· articole
· intamplari

Stiri: Stiri: Carla Bruni Sarkozy este însărcinată









Pal Sarkozy, tatăl preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, a confirmat pentru ediţia de marţi a cotidianului german Bild faptul că nora sa, Carla Bruni-Sarkozy, este însărcinată, informează AFP, citată de Mediafax.



În vârstă de 43 de ani, Carla Bruni, fost model, devenită apoi cântăreaţă, are un fiu în vârstă de 10 ani, al cărui tată este profesorul de filosofie Raphaël Enthoven.
La rândul său, Nicolas Sarkozy, în vârstă de 56 de ani, are trei fii cu cele două foste soţii ale sale.

Mă bucur de venirea pe lume a următorului meu nepot , a declarat Pal Sarkozy pentru Bild, unul din cele mai citite cotidiane din Europa.
Nicolas Sarkozy şi soţia lui nu vor să afle sexul bebeluşului înainte de naştere, dar sunt sigur că va fi o fetiţă şi că ea va fi la fel de frumoasă ca şi Carla, a adăugat Pal Sarkozy.

Luni, invitată la postul de televiziune francez TF1, Carla Bruni-Sarkozy nici nu a confirmat, nici nu a dezminţit că ar fi însărcinată, în momentul în care un jurnalist a ţinut să o felicite, fără însă a preciza motivul pentru îi transmite acele felicitări.

Sursa : Mediafax . Sursa foto : Getty Images.





"Stiri: Stiri: Carla Bruni Sarkozy este însărcinată" | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre stiri:
Detalii concedii de maternitate

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 1
voturi 2


Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent