· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Cei doi melci Kiyi şi Yogo


de Regia Fabiola





Trăiau odată, sunt mulţi ani de atunci, pe vremea când melcii nu aveau cochilie, doi melci fraţi, care se iubeau foarte mult unul pe altul. Ce făcea Yogo, trebuia să facă şi Kiyi şi ce-i plăcea lui Kiyi îi plăcea şi lui Yogo.

Au trăit ei aşa, în deplină înţelegere, timp de câţiva ani, până când, într-o bună zi, o întâmplare neaşteptată tulbură viaţa lor tihnită. Bietul Yogo căzu într-o băltoacă cu apa rece ca gheaţa şi din clipa aceea strănuta întruna, zi şi noapte. Acest lucru îl mâhni rău pe Kiyi, care nu ştia ce să mai facă să-şi vindece fratele.
L-a înfăşurat într-o frunză mare, uscată, dar pe dată vântul sălbatic suflă frunză, ducând-o departe.

Kiyi umblă mult în căutarea unui adăpost pentru fratele lui şi, în cele din urmă, dădu de un zid de piatră, care avea nişte găuri şi fiecare din ele putea fi pentru ei o ascunzătoare cum nu se poate mai potrivită. Kiyi se întoarse vesel la fratele lui cu vestea ce bună şi după multă trudă şi greutăţi istovitoare, el reuşi să-l aşeze binişor înăuntru. Odată pus la adăpost de vremea rea, prin grija necontenită şi bunătatea lui Kiyi, care nu-l părăsea decât pentru câteva clipe, ca să-i aducă frunze proaspete şi lăptucă, în cele din urmă Yogo se simţi mai bine.
Curând sosi şi ziua când ei putură să iasă la plimbare sub razele soarelui care, în treacăt fie spus, erau ca un balsam pentru Yogo. Plimbările se repetară zi de zi, de fiecare dată puţin mai lungi şi cu timpul Yogo îşi recăpătă puterile pierdute.
Dar într-o zi, vai şi amar pe capul lor! Se petrecu din nou ceea ce se mai întâmplase. Yogo, fără să-şi dea seama, se depărtă prea mult de ascunziş. Între timp norii se strânseră în faţa soarelui şi deodată se porni o ploaie cu găleata, care îl aduse pe Yogo în starea nenorocită de mai înainte.
Pe neaşteptate îl apucau lungi şi repetate strănuturi şi speriat bietul Kiyi alergă deznădăjduit la vraciul Bufniţă, care veni si-l consultă amănunţit pe Yogo.
La plecare vraciul Bufniţă clătină din cap şi spuse răspicat:"Prietene Kiyi, deşi boala fratelui tău nu e prea gravă, în schimb e foarte sâcâitoare, căci poate să-l apuce brusc la cel mai mic curent sau la cea mai mică nebăgare de seamă. Se numeşte febra fânului. Ai grijă să nu iasă prea mult în aer liber, să nu stea prea mult la soare, nici la prea multă căldură."

Şi întorcându-le spatele, vraciul Bufniţă plecă pe drumul pe care venise, lăsându-l pe bietul Kiyi foarte nedumerit. Era atât de năucit, încât dădu drumul unui potop de lacrimi amare. Şi plânse astfel multă vreme, până când îl auzi pe Yogo, care se simţea vinovat de necazurile fratelui său, hohotind de ţi se rupea inima. Degeaba încercă Kiyi să-l împace, că până la urmă se dădu bătut.

Ceva trebuia însă să facă; dar ce anume? De-ar fi putut melcii să îmbrace măcar o pelerină, care să-i apere de vânt, de frig, de ploaie şi de soare! … Dar pelerinele n-au fost niciodată o îmbrăcăminte pentru melci, cu atât mai puţin în acele vremuri când ele n u existau nici pentru oameni.
Îngrijorat, Kiyi şedea în faţa găurii din zid când o zări pe doamna Broască ţestoasă trecând tacticoasă şi impunătoare. Se uită bine la ea, preocupat de gândurile sale, şi deodată scoase un strigăt de bucurie. Asta era!
El o opri pe doamna Broască ţestoasă, rugând-o să zăbovească o clipă, deoarece voia să-i spună ceva foarte important:
"Doamnă Broască ţestoasă, toată ziua nu m-am gândit decât la fratele meu Yogo, fiindcă, după cum probabil aţi auzit, îl necăjeşte febra fânului, o boală ce-l apucă ori de câte ori îi este frig sau stă în curent, la soare ori la căldură. Nu mai poate rămâne toată ziua în scobitura din zid, unde este multă umezeală, dar nici nu îndrăznesc să-l scot afară, de teamă să nu răcească. Nu găseam o ieşire până nu v-am văzut trecând pe aici. N-aţi putea să-i faceţi şi lui o învelitoare la fel cu cea pe care o purtaţi dumneavoastră, ca să se adăpostească în ea la nevoie?"

"De ce nu?"răspunse Broasca ţestoasă, dar pentru asta va trebui să stea douăsprezece luni sub carapacea mea, fără să se mişte. În acest timp am să-i pun pe spate o cochilie şi cum el este mai firav şi mai delicat decât mine o voi face dintr-un material mai uşor ca să se poată mişca în voie într-o parte şi într-alta."Şi cum s-au învoit aşa s-a făcut.

Când, în cele din urmă anul trecu, Yogo ieşi de sub carapacea doamnei Broaşte ţestoase, purtând mândru o minunată cochilie uşoară, cu spirale albe. Şi, după cum făgăduise broasca, cochilia cântărea aproape nimic.
Kiyi nu mai putea de bucurie. În sfârşit, fratele lui avea un adăpost sigur de vreme rea. Cât despre el însuşi, care era puternic şi obişnuit cu orice fel de greutăţi, n-avea nevoie de nici o cochilie.
Cu toate acestea, tot Kiyi era întotdeauna cel care ieşea primul afară după ploaie, să privească în jur şi să se asigure că e senin iar soarele va încălzi cărarea pentru fratele său Yogo.
Şi astfel, deşi au trecut muţi ani de atunci, melcii târâtori, nepoţii lui Kiyi, ies încă şi acum primii afară, să pregătească calea nepoţilor lui Yogo, melcii cu cochilie, ca să nu se strice vechiul obicei.

veveritza
publicat la 10.04.2006 (15481 citiri)