· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

CAND AI NOROC II DAI CU PICIORUL





Tocmai am citit povestea de viata a Roxanei si m-am regasit aproape intru totul in ea. Am 26 de ani si sunt inchisa in "celula casatoriei" de 4 ani.
Povestea mea de viata afost una frumoasa pana sa ma ia parintii mei acasa la ei pt. ca eu am crescut la bunicii din partea mamei de cand m-am nascut pana la 7 ani cand m-au luat sa ma dea la scoala la oras. Pana atunci ii vedeam odata la o luna sau chiar mai rar si nu ii consideram sau nu ii simteam parintii mei. Mai am un frate cu 4 ani si jumatate mai mic cu care bineinteles ca nu m-am inteles deloc pana pe la varsta liceului.
Nu stiu ce anume a facut-o pe mama sa se casatoreasca cu tata pentru ca nu este deloc un om pentru casa si familie.Are un servici bun dar aproape toti banii ii da pe bautura si nu face nimic acasa. Nici acum dupa 26 de ani de casnicie nu au mai nimic pe langa casa si nu am putut sa accept niciodata acest lucru pentru ca bunicii mei au fost oameni simpli care lucrand pe camp si-au facut o gospodarie de ti-e mai mare dragul sa intri in curtea lor dar...asta e. Tata nu mi-a aratat niciodata ca ar tine la mine asa cum trebuie sa-si iubeasca tatii copiii pe cand fratele meu avea mereu ce-si dorea. Au trecut asa 8 ani de scoala generala, cu lipsuri si cu toata casa in grija mea(mancare, curatenie, spalat de mana)pt. ca mama muncea de dimineata pana seara sa ne poata tine in scoala; ba mai trebuia sa iau si numai 9 si 10 ca altfel era de rau. Am intrat la liceu cu brio la cea mai buna clasa si am continuat sa fiu la fel de salbatica si de retrasa ca pana atunci doar ca dupa foarte putin timp au inceput sa-mi placa povestile colegelor mele despre discoteci si chefuri si normal ca vroiam sa stiu si eu cum arata un astfel de loc. Cand aveam 16 ani a murit cea mai buna prietena a mea de care eram nedespartita si mi-a fost si mai usor sa fiu detasata de tot ce ma inconjura. Am fost uimita cand i-am cerut tatei voie la discoteca si el a zis ca sa fac ce vreau ca nu-i pasa. M-am dus cu fetele si mi-a placut asa ca am continuat sa merg des. Am cunoscut un baiat pe nume Vali cu care am petrecut ca sa zic asa 4 ani dar dupa ce am terminat liceul a trebuit sa plece in strainatate la parintii lui (eram de aceeasi varsta dar din localitati diferite) iar eu nu m-am indurat de bunica mea sa plec cu el asa ca ne-am despartit. Dupa liceu am mers la o scoala postliceala in alt oras si am hotarat sa iau viata de la capat si sa inchei capitolul primei mele iubiri (foarte frumoasa). Am cunoscut mai bine, ca sa zic asa, un alt baiat cu 4 ani mai mare decat mine care era angajat la o unitate militara in orasul respectiv si pe care il cunosteam din vedere de foarte mult timp pt. ca facuse liceul in acelasi oras cu mine. Am inceput sa ne dam seama ca ne leaga niste sentimente foarte frumoase si sa ne facem planuri de viitor dar dupa ceva timp a trebuit sa plece si el din tara intr-o misiune in zonele de conflict. Cat timp a fost plecat vorbem des la telefon si numaram zilele pana se intoarcea cu mare emotie. Nu stiu de ce dar cand mai era putin putin si venea "acasa" am rupt legatura cu el. Spun ca nu stiu de ce pentru ca nu stiam atunci ce s-a intamplat cu adevarat, doar ca nu mai dadea nici un semn de viata si cand am mers la parintii lui sa vad daca ei stiu ceva de el mi-au spus ca nu mai vrea sa stie de mine si ca i-a rugat pe ei sa ma anunte sa nu-l mai caut. Furioasa si fara nici o explicatie i-am povestit mamei mele care mi-a spus ca o cautasera parintii lui si i-au spus ca vor face tot ce le sta in putinta ca eu sa nu fiu cu el pt. ca fiul lor nu se poate casatori cu o sarantoaca cum sunt eu. Eram saraca pentru ca munceam si zi si noapte sa ma pot tine in scoala singura si normal ca nu aveam cum sa fac avere. Am hotarat sa le fac pe plac si sa nu-l mai caut crezand atunci ca aveau dreptate si ca e mai bine pentru el si ca daca parintii lui nu ma plac nu are rost sa intru in familia lor(de parca traiam cu ei). I-am scris o scrisoare si i-am spus ca am pe altcineva si sa nu ma caute ca sunt fericita fara el. Am scris-o cu lacrimi amare dar convinsa ca asa trebuie. Am terminat scoala cu trei zile inainte sa se intoarca si imediat am plecat in celalat capat al tarii sa-mi caut de lucru in domeniul pe care il invatasem 2 ani. Nu cunosteam pe nimeni