· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Calatoria de cosmar cu avionul spre Romania- 1 iunie 2006





New York

Am plecat cu sotul si cu Myra spre aeroportul JFK din New York in jur de ora 20.00, avionul urmand sa decoleze la ora 22.20. Afara incepuse sa ploua destul de tare. Am ajuns in sfarsit la aeroport in jur de ora 21. Am checked in bagajele şi am plecat spre security check cu Myra in scaunul de masina care era pus pe carut si cu un bagaj de mana destul de marisor pe care-l taraiam pe roti cu o mana in timp ce cu cealalta impingeam carutul. De sot m-am despartit cand m-am asezat la randul de security check (pana acolo m-a ajutat el, bineinteles).
Si iata-ma singura in fata unei situatii inedite. Am ajuns la control. M-am descaltat si mi-am pus papucii pe banda de securitate impreuna cu bagajul de mana. Apoi ma pune sa iau copilul in brate. Scaunul de masina trebuia sa treaca şi el prin security check. Hop şi scaunul pe banda (m-a ajutat doamna de la security). La fel şi carutul. Cu asta a fost mai complicat ca a trebuit sa le arat cum se strange ca altfel n-ar fi incaput pe la x-ray. In sfrasit, trece şi carutul şi iata-ne in drum spre poarta de imbarcare. Nr 7 - Austrian Airlines.

Intarzierea plecarii

Ne asezam pe banca in asteptarea imbarcarii. Intre timp se anunta ca din cauza vremii imbarcarea se va intarzia. S-a facut ora 22.00. Pe la 22.15 am inceput imbarcarea. Am urcat prima in avion pt ca eram cu copilul mic. La intrarea in avion mi-au luat carutul pe care urmau sa mi-l inapoieze la Viena. M-am rugat de ei sa ma lase cu scaunul de masina in avion. M-au lasat. M-am asezat la locul meu, care era fix la inceputul Economy class, imediat dupa Clasa 1. Copilul era deocamdata in scaunul de masina. Mi-am pus bagajul sus, am luat copilul in brate şi mi-au pus scaunul de masina intr-un dulapior care era in stanga mea (am stat pe randul din mijloc in avion - unde erau 3 scaune - avionul fiind impartit 2 scaune fereastra - 3 mijloc - 2 fereastra). Si am stat asa in avion pana pe la ora 23.30. Deja aveam intarziere mai bine de o ora, ceeea ce ma ingrozea pentru ca aveam legatura din Viena exact intr-o ora spre Bucuresti. Mai erau doua mamici cu bebe micuti. Unul avea zece luni şi statea in stanga mea, celalalt avea cred ca un pic mai mult de un an pt ca l-am vazut la un moment dat ca mergea pe jos cu maica-sa de manuta.

Decolarea spre Viena

In sfarsit, dupa o asteptare lunga timp in care Myra deja imi adormise in brate, pe la ora 24.00 am decolat. Inainte de decolare am intrebat cand o sa aduca basinetele (cosuletele in care dorm bb-ii in avion si care se monteaza in fata scaunului mamei, pentru cine nu stie) si mi-au spus ca dupa ce decolam si ajngem la inaltimea de croaziera, in care putem sa ne desfacem centurile de siguranta. Ok. Am ajuns la inaltimea de croaziera şi au venit stewardesele sa puna basinetele. Intai i-l monteaza mamei din stanga mea, apoi celei din dreapta. Acestea isi pun copiii in ele şi rasufla usurate. Trec zece minute şi nu mai aparea nici o stewardesa sa-mi aduca şi mie basinetul. Apas pe buton sa o chem pe una din ele, dar n-a venit nici una timp de 10 minute. Am dat perdeaua care ma despartea de clasa intai la o parte şi i-am facut semn uneia sa vina. Am intrebat-o când imi aduce basinetul? Raspuns: Ati comandat unul? Zic : Bineinteles ca da, de asta am platit 380 de dolari pentru fata ca altfel nu mai plateam nimic şi mergeam cu ea in brate. Ea: N-am auzit pana acum sa se plateasca pentru basinet.
In fine pleaca şi imi zice ca vine imediat. Mai trec 10 minute si iar nu venea nimeni. Am facut din nou semn unei alte stewardese. I-am zis de basinet si mi-a spus cu nonsalanta: Nu mai avem, n-am avut decat doua basinete, moment in care m-au apucat toti dracii, m-a apucat si plansul si am inceput sa ma cert cu ele ca nu e posibil asa ceva si unde o sa culc eu copilul. Mi-a raspuns ca sunt o gramada de locuri libere şi o sa-mi gaseasca trei locuri unul langa altul ca sa stau acolo cu copilul ca cica e acelasi lucru. Pai cum o sa fie acelasi lucru, basinetele alea sunt sigure, sunt suficient de adanci, au centuri de siguranta... ce mai am fost terminata de nervi.
M-am mutat in spate pana la urma. Mi-au carat geanta de mana la locurile respective, eu mi-am luat car-seatul din dulap si copilul in brate si am plecat spre locurile respective. Am pus copilul pe scaun, i-am pus perne şi paturi şi am blocat scaunul unde statea ea cu capul cu scaunul de masina, pus in picioare între scaunul din fata şi scaunul ei. Ea a dormit mititica, iar eu am stat sa o pazesc, am incercat sa atipesc un pic dar n-am reusit, pentru ca asta mica se tot foia, si vroia sa se intoarca pe burta iar eu nu-mi gaseam nici o pozitie potrivita sa stau si eu comod si sa o pot vedea si pe ea in acelasi timp. Spre sfarsitul calatoriei când ea s-a trezit am pus scaunul de masina pe un scaun şi pe Myra in el.

