· articole
· intamplari

Cat de precisa este metoda calendarului



png?width=200&height=189"/>
Descopera metoda care te ajuta sa estimezi perioada ovulatiei!

Ovulația apare în timpul ciclului menstrual al femeii, atunci când un ovul matur este eliberat din ovar și călătorește prin trompe, gata pentru a fi fecundat dacă întâlnește un spermatozoid. Deoarece ovulația este momentul în care ai cele mai mari șanse de a rămâne gravidă, metodele de calcul ale aceste perioade îți pot fi de mare folos dacă dorești să ai un copil. Corpul fiecăreia este diferit și nu există nicio formulă matematică pe care să o poți utiliza pentru a determina cu exactitate când se produce ovulația. De obicei ovulatia apare cu 12-16 zile inainte de urmatoarea menstruatie.

Cumpără un calendar și începe urmărirea ciclului!
Încercuiește prima zi a ciclului, care este ziua în care începe perioada ta de menstruatie. Ține evidența numărului de zile pentru a observa cât durează. Contorizează numărul de zile pentru fiecare ciclu, inclusiv ziua în care începe perioada menstruației. Ultima zi a fiecărui ciclu este cu o zi înaintea urmatoarei menstruatii. Ține evidența ciclului în acest fel timp de 8 până la 12 cicluri. Cu cât ai mai multe cicluri pentru referință, cu atât va fi mai exactă metoda calendarului pentru tine. Se calculeaza cel mai mare si cel mai mic interval intre doua menstruatii, adica cel mai lung si cel mai scurt ciclu.

Din durata celui mai scurt ciclu scădem 18 zile, și din cel mai lung interval de zile între două menstruații scădem 11 zile. De exemplu: dacă pe parcursul celor 6 luni de monitorizat ciclul menstrual, cel mai mic interval a fost 28, scădem 18 și rezultatul este 10. Din cel mai lung ciclu, de 34 de zile, scădem 11 și ajungem în ziua 23 a ciclului. După aceste calcule putem delimita fazele:
- Prima fază infertilă - între ziua 1 și ziua 10 a ciclului.
- Perioada fertilă - între ziua 10 și ziua 23.
- A doua perioadă infertilă - între ziua 23 și prima zi a următoarei menstruații.

Cu cât ciclurile menstruale sunt mai lungi, cu atât perioadele fertile sunt mai lungi și ziua exactă a ovulației mai greu de detectat. Este indicat că în cazul unui ciclu menstrual neregulat, să folosești mai multe metode și să urmărești și simptome ovulatorii: metoda temperaturii bazale, teste de ovulație, modificarea mucusului cervical, creșterea apetitului sexual și crampele ușoare din ziua ovulației.

În perioada fertilă este recomandat să ai contact sexual o dată la două zile, deoarece este nevoie de timp pentru ca spermatogeneză să aibă loc (să se regenereze spermatozoizii ), dar dacă știi exact când are loc ovulația , poți avea un contact sexual cu o zi înainte, în ziua ovulației și chiar și a doua zi după ovulație. Cele mai bune poziții pentru a facilita trecerea spermei prin colul uterin (cervix) sunt cele cu o penetrare adâncă, cât mai aproape de cervix, cum ar fi: poziția misionarului, lingură, și poziția în care femeia se sprijină pe mâini și pe genunchi. De asemenea, trebuie să știi că este util și că femeia să ridice picioarele după ce faceți sex; acest lucru ajută ca sperma să rămână înăuntrul vaginului.

Orice metodă ați folosi, nu vă stresați prea tare, este demonstrat că stresul scade calitatea spermei și influențează nu tocmai pozitiv ovulația. Iubiți-vă mult și minunea se va întâmpla! Dacă încercați să concepeți un copil de mai mult de șase luni, este indicat un control medical care va detecta eventualele probleme de fertilitate la unul din parteneri.

Echipa parinti.com.




Nu sunt comentarii disponibile la acest articol.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre preconceptia:
A sosit clipa nasterii sau nu?

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 0
voturi 0
Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent