· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Broscuta





Ii place sa stea pe burtica, sprijinit pe antebrate si genunchi, cu popneata in sus, iar cand mai e imbracat si-n verde zici ca-i o broscuta.

E 11 decembrie seara. Ma despart de prietena mea si in loc sa ma indrept spre casa o iau cu bicicleta spre farmacie. Nu inteleg de ce. Sa-mi iau iar un test de sarcina? Pai tot mi-am luat din septembrie si nimic. Iata ca azi imi iau doua si nici macar nu mi-a intarziat menstruatia. Ajung acasa, promit ca il fac cel mai devreme maine dimineata, dar ti-ai gasit. N-am stare, il fac, astept: nimic. Uit de el si peste vreo jumatate, daca nu chiar o ora il iau ca sa-l arunc, aruncandu-i, totusi, o ultima privire. Si iata ca nu e ultima, e una din multele priviri pe care le voi trage acestui test si urmatoarelor. Au aparut cele 2 liniute, a 2-a e cam stearsa, dar e acolo. Nu-mi vine sa cred. Repet teste si toate ies positive. Il anunt pe tati, intr-o seara tarzie, intinzandu-i un plic. Il ia, il cerceteaza bine si apoi il deschide. Face ochii mari si ma mai si intreaba "E adevarat?" Ne imbratisam strans si iata ca incepe aventura.

La doar 21 de zile vedem ceea ce va sa fie bebelusul nostru, deocamdata un minuscul punct negru. La 8 saptamani il tragem pentru prima data pe caseta video si ii auzim inimioara.

Ne gandim la nume. Tati vreo o fata. De la Hanako (copilul floare) dupa multe transformari ajunge la Florence. Feelingul ca va avea o printesuca ii e intarit de primirea carnetului gravidei si al copilului pe 3 Martie, de ziua fetitelor in Japonia si de cadoul de la un prietene, un fel de talisman, roz.

Pe 6 Martie simt primul fluturas in burtica.

Sexul lui bebe l-am aflat tarziu, pe 22 mai (la 26 de saptamani). Fetita lui tati s-a dovedit a fi baiat. Si acum sar eu cu numele, va fi Stefan, mi-a placut de pe cand vroiam sa fiu graviduta si cautam ce Sfinti sunt in fiecare luna. Iata ca pt august e si un mic Sfant Stefan.

E ultima luna de sarcina. Zic familiei si prietenilor sa faca pronosticuri in legatura cu data nasterii lui bebe. Multi zic 15 (poate pentru ca e zi mare), eu visez intr-o noapte ca parca am nascut pe 16, sora mea (nascuta pe 15 august) nu vrea sub nici un chip sa nasc in preajma zilei ei de nastere, nu ca nu si-ar dori un nepotel cadou, dar in anii urmatorii nepotul va primi cadouri. Ea e singura care da o zi tare indepartata, 28 august, mai reduce un pic si ajungem la 20.

Pe masura ce se apropie termenul devin din ce in ce mai nerabdatoare. Mi se pare ca sunt insarcinata de o viata, m-am facut si tare mare, m-a botezat tati pingu si nu-l condam.

Joi, 12 august Azi dimineata am experimentat vreo 3 contractii regulate/15 min, dupa care m-au lasat in pace ca sa se reia dupa 2 ore si iar sa ma lase. Pe seara au devenit, iarasi, neregulate. Eee, isi fac ele de cap si mie si lui tati ne dau niste emotii.

13 august Am avut de la 22 la 1 contractii regulate la 20 de min. Dar iar s-au facut nevazute.

14 august Am avut o repriza de contractii dimineata si una seara. Am ajuns de la intervalul de 25 la 12 minute intre contractii. Speram sa fie asta un pas spre contractii si mai dese, dar tot alarma falsa.

