bucurie, iar mama mea era mai mult decat emotionata, astfel ca,ulterior, a marturisit ca a retrait experienta nasterii mele... Stefan Eduard a tipat imediat ce a fost scos din burta, a luat Apgar 10 initial, cantarind 2,950 kg si masurand 49 cm. Un bebelus 100% sanatos, dupa cum au spus medicii, numai ca, la 10 minute dupa nastere, a inceput sa dea semne de oboseala in a respira. “Inexplicabil”, a spus neonatologul, care a precizat ca a mai avut de-a face cu astfel de fenomene post-natale, in special la bebelusii de sex masculin. Astfel, bucuria cea mare s-a transformat in tristete, deoarece bebe a fost introdus in incubator unde a invatat sa respire in urmatoarele 3 zile, spre disperarea mea! Dupa operatie, o asistenta a stat la capul meu toata noaptea, pina a doua zi dimineata, iar la 20 de ore de la interventia chirurgicala am fost in stare sa ma ridic in pat si sa merg in camera alaturata, sa-mi vad copilul. Daca totul ar fi fost ok, as fi fost mutata in camera cu el din prima zi, insa lucrurile nu au evoluat asa cum mi-am dorit, asa ca eu am ramas la Reanimare, iar bebe in incubator! Mi s-a rupt inima cand l-am vazut asa de firav cu o branula in manuta, pentru ca, nefiind capabil sa respire bine, a fost hranit intravenos 2 zile.

Nu vreau sa-mi amintesc de acea perioada, care a fost extrem de dificila. Stef avea asistenta lui personala care l-a supravegheat 24 de ore din 24, la fel si eu... Peste 2 zile i s-a dat lapte cu seringa, pentru ca eu nu aveam inca lapte la sin, iar a treia zi dimineata l-am luat in brate si l-am lipit de sin, iar laptele a izvorit ca prin minune. Am simtit ca s-a creat o legatura foarte puternica intre noi, iar miracolul a fost pe masura, pentru ca nu speram sa am vreo picatura de lapte dupa stresul pe care l-am trait... Minunea nu s-a terminat aici, pentru ca la o ora dupa aceea Stef a fost scos din incubator si a fost capabil sa respire normal, fara ajutor, iar eu m-am mutat cu el in camera. Am fost exterm de fericiti, alintati de toata lumea din spital! Camera noastra a devenit un loc de pelerinaj, am primit flori si felicitari de la oameni pe care nu-i vazusem vreodata... Am sters cu buretele suferinta primelor zile si ne-am bucurat impreuna unul de celalalt, multumind lui Dumnezeu inca o data pentru tot! Pot sa va mai spun ca personalul din spital s-a comportat impecabil, am fot invatata cum sa alaptez, cum sa ma comport cu bebe, despre nevoile lui... cum sa ii tai unghiile... astfel ca, ajunsi acasa, ne cunosteam foarte bine si ne-am inteles de minune! Conditiile spitalului au fost peste asteptari cu mult, asa ca ne-am simtit minunat, am avut tot ce ne-am dorit, incepind de la mancare ca acasa, pat cu telecomanda, tv in camera ca sa nu ne plictisim si pina la lenjerie si scutece pentru cel mic (ni s-au dat si la pachet, pentru acasa!). Cel mai importat a fost faptul ca am fost in siguranta, conditiile de igiena fiind foarte stricte, iar personalul de acolo a facut ca miracolul nasterii sa fie, intr-adevar, o binecuvantare, eliminand orice stres care ar fi existat inevitabil in orice spital de stat. In plus, tatal copilului a avut dreptul sa ne viziteze oricand, ba chiar a ramas o data peste noapte cu noi! Multumesc tuturor celor care au participat la nasterea lui Stefan Eduard, si in mod special medicului Stefan Puscasu, patronul clinicii si un om de mare caracter, care a reusit sa transforme intr-o adevarata sarbatoare venirea pe lume a primului nostru copil!

gabitza27
publicat la 25.04.2005 (5191 citiri)