· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Baietelul meu drag





Viata ne ofera multe lucruri grele peste care poti trece daca cineva drag este langa tine. Desi eu si sotul meu ne doream foarte mult un copil, acesta n-a aparut. Am incercat atat cat am putut si pe la doctori, in masura posibilitatilor, dar n-am reusit. Intr-un final i-am spus sotului meu ca vreau sa adoptam un copil. a fost de acord si m-am bucurat foarte tare. Zis si facut. Am inceput sa ne interesam ce acte ne trebuie si ce demersuri sa facem. Insa in nici mai putin de o luna am fost anuntati ca exista un copil spre adoptie si ne-au chemat sa-l vedem. Totul a fost atat de rapid inat am fost putin socati. Bucuria imi era asa de mare incat la aflarea vesti picioarele au inceput sa-mi tremure. Visul incepea sa mi se inplineasca. Sotul meu parca incepuse sa ezite. A doua zi m-am dus sa vad baietelul. Am uitat sa spun, copilul era un baiat. Bineinteles ca atunci cand l-am vazut mi s-a parut ca vad cel mai frumos baiat din lume. Nu stiu ce simt mamele biologice atunci cand isi tin pentru prima data copilul in brate, dar eu cand l-am tinut pe dragul meu baietel o mare fericire m-a cuprins, iar ochii mi s-au umplut de lacrimi, cu toate ca incercam sa ascund acest lucru. La-m pipait usor, i-am atins obrajorii, fruntea si nasucul. Am plecat apoi cu durere in suflet deoarece nu puteam sa-l iau acasa. Sotul a venit sa-l vada debea a treia zi. Pentru el a fost socul mai mare. Dumnezeu insa ne-a ajutat. Va spun cinstit ca pe toata perioada cat am stat cu copilul si asistentele, copilul numai la sotul meu s-a uitat. Sotul meu s-a inmuiat asa de tare incat isi dorea sa-l luam chiar in ziua aceea acasa. Insa acest lucru nu se putea. La o luna si jumatate ale baietelului ne-au anuntat sa ne prezentam pentru a lua copilul acasa. Viata din acel moment ni s-a schimbat in totalitate. Ne-am dus si i-am cumparat cateva randuri de hainute. Mai devreme nu i-am cumparat pentru ca imi era teama ca s-ar putea intampla ceva cu adoptia si vom ramane cu acele hainute si poate vom suferi mult mai mult.Pe strada, catre locul unde era copilul, am mers zambind. Lumea mi se parea atat de vesela si fericita, iar eu ii intreceam pe toti. Oricum zambetul de pe fata mea nu mi-l puteam lua. Probabil cine m-a vazut in momentele acele a crezut ca nu siunt sanatoasa. Cu mari emoti l-am imbracat, iar el parea atat de fericit. Imi zambea si el, si-mi gangurea atat cat poate un copil la o luna si jumatate. Imbracat in hainute noi si frumoase parea un pui de imparat. Bineinteles ca m-am dus cu moasa sa-l luam. Nicio fericire nu se compara cu aceea de a aveaun copil. Privirea baietelului meu drag cand ii dau sa manance, cand ma joc cu el, cand il cert pentru ca vrea sa faca ceva ce nu trebuie, n-am s-o pot uita niciodata .

dabelea
publicat la 23.09.2006 (3174 citiri)