Duminica, 15 august. Ma invart de ieri seara. Durerile sunt din ce in ce mai mari, dar contractiile nu devin deloc regulate: ba la 15 min, ba la 7, ba la 10. Nu am rabdare sa ma uit la televizor, mai trag un ochi pe forum, nimic nou, doar am dat "referesh" acum cateva minute. Pe Yahoo Messenger nu e nimeni. Fac ture prin casa. Tati doarme. Azi e ziua sorei mele, nu se poate sa nasc azi. Dar...

Uite ca mai vine o contractie. Nu mai stiu cum si ce sa mai fac sa nu mai simt mii de cutite ce ma taie in spate. Iau la rand, scaun, pat, o strang puternic pe jucaria de plus Minnie care daca ar putea sa vorbeasca, mi-ar spune ca sufera la fel ca mine. A trecut. Peste putin timp stiu insa ca va veni alta. Ii scriu sorei un mesaj, ca totusi, poate nu mai apuc.
Parca au inceput sa vina la intervale regulate: 7 minute. Ii zic lui Koji sa sune la spital, eu mor de durere.
- Melon-chan (ceva de genul "pepenasul meu" ? caci asa de rotunda ma facusem), dar doctorul a zis sa sunam cand sunt la 5 minute, zice el.
- Suna acum, tu nu stii prin ce trec eu. Vreau sa nasc pentru ca nu mai pot.
Suna spasit, da zece mii de detalii, asistenta ii zice sa mai asteptam putin, vor veni contractiile si la 5 minute.
- Dar eu astept de joi seara sa vina la 5 minute, strig suparata. Vreau sa ii strang pe toti de gat, ce le pasa, doar eu nasc, nu ei, nu?
Am avut 2 contractii la 5 minute. Se scurge timpul... Gata, sunt regulate.
- Telefoneaza, spune-le ca venim.
Intre timp iar s-au dus contractiile pe apa sambetei. Ultima am simtit-o acum 10 minute. Tac chitic si ma pregatesc. Afara ploua. Nu gasim nici un taxi, peste tot sunt supersolicitati.
- Mama mi-a zis ca a mers la spital pe jos si a nascut foarte repede. Poate asa va fi si la mine, deci sa mergem pe jos, propun eu viteaza. Adaug, dar doar pt urechile mele, "dar mama era la a 3-a nastere, nu prima."
Merg in pas rapid, am o energie, nici eu nu stiu de unde. Nu incetinesc pasul nici cand vin durerile. Ma stramb putin, ma indoi, dar imi continuui drumul. Durerile sunt la interval de 5 minute. Am facut 20 de minute pana la clinica. Koji suna la interfon, intram, ne ia in primire o asistenta. Imi iau adio de la sabotii mei negri ce raman incuiati intr-un dulapior. Oare cand ii voi revedea? Urc scarile, e asa de liniste. Ajung in rezerva, e o camera primitoare. Ma schimb in haine de spital, sunt intrebata una alta, ma contrazic cu tati in privinta unor detalii. Mi se ia temperatura, tensiunea si"se oonitorizeaza contractiile si activitatea cardiaca a lui bebe. Mi se face cotrol vaginal.
I se spune lui tati ca poate merge linistit acasa dupa bagajul de spital, nu nasc in urmatoarele 30 de minute. Eu predau carnetul de gravida si actele de internare. Uff, si tati nu a completat tot. Il sun pentru a-si aduce stampila.
Mi se face un nou control vaginal de o alta asistenta. De data asta doare al naibii de tare. Nu sunt dilatata decat de 2 degete. Nu nasc azi.
- Cum??? Pai eu nu mai rezist. Intreb daca nu se face inducere.
- Nu, mi se raspunde scurt.
Ma lasa dezumflata. Pai eu cand mai nasc? Intre timp vine asistenta cu care avusesem discutii si ne indrumase pe timpul sarcinii. Ii spun ca ma doare tare si intreb daca imi vor face epidurala, caci ase am"vorbit cu medicul la penultima consultatie. Mi se rapsunde ca daca vreau , voi avea epidurala. Sunt incantata, asta pana ce-mi zice pretul. Of, of ce scumpa mai e. Trebuie sa vorbesc cu tati.