Viena

In sfarsit, ne apropiem de Viena şi ne anunta in avion ca cei care mergem la Bucuresti sa venim in fata ca trebuie sa fugim repede când aterizam ca ne asteapta avionul. Macar m-am bucurat ca a stat avionul dupa noi in jur de o ora ca ma gandeam ca o sa trebuiasca sa stau prin aeroporturi cu asta mica pana cine stie când aveam o alta legatura spre casa! Ei, mai bine nu ne astepta, dar asta urma sa o aflu ulterior!
A fost o intreaga tevatura bineinteles. Asteptand aterizarea la Viena, mi-au luat iar car-seatul şi mi l-au bagat in dulap, iar am luat copilul in brate, pentru ca trebuia legat de centura mea de siguranta cu o alta centura mai mica de bebe, mi-au indesat bagajul de mana pe sub un scaun (pentru ca tineti minte, m-au mutat in fata ca sa ies repede sa prind aviounl spre Bucuresti) şi... in fine am aterizat.
La iesirea din avion mi-au adus carutul, am pus car-seatul pe carut, bagajul de mana l-am tarait dupa mine şi la iesire ne astepta un tip de la aeroportul din Viena cu o pancarta mare pe care scria Bucharest. Ne-am adunat vreo 10 insi şi am plecat spre poarta de unde pleca avionul spre Bucuresti. Bineinteles ca a fost iar o nebunie, ca am trecut iar de security check unde iar, ia copilul in brate, pune scaunul de masina şi carutul şi bagajul de mana pe banda, ia copilul, stange carutul, deschide carutul, pune copilul la loc, ce mai te luau toate caldurile! Nu mai zic ca erau şi o gramada de scari prin aeroport... la un moment dat tipul care ne conducea spre poarta m-a luat pe mine cu copilul cu liftul şi pe ceilalti i-a trimis pe scari. Apoi ne-a bagat intr-un autobuz care ne-a dus la poarta de unde pleca avionul. Am intrat din nou in aeroport, la poarta respectiva ca sa ne controleze boarding-pass-urile (si aici iar scari dar n-au mai avut lift, asa ca eu am urcat scarile cu seat-ul in mana, iar tipul de la aeroport mi-a carat carutul şi geanta de mana).