acolo dar nu vroiam decat sa fiu foarte departe de tot ce insemna viata de pana atunci. Am stat pe la ce batranica am gasit dispusa sa ma ia in gazda pt. ceva timp si mi-am gasit repede servici asa ca mi-era oarecum bine. Intr-o zi cand eram cu colegele la un suc pe terasa a venit la mine cineva care m-a intrebat ce fac. Era un vecin de la bunicii mei si el tot in cadrul armatei si am fost bucuroasa sa vad ca mai este cineva cunoscut in acel oras. Am acceptat bucuroasa sa ne mai vedem mai ales ca stiam ca el ma iubea de cand eram copii si mi-am zis: de ce nu? Dupa un an ne casatoream si toata lumea era fericita nevoie mare mai ales tata care se mandrea atunci cu mine (ca si acum) ca fata lui a reusit totul singura. La nunta am avut un invitat "surpriza": pe fostul iubit din scoala postliceala. Nu l-am invitat noi dar a venit pentru ca fusese coleg de serviciu cu sotul meu 2 ani (si eu habar nu aveam pentru ca nu il intrebasem niciodata pe sotul meu de colegii lui) si a considerat potrivit sa-i faca o surpriza pt. ca se intelesesera foarte bine. Am ramas amandoi uitandu-ne unul la altul mult timp pentru ca nu-i venea sa creada ca tocmai eu eram mireasa din seara aia. Nu a plecat, a ramas la nunta privindu-ma cu lacrimi in ochii iar eu nu i-am spus numic atunci sotului meu. A prins un moment mai linistit si mi-a zis ca vrea sa-mi vorbeasca, am acceptat si am aflat ca parintii lui ii spusesera ca de fapt eu i-am rugat sa-l anunte ca nu vreau sa ma mai caute si de aceea nu mai daduse nici un semn de viata. Cand a primit scrisoarea a renuntat sa ma mai caute crezand ca am pe altcineva. El nu-si mai cautase o alta iubire ci incerca sa gaseasca raspunsuri pe care nu le-a gasit pentru ca nimeni nu avea voie sa-i spuna unde sunt(din familia mea ma refer). Am aflat crudul adevar ca ma iubea la fel de mult dar a crezut ca trebuie sa-mi respecte "dorinta" si sa ma lase in pace. Daca nu-l aveam deja pe sufletelul meu (baietelul de 3 ani pe care il am cu sotul meu) fugeam atunci, in noaptea nuntii cu el si acum eram fericita pentru ca sotul meu, dupa nunta s-a schimbat total. Este exact asa cum nu-mi doream eu: foarte gelos, nepasator cu casa si familia, doar pe ai lui ii iubeste si pe cel mic. Eu am un job frumos si greu, sunt sefa departament la o firma de renume in orasul unde stau si asta implica foarte mult contact cu oamenii iar el crede ca ar trebui sa nu ma mai ingrijesc pt. ca acum sunt maritata de parca ar trebui sa ma neglijez si sa apar cu parul valvoi in fata angajatilor mei sau a sefilor. I-am povestit pe scurt despre relatia cu "colegul" lui pentru ca se arata foarte mirat de unde ne cunoastem(cand ne-a vazut ca stam de vorba la nunta) si atat mi-a trebuit, bate apropouri ori de cate ori are ocazia mai ales ca acum el e mort si sotul meu a fost cel care mi-a dat veste cumplita dar era bucuros sa-mi spuna el acest lucru. Nu am nici un fel de relatie acum cu sotul meu pentru ca din cauza femeilor cu care m-a tot inselat nu mai vrea sa stea cu mine ca sot si sotie, vrea doar sa fie alaturi de baiat si eu accept pentru ca cel mic este foarte atasat de el si nu vreau sa sufere fara sa-i pot explica de ce nu ar fii tatal lui cu el daca ar fii cazul. Acum e mic si nu ma deranjeaza cu nimic situatia pt. ca iubirea mea adevarata nu mai este pe lumea asta. M-am casatorit pentru ca credeam ca la 22 de ani e timpul sa-ti faci o familie. Mare greseala. M-am agatat de faptul ca el ma iubea pe vremea aia, sau asa credeam eu, si-mi imaginam ca o sa am o casnicie fericita tocmai din cauza asta si mai ales, credeam ca cu timpul o sa invat sa-l iubesc si eu. L-am iubit (poate nu asa cum ar fii trebuit) dar i-am fost fidela si ii sunt in continuare chiar daca dupa cate aventuri a avut nu ar fii meritat sa mai stau langa el. Acum astept sa-mi vad baiatul crescand langa mine si traiesc din amintirea unei iubiri frumoase pe care am pierdut-o pentru ca nu am avut curajul sa lupt pentru ea la momentul potrivit. Daca as putea sa dau timpul inapoi... macar sa alung moartea din preajma singurului barbat care m-a iubit cu adevarat si langa care am invatat sa iubesc. Eram multumita sa stiu ca este acolo undeva, fericit, dar ca ERA chiar daca nu mai puteam fii impreuna niciodata. Cam asta e povestea pe care o traiesc si acum si cu care probabil voi trai toata viata...



ANONIM
publicat la 22.05.2008 (3928 citiri)