Sunt lasata sa ma "odihnesc". Contractiile sunt din ce in ce mai puternice, dar tot la intervale neregulate. Vine si tati si imediat intra si asistenta in camera. O las pe ea sa ii explice. Ramane si japonicul meu masca, dar incuviinteaza. Nu ma bucur, cel putin nu las sa se vada, dar daca as fi singura in camera as sari in sus de fericire (ee, nu prea cred). Vine doctorita de garda, ne da ceva explicatii si pe la 16 si ceva ma duc in sala de nasteri. Ma aseaza pe partea dreapta, trag genunchim la"piept, cica, cu burta mare abia ii pot indoi putin, ma inconvoi si cu gatul cat mai tare pe burta, asistentele imi zic sa stau ca o pisica. Eee, ce greu imi este, nici cand nu eram gravida nu stateam in pozitia asta de facut abdomene mai mult de cateva secunde. Mi-e frica, daca in timpul contractiilor ma voi misca? Se scurg minutele, pe mana stanga am o perfuzie, pe coloana simt ceva rece si apoi o intepatura. O asistenta ma tine si imi vorbeste. Mie imi ticaie inima, simt cum mai e putin si-mi iese din piept. "Daca ma lasa astia paralizata?" Mai mestereste ceva doctorita, inca o intepatura, cred ca am scapat, dar de unde, mi se zice:
- Nu va pot face epidurala, nu gasesc locul potrivit. Ma gandesc,"uite ca pe langa dureri, aflu ca mai am si o coloana aiurea, mai, mai tare deformata mai sunt."
- Il vom chema pe doctorul dumneavoastra, va sosi in aproximativ jumatate de ora, puteti sa va relaxati.
Ce bine e sa ma intind, dar incep sa amortesc de atata stat pe drepata.
Astept si iar astept. Trece jumatatea de ora. Mi se face sete. Strig dupa o asistenta, imi da apa si ma incurajeaza. Zambesc si zic "daca am ajuns pana aici, nu mai pot da inapoi". In sfarsit ajunge si doctorul. Ma saluta, imi zambeste si ma intreaba "nu mai are bebe rabdare, gata vine? Nu mai vrea sa ii facem controlul de miercuri, nu?" Se apuca de treaba, imi explica fiecare pas, nu-mi mai e asa frica, dar vreau sa se termine. Dureaza ceva, dar iata ca zice "gata". Ma ajuta o asistenta sa ma ridic si ne indreptam spre rezerva. Abia merg, asa de amortita sunt. Mai vine si o contractie. Imi vor pune perfuzia un pic mai incolo, sper sa rezist in timpul asta. Tati e in camera, cred ca s-a plicitisit, m-a asteptat 2 ore . E 18 si ceva, iar la 20 se termina programul de vizite. Nu-mi place deloc treaba asta.
Ne uitam la televizor, mai vorbim, mai zambim, eu ma mai stramb la o contractie. Aflu ca tati a fost si acasa si mi-a adus fructe. Deschid cutia, uau, sunt si taiate. Am pepene, pere si piersici. Mananc cu pofta. Se face ora 20. Tati trebuie sa plece. Nu as vrea. Eu sa raman singurica aici? I se spune ca poate sta, dar pentru toata noaptea, doar cand se va deschide clinica dimineata poate sa plece. Ma gandesc ca e super obosit, iar maine se duce la serviciu asa ca ii zic sa se duca acasa sa se odihneasca. Il asigur ca nu nasc fara el. Si pleaca.
