· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Cateva minute...o eternitate





O zi normala din viata unei mame, poate un pic obosita dupa o noapte in care bebelusul nu reusise sa doarma prea bine, poate un pic suparata pe faptul ca nu mai are timp sa se ingrijeasca in aceeashi masura ca inainte...

Trebuie sa recunoastem ca sunt si zile de genul asta cand ti se pare ca singurul lucru de care ai nevoie este putina relaxare.

Alexandru, baietelul meu, dormea destul de bine pe la orele diminetii dupa o noapte agitata iar eu profitand de acest moment m-am indreptat repejor catre baie, locul magic unde toate frustrarile, oboseala si neincrederea in capacitatea proprie de a fi o mama "ideala" se spulberau ca prin minune. Numai ca de data asta nu a fost sa fie asa caci un simtamant de neliniste ma cuprinsese si incercam disperata sa termin mai repede ceea ce incepusem si sa ma pot intoarce la puiutul meu pentru ai veghea somnul. Era ca si cum o forta exterioara ar fi pus stapanire pe mine zorindu-ma, un presentiment de neinteles... momentul in care in sfarsit am ajuns din nou in camera bebelusului a fost unul de consternare totala; Alex abia mai schita cateva miscari fara vlaga din manute in incercarea disperata de a gasi oxigenul; plapumioara care in mod normal ar fi trebuit sa il tina cald era acum pe fata lui shi probabil o intarziere a mea de cateva minunte i-ar fi fost fatala. L-am ridicat repejor shi l-am intors cu fata in jos, l-am batut usor pe spate, am luat apa rece shi i-am spalat fata ...nici nu pot exprima in cuvinte prin ce sentimente am trecut atunci. Fata micutului capatase culoare vinetie, manutele shi piciorusele ii atarnau inerte iar eu...multumesc lui Dumnezeu am reusit sa imi tin firea pana cand am reusit sa il aduc intr-o stare de stabilitate. Abia dupa ce l-am vazut vioi asa cum era el de obicei, am cazut intr-o descarcare nervoasa, lacrimi cu sughituri, tremur in tot corpul shi o imensa greutate care mi se asezase pe tample.

Au trecut de atunci 2 ani shi pot spune ca si acum, in momentele in care memoria mea reface aceasta intamplare, vinovatia ma cuprinde cu aceesi intensitate si lacrimi fierbinti imi ard ochii.

Nu stiu daca exista vreo morala in toata aceasta intamplare insa cu siguranta mamele care citesc nu vor mai trece prin momentele de cosmar prin care am trecut eu.
Personal, sunt convinsa ca nu as fi putut spune niciodata "Asa a vrut Dumnezeu" si mai mult decat atat nu mi-as fi putut ierta toata viata si inca alte o mie de vieti o simpla neglijenta, 10 minute din viata unui om.
Ti se pare atat de putin...

nisreen
publicat la 25.10.2004 (4053 citiri)