Zborul de cosmar spre Bucuresti

In sfarsit iata-ne in avionul spre Bucuresti. Ar fi trebuit sa plece le 13.40 din Viena. Acum era ora 15 aproximativ. Mi-au luat iar carutul la urcarea in avion, am intrat cu seatul cu copilul in el si cu bagajul de mana, pe care mi le-au luat si mi le-au pus sus la bagaje ca sa poata decola avionul. In sfarsit decolam! Trec peste alte mici amanunte... si... iata-ne ajunsi deasupra Romaniei. Mai erau 10 minute şi trebuia sa ajungem la Bucuresti. Ne uitam pe tv-ul din fata noastra unde scria exact la ce inaltime suntem, cu cati km/h mergem şi in cat timp aterizam.
Deasupra Bucurestiului insa trona un nor imens şi negru. Nu se mai vedea nimc. Ne uitam pe tv şi vedeam ca am inceput sa coboram. Am intrat direct in norul negru. Doamna de langa mine, care statea la geam imi tot zicea- e prea negru, nu se vede nimic, se vede ca un vartej, asta se duce chiar in mijlocul norului! Ploua groaznic de tare, se vedea pe geamurile avionului cum curge apa de ploaie. Eu tinem copilul in brate, legat cu centura de siguranta. Dormea... a fost tare cuminte tot drumul, a rezistat eroic!
Avionul cobora din ce in ce mai mult prin norul respectiv. Am inceput sa ne zgaltaim... TARE... FOARTE tare... stanga- dreapta, sus-jos, ne zdruncinam cumplit... goluri de aer imense... ne uitam pe tv: 600 şi ceva de metri şi deodata cadem... muuuuuuult... copilul zboara cu picioarele in sus şi depaseste in inaltime scaunul din fata... noroc ca era legata cu centura de siguranta si o tineam si eu destul de bine, insa doar cu o mana pt ca ma tinem cu cealalta de scaunul din fata, foarte strans din cauza fricii! Toata lumea tipa, eu la fel, Myra deschide ochii, se uita la mine şi se culca la loc! Am vazut moartea cu ochii! Am crezut ca s-a terminat aici! Pilotul reuseste pana la urma sa ridice avionul... in sfarsit ne ridicam, citeam pe televizor. Slava Domnului! Incepem sa ne invartim in aer deasupra Bucurestiului. Deodata iar vedem ca se indreapta spre nor. Toata lumea: Asta e nebun, iar ne baga in nor, vrea sa ne omoare! Si a incercat a doua oara sa aterizeze! Iar zgaltaiala... nu la fel de rau ca prima oara dar suficient cat sa ne ingrozeasca pe toti. Aproape incepusem sa plang. Se citea groaza pe fetele tuturor oamenilor. Cobora avionul prin nor zgaltaindu-se, vedeam fulgere pe geam şi in rest nimic, doar nori şi stateam cu inima cat un purice rugand-ne sa nu se intample nimic. In sfarsit vedem ca avionul se ridica din nou peste nori. Pilotul ne anunta: Nu putem ateriza din cauza conditiilor meteorologice, trebuie as mergem la Timisoara sa alimentam avionul pentru ca nu avem destul combustibil sa ne invartim deasupra Bucurestiului pana trece furtuna. Ne-au trecut alte ganduri prin minte: daca nu are suficient combustibil sa ajungem la Timisoara? Dar... am ajuns, am aterizat la Timisoara si am stat acolo vreo 2 ore. Toata lumea si-a sunat cunoscutii sa-i linisteasca! Unii au coborat din avion spunand ca ei nu se mai intorc la Bucuresti cu avionul asta şi pleaca cu trenul! A fost un scandal monstru! Lumea era perplexa de spaima! Un domn a tipat la pilot: Ne luati de idioti, ce se intampla, de ce nu ne spune nimeni nimic? Vorbisem la Bucuresti şi toate avioanele care trebuiau sa aterizeze cam in acelasi timp cu al nostru aterizasera! Numai asta nu! De ce? Ce n-a facut bine? Se putea oare ocoli norul respectiv? Nu ne-a spus nimeni nimic.
Intre timp am aflat in avion ca bagajele celor care venisem de la New York nu erau in avion. N-au avut timp sa le transfere si urmau sa vina cu un zbor ulterior. Colac peste pupaza, asta ne mai lipsea! Dupa aproximativ doua ore ne anunta in sfarsit ca plecam spre Bucuresti şi ca furtuna a trecut. Am decolat si cand sa ajungem spre Bucuresti iar incepuse sa se innoreze. De data asta insa se intrezarea ceava pe geam, se vedeau casele şi asta ne facea sa ne simtim mai bine un pic. Incepem sa coboram şi iar incepe zgaltaiala, când in stanga, când in dreapta. E clar, pilotul asta nu reuseste sa controleze avionul cum trebuie. Nu reusea sa-l tina cat de cat drept! Iar ne-au trecut toate caldurile, eram exasperati cu totii, vroiam acasa, vroiam cu picioarele pe pamant, mai repede, ACUM! Pana la urma aterizam, greu, dar aterizam... suntem bine... fetele oamenilor se decongestioneaza incet, incet, insa ne raman intiparite pe fata momentele de groaza prin care am trecut. Dar eram pe pamant... din nou... cu picioarele PE PAMANT!


RamySa

RamySa
publicat la 02.11.2006 (6775 citiri)