Intre timp vine si asistenta si imi baga o doza de anestezic. Cand incepe sa-si faca efectul ma simt in al 9-lea cer, chiar nu ma mai doare nimic. Mai rau e ca am o centura pe burta care sa monitorizeze activitatea cardiaca a fatului si contractiile, ceea ce ma imobilizeaza la pat. Butonez telecomanda, nimic interesant la TV. Imi arunc ochii peste cartea pe care mi-am adus-o, dar nu am chef de citit. Incerc ca adorm. Atipesc si ma trezesc din cauza durerii. Vai, vai ce puternica e. Simt ca cineva trage, pe interior, carnea de pe spatele meu. Apas butonul si chem asistenta. Ma plang ca doare. Ma intreaba: "cat de tare?" "Pai tare, tare, de nu pot suporta." La inceput nu realizez, dar inteleg ca ma tine de vorba pt a-mi distrage atentia. Dar se poate? Iata ca vine o alta contractie. Sa-mi faca ceva ca eu mor aici. In sfarsit, la 23 imi faca o noua doza si in scurt timp sunt o fericita. Iata ca am devenit si dependenta.
Imi e ciuda ca nu pot dormi. Ma invart in pat, mai trag cateva minute de somn, iar ma trezesc si tot asa. Reusesc sa prind un somn de la 24 la 2 (aproximativ). Se duce si efectul anesteziei, incep sa ma plimb prin camera, imi propun sa mai rezist un pic. Cand vine cate o durere respir adanc, ma misc mai rapid, o mana o frec de perete, acum strang de masa si ma indoi. Doamne ce mai doare. Ies pe hol, fac o tura in forta, la intoarcere ma opresc la usa camerei asistentelor si-mi cer "portia". E deja 4 dimineata asa ca se incuviinteaza. Fug in pat, primesc anestezia si se incepe iar monitorizarea. Din pacate contractiile sunt puternice, dar tot la intervale neregulate. Adorm. Ma trezesc la 5:30. Iar mi-a fugit anestezia, simt din ce in ce mai tare contractiile. Imi zic: zau ca nu mai fac nici un copil, e prea mult pt mine sa indur in halul asta. Incep iar sa masor camera, ma sprijin ba de usa, ba de pat, ma mai opresc langa un perete sa-mi trag sufletul am impresia ca am parcurs kilometri si am tocit mocheta. Ies din camera, ma mai plimb, cobor si la parter, revad holul in care cate o ora asteptam o data la cateva sapt pentru control. Acum e gol si slab luminat. Vreau sa imi iau o revista sa-mi ocup timpul. Ma invart printre canapele in timp ce contractia imi sageteaza spatele. Nu e chip sa citesc, nici macar nu ma pot aseza, aa ca iau cale intoarsa spre maternitate. Cine m-o fi pus sa cobor scarile? Acum trebuie sa le si urc. Reusesc intr-un final si ma duc glont si cer o noua doza. Mi se zice ca nu acum, o voi primi dupa micul dejun. Nu mi se poate face anestezie si apoi sa mananc. E 8 fara ceva si masa se serveste la 8:30. Ma retrag dezamagita in camera mea de "tortura". Dar nu mai pot!!! Apas butonul si strig "eu renunt la mancare, doar dati-mi ceea ce ma linisteste". Sunt refuzata si inteleg si eu ca o fac spre binele meu, daca nu mananc de unde putere? In sfarsit mi se aduce pe o tava mancarea. Miroase asa de bine. Ma asez rapid pe scaun si incep sa golesc din farfurii. Ma chircesc in timpul contractiei, dar incer sa nu o bag prea mult in seama, continuui sa inghit. Dupa omleta si ceva ce seamana a supica, cu un gust tare bun, dau sa pap din salata de fructe cu frisca. Yami-yami ce delicioasa e. Hop, se intampla ceva, nu am timp sa reactionez ca vomit si nu o data, ci de doua ori. Mi-e ciuda si pt ca am murdarit in jurul meu si pt ca am irosit mancarea asta bunuta, bunuta. Bine macar ca am aflat ce gust are. Mi-e rusine