Un mic test de inteligenta pentru tine! Un bebelus:
a.) miroase urat
b.) e distractiv
c.) e enervant
d.
) e minunat
e.) toate cele de mai sus
Raspunsul este e.) bineinteles! Bebelusii sunt minunati, insa te mai trezesc noaptea. Ei saliveaza, scuipa si produc o gramada de scutece murdare. Un bebelus este ca un joc pe care nu l-ai mai jucat niciodata: trebui sa inveti regulile pe masura ce se desfasoara actiunea. Din moment ce bebelusii nu pot vorbi, mama si cu tatal tau vor fi extrem de preocupati ca sa isi dea seama din ce cauza plange bebelusul: pentru ca este obosit, pentru ca ii este foame, pentru ca ii este sete sau pur si simplu pentru ca are nevoie de o imbratisare calda.
Chiar daca ti se pare ca toti din jurul tau au grija de bebelus, aminteste-ti ca indiferent daca exista sau nu un bebelus, parintii tai sunt acolo si pentru tine, sa te ajute si sa te asculte. Spune-le daca te simti gelos pe toata atentia de care beneficiaza bebelusul sau daca ai obosit sa il asculti cum plange. Si nu uita sa le amintesti sa mai petreaca ceva timp si cu tine.
Cine e micutul?
Cand vine timpul ca bebelusul sa se nasca, mama ta va petrece cateva nopti la spital. Dupa sosirea bebelusului o sa poti sa o vizitezi la maternitate - acolo unde se nasc bebelusii. Acolo o sa poti sa privesti pentru prima oara cel mai nou membru al familiei.
Inainte insa de a-ti vedea noul fratior sau noua surioara, uita te rog de bebelusii vai-ce-draguti ce se joaca cucu-bau sau bat din palme din reclamele de la televizor sau reviste. Nou-nascutii sunt rosii la fata, au pielea botita si dorm aproape tot timpul. Dar nu te ingrijora. In timp, bebelusul se va dezvolta si se va transforma. Dar inainte de a deveni un adevarat copil, tine minte ca bebelusul nu va face prea multe: va sta intins, va dormi, va manca, va murdari scutece si va ragai.
Daca nu ai nici cea mai mica idee despre cum este un bebelus, intreaba-ti parintii daca te pot duce la un prieten sau la o cunostiinta care are bebelus, dar asta inainte de nasterea fratiorului tau sau surioarei tale. Asa o sa ai o idee despre ce poate si ce nu poate un bebelus. Si chiar daca bebelusul nu poate sa faca tot ceea poti face tu, nu fi dezamagit; si tu ai inceput la fel!
Bebelusul vine acasa
Deci, ce poti sa faci cu un bebelus? La inceput, cel mai important lucru pe care poti sa il faci este sa ii ajuti pe parintii tai sa aiba grija de bebelus. Mama si cu tatal tau o sa doreasca sa participi si tu la ingrijirea noului tau fratior sau surioara.
Cum poate un copil sa ajute? Uite cateva sugestii. Ajuta la schimbatul scutecelor - adu scutece curate, arunca-le pe cele murdare. Ai grija ca bebelusul sa aiba tot timpul bete de urechi si servetele umede. Plimba caruciorul. Pune lotiune sau crema pe fundul bebelusului. Alege hainele pe care sa le imbrace. Da-i cateva din jucariile tale - alege-le pe cele foarte moi, care nu prezinta nici un pericol. Vorbeste-i si zambeste-i. Intreaba-ti parintii daca poti sa il tii in brate, bineinteles cu ajutorul lor. In functie de varsta ta, ai putea sa imbraci bebelusul, sa il ajuti sa ragaie sau sa ii dai de mancare.
Chiar daca nu stiu inca sa vorbeasca si sa se deplaseze, bebelusii fac un lucru foarte important: dau mult de lucru parintilor tai. Aceasta inseamna ca ei vor avea mai putin timp pe care sa il petreaca cu tine, cel putin la inceput. O modalitate prin care poti rezolva aceasta problema este sa stabilesti, impreuna cu parintii tai, un orar. Stabiliti o anumita perioada cand zilnic va veti putea juca, vorbi sau citi impreuna, mai mult ca sigur atunci cand bebelusul doarme.
Un bebelus primeste multa atentie si multe cadouri, la fel ca si tine cand ai fost de varsta lui, de altfel. Cateodata vei primi si tu cadouri, insa nu intotdeauna. Cadourile sunt de fapt pentru ziua de nastere a bebelusului, si atunci cand va veni ziua ta, vei primi si tu cadouri.
Pe masura ce creste, bebelusul va incepe sa mearga in patru labe si sa exploreze imprejurimile. Aceasta inseamna ca este posibil sa ajunga si la lucrurile tale speciale. Spune parintilor daca bebelusul roade jucariile tale sau iti mototoleste tema pentru acasa. Nu te supara pe el; ai rabdare si aminteste-ti ca un bebelus nu stie care sunt jucariile lui, care sunt jucariile tale si nici macar nu stie ce este aceea o tema pentru acasa.
Cel mai bun lucru
Cel mai bun lucru in legatura cu bebelusii este ca daca ii iubesti si ai grija de ei, ei vor creste si vor deveni frati sau surori cu care vei putea sa fugi, sa te joci, sa impartasesti secrete, care vor fi cei mai apropiati prieteni ai tai. Dimineata in care te vei trezi si bebelusul te va saluta cu un zambet special va fi un semn sigur ca esti pe calea cea buna.
Pregateste-te pentru acel moment. Chiar daca pe drum mai sunt greutati, te vei simti minunat!
Sursa: The Nemours Foundation.