sa chem pe cineva sa stranga asa ca singurica curat, arunc. Sunt asa de procupata ca trec mai usor peste o contractie. Totul e luna. Ma uit pe tava si observ ca mai am 2 cutiute mici, una cu gem, una cu unt, o sticla mica de lapte si paine. Analizez, stomacul e gol, mi-e foame. Mananc, dar mai cu grija. Termin si sun sa anunt ca acum sunt si cu burta plina asa ca mi se poate face o noua doza de anestezic. Acum da viata, lenevsc in pat si parca ma ia si somnul. Dar nu reusesc sa ma odihnesc, la 9:15 vine doctorul si ma anunta caci cu asa contractii am sanse sa nasc peste cateva zile.
- Poftim??? Fac ochii cat cepele.
Si iata ca el contiuna sa imi vorbeasca si abia dupa ce repeta inca o data inteleg ce-mi spusese. Imi propune sa-mi faca o injectie cu oxitocina pentru ca ale mele dragi contractii sa nu-si mai faca de cap si sa soseasca la intervale mici si regulate. Accept imediat. Cea care-l insoteste imi zice ca azi, cel tarziu maine voi naste. In scurt timp mi se pune perfuzia. La inceput mi se baga o cantitate mai mica. Aparatul ce monitorizeaza o ia razna de vreo 2 ori, iar dupa ce-l "linistesc" mi se mareste si mie cantitatea de oxitocina. Pentru prima data de cand sunt internata scriu in carnetel cateva detalii. Sunt monitorizata, pe mana stanga, sus, am fixata centura pt tensiune, mai jos e acul de la perfuzie, in spate caterul, se poate mai mult? Mi-e somn si totusi nu pot adormi.
Asistenta e langa mine, nu stiu despre ce vb , atentia mi-e distrasa de o scurgere calduta pe care o simt prelingandu-se pe picioare. E 9:59. Sunt verificata si se confirma ca s-a rupt apa. Nu a curs mult, dar s-a dus...
La 10:30 vine a 2-a repriza de vomat. Scap de tot micul dejun. Cat m-a mai certat doctorul ca am luat multe kg in timpu sarcinii, iata ca de azi m-am apucat de dieta.
Curge tot mai multa apa plus alte chestii. Sangerez. Asistentele ma incurajeaza. Moasa vine langa mine si imi zice: "felicitari". Nu inteleg de ce. Ma uit mirata, iar ea adauga: "azi va fi ziua baiatelului tau". Tati a cerut sa fie sunat cand se apropie momentul, asa ca cineva il anunta. Eu sunt emotionata si speriata. Abia astept sa-mi cunosc copilasul, dar nu vreau sa simt durere. Sunt si obosita, simt cum imi cad pleoapele. Incerc sa imi reamintesc ce s-a intamplat in ltimele 24 de ore, dar e totul vag, ma sperie cat de repede uit detalii pe care mi le-as dori gravate intr-o camaruta a memoriei. Parca nu mai stiu nici ce s-a intamplat acum cateva clipe.
Contractiile sunt din ce in ce mai dese si mai puternice. Acum cateva ore credeam ca durere mai intensa nu se poate, acum ma conving ca nu e asa. Dupa fiecare contractie simt cum curge cate ceva. De fapt, parca nici nu mai sunt mai multe contractii, ci una lunga, lunga de tot cu momente cand doar scade putin in intensitate. Si tot mi-e somn. As vrea sa dorm, dar nu cred ca mai e timp de acum. Vreau sa sun, sa vestesc lumea ca mai e un pic si nasc, dar poate e mai bine sa o fac dupa eveniment.
Lucrurile se precipita, mie mi s-a lungit gatul de tot uitat spre usa, poate, poate apare tati. Am senzatia ca fac pe mine, conntractiile isi fac de cap, daca inainte veneau din an in Pasti acum nici nu se termina una si vine cealalta, nu stiu ce se imbulzezsc asa ca doar nu se da aici nimic pe gratis.
Sunt anuntata ca voi fi transferata in sala de nasteri. Sunt ingrozita, nu, nu se poate, tati inca nu a sosit. In ultima clipa iau receptorul telefonului, formez numarul si tip in telefon cand rapsunde "Ma doare, ma doare tare, tare. Vino, hai mai repede". Nu inteleg ce-mi raspunde, ii strig, iar, ca ma doare si inchid. Contractia nu se mai termina si asistenta vrea sa ma ridic din pat si sa mai si merg? Reusesc cu chiu cu vai, ies din camera si cand sa deschid usa ce duce spre sala de nasteri imi vine iar sa vomit. Ajung la masa de nastere care de fapt e un pat. Dureaza ceva pana ce reusesc sa ma asez. Le rog sa ma ajute si sa-mi mai bage anestezic. Dar pentru ca nu a trecut intervalul de o ora de la doza precedenta mi se spune ca nu se poate. Le zic ca durerea e prea mare, o asistenta fuge sa-l intrebe pe doctor daca e ok sa-mi dea o noua portie. Doctorul aproba si eu zambesc (mai degraba ma stramb) victorioasa. Zaresc un ceas, e 12:15. Ma intind si mi se spune sa pun picioarele in suporturi dupa ce in prealabil am primit pantalonasi verzi, pantaloni impropriu spus, mai degraba seamna cu ciorapii aceia fara bazin. Tot am impresia ca fac pe mine si o anunt de fiecare data pe moasa. Mi se face masaj. Mi-e ciuda, imi vine sa plang, parca vad ca nasc si tati nu e alaturi de mine. Las deocamdata picioarele care tremura tare de tot pe pat ca sa ma relaxez. Inca nu si-a facut efectul noua doza asa ca tot mai comentez cate ceva. Vine un barbat si ii se zice sa stea la capul meu. Are masca, boneta si halat. Ma gandesc: "pai la ce-mi foloseste mie sa stea doctorul asta la capul meu?" Abia cand imi zice “"nu te da batuta" ii recunosc vocea. E tati, a sosit. Pot sa nasc linistita acum. Il apostrofez "ce sa ma dau batuta, nu vezi ca nasterea nici nu a inceput?" Il mai cert ca a venit asa tarziu, mai pun un pic bot ca nu a luat din rezerva decat camera video. Si iata ca incepe "distractia". Mi se leaga picioarele, mi se arata de unde sa ma tin cu mainile, tati e instruit cum sa imi tina capul si gatul cand imping. Mai lipseste sa mi se zica: "Pe locuri, fiti gata, start!" Incep sa imping. Nu stiu cum sa fac sa fie cat mai bine, deh, prima nastere. Picioarele imi tremura si cu toate sugestiile moasei, care imi face masaj perineal, de a le relaxa, nu reusesc si pace. Am impresia ca daca nu le tin bine or sa cada. Dupa cateva impingeri relizez: "nu ma concentrez asupra picioarelor si le las sa stea cum vor ele, am mai multa forta la impins". Ascult tot ce mi se zice, stau cu ochii deschisi, fixati asupra buricului (de parca l-as vedea) cat imping. Trece contractia si ma relaxez. Imi vine sa vomit, dau din cap, mi se ia masca, aduce o tavita si dau la boboci. Vreau apa. Mi-e cald. Tati imi sterge fruntea. Mi se pune iar masca, dar intr-o secunda tati mi-o ia si-mi tine iar tavita. Si eu care credeam ca diminata eliminasem tot ce se putea elimina. Iar vine o contractie, imping de 2 ori, moasa ma lauda, tati ma incurajeaza. Si o luam de la capat, relxat, impins, strans mana lui tati care nu zice nici "pas", ma plang ca nu mai pot si tot asa. Vine si doctorul. Ma anunta ca ma taie pt ca bebe e un capos. Mi se face frica, "ee, sa vezi acum ce durere, ca doar stiu si eu ce rau e cand te tai la deget cu cutitul, d-apoi acolo". Dar, spre surpinderea mea, nu simt nimic, nimic. Bineinteles, ca doar am epidurala. Uitasem. Imping si iar imping, sunt lasata sa ma relaxez, dar nu dureaza prea mult pauza. Mi se zice sa imping cu tota forta de care sunt capabila cat mai mult timp. Doctorul ii zice lui tati “filmati, ca iese”. (Ulterior am aflat ca bebe a iesit cu fata in sus ( nu in jos, cum e normal) si a fost scos cu extractorul cu vacuum.) Uita de mine, imi da drumul la cap, noroc ca mi-l tineam singura, deschide rapid camera si incepe sa inregistreze. Ni se spune: “Omedeto!” (felicitari!). Zaresc un cap, nu aud nimic, intreb ce se intampla. Si iata ca tipa cat il tin plamanii. E baiatul meu, e vocea scumpului meu copil. Nu mai am rabdare, vreau sa-l vad, sa-l imbratisez. Rad si plang (fara lacrimi) de emotii. Mi-l pun pe burtica, e asa micut si fragil, mi-e si frica sa-l tin si le si zic. Capul si-l misca in toate partile, se uita speriat in jur, mai trage un planset. Asistenta il ia si mi-l aduce mai aproape, pe piept. Sta cu fata in jos si parca ar cauta sanul. Incepe sa tremure. Mi-l iau ca sa-l curete. Tati fuge dupa flacaul lui, iar eu raman cu doctorul care incepe sa ma coase. Cum nu ma doare nimic (am nascut, m-am linistit), am chef de vorba. Intreb la ce ora am nascut. 1 si 6 minute dupa amiaza. Ii zic ca mi-e frig si rapid o asistenta ma inveleste. Apoi anunt ca mi-e foame. "Cand pot sa mananc?" Doctorul rade si-si vede de treaba lui. Zaresc la asistenta placenta si cordonul ombilical si-i spun ca vreau sa le vad. Le spala si mi le aduce. Ce gros e cordonul. Iar placenta, pe o parte, semana cu ficatul. Dupa ce termin de admirat asistenta se indeparteaza. Il intreb pe doctor daca o sa ma doara tare cusatura. "O sa doara, dar nu va fi mai rau dacat contractiile!" Si iar zambeste. Vai, ce m-a linisitit!!! A terminat. Mai sunt lasata un pic pe masa de nastere. Se aduce un pat cu rotile, sunt mutata pe el si dusa in camera mea. Ajung langa pat, il zaresc si pe tati cum se strecoara pe langa atatea femei si ajunge langa mine, chiar la timp pt a ma luat in brate si aseza in patul meu. Ma ia, cam neindemanatic, deh, sunt si grea tare si ma lasa cu grija pe saltea. Camera se goleste, ramanem doar noi doi. Imi arata ca i-a facut si poze lui Stefanel. E un dulce, nu ma mai satur sa-l privesc. Intreb de ce nu ni-l aduce si parca ne-ar fi auzit cineva ca usa se deschide si intra minunea noastra. Se lumineaza camera. Si eu si tati zambim cu gura pana la urechi, doar micul samurai e tare incruntat. Cred ca e cam suparat ca l-am deranjat. Asistenta il pune langa mine, Stefan se trezeste, arunca o privirea multimii de capete ce-l inconjoara: "de ce va uitati toti asa lung la mine? Am venit pe 16 august, de Sfantul Stefan, ce mai doriti?", se intoarce cu fata spre mine si deschide gurita: "vreau sa pap". Se repede ca uliul asupra prazii, ia sanul in gurita si molfaie multumit. Ma invadeaza sentimente pe care nu as fi crezut ca le pot avea, ochii mi se umezesc, il privesc pe tati ce-si soarbe din priviri odorul, se uita si la mine si fara cuvinte ne spunem "suntem parinti".

kohana
publicat la 01.11.2004 (4380 citiri)