· articole
· intamplari

Cele mai citite cărți pentru copii din toate timpurile



Deşi mulți au prezis sfârşitul cuvântului tipărit, se pare că cei mici încă se mai bucură de poveşti înainte de culcare, iar cei mari sunt încântați să transforme lectura zilnică într-un obicei. Mai mult, părinții înțeleg tot mai mult importanța cărților, de aceea au început să le citescă bebeluşilor încă din burtică. Dinainte de naştere şi în primele luni după, este esențial să se creeze o legătură puternică între copil şi mamă, prin perceperea unei voci calme, iubitoare, ce transmite căldură şi siguranță.

Citirea unei cărți alături de cei mici a fost şi va fi mereu asociată cu afecțiunea.

Mai mult, poveştile pentru copii rămân pentru totdeauna în sufletul adulților, ca amintiri ale vremurilor când au înțeles că imaginația nu are limite.

Children’s Books Guide a realizat un top al celor mai citite 100 de cărți de copii din toate timpurile. Din acest top fac parte cărți pentru toate vârstele şi din toate perioadele. Următoarele poveşti sunt cele care au ocupat primele zece locuri:

1. “Where the Wild Things Are” , semnată de Maurice Sendak, este o poveste cu suspans, acțiune şi umor. Max, un băiat neascultător, este trimis la culcare fără să mai servească cina. Însă după căderea întunericului, în camera lui se întâmplă lucruri ciudate. Cartea a fost premiată mai mulți ani la rând drept deținătoarea celor mai frumoase ilustrații.



2. “The Giving Tree” de Shel Silverstein este o poveste sensibilă despre prietenia dintre un copil şi un copac.



3. “Green Eggs and Ham” a lui Dr. Seuss este povestea în versuri, rămasă celebră prin cuvintele: “I am Sam, Sam I am”. Rimele sunt simple si amuzante, uşor de reținut de către copii.



4. “Goodnight Moon” , carte scrisă de Margaret Wise Brown şi ilustrată de Clement Hurd, reinventează simplul “noapte bună”. Copii şi părinți citesc împreună această carte de peste 50 de ani, iar ilustrațiile sunt printre cele mai apreciate din lumea cărților pentru cei mici.



5. “Cloudy With a Chance of Meatballs” , cartea lui Judy şi Ron Barrett, a fost ecranizată în anul 2009. Se pare că din cer plouă cu porții uriaşe de mâncare – de la chifteluțe, piure şi până la clătite, transformând povestea într-una dintre cele mai amuzante din toate timpurile.



6. “The Very Hungry Caterpillar” (“Omida mâncăcioasă”) este povestea care l-a făcut celebru pe Eric Carle, autorul apreciat în întreaga lume pentru originalitatea ilustraţiilor şi pentru designul inovativ al cărţilor sale. Din 1969 până în prezent, aceasta a fost tradusă în 47 de limbi şi s-a vândut în 29 de milioane de exemplare. Cartea este disponibilă în limba română la www.carteacopiilor.ro



7. “Alexander and the Terrible, Horrible, Very Bad Day” , de Judith Viorst şi Ray Cruz, este povestea unui băiețel căruia toate îi merg prost. Ziua începe rău de dimineață, când Alexander se trezeşte cu gumă în păr. De aici se dezlănțuie un şir de întâmplări amuzante, prin care băiețelul învață să vadă şi partea bună a lucrurilor.



8. “Guess How Much I Love You” (“Ghici cât de mult te iubesc”), de Sam McBratney, este o poveste pe care fiecare părinte a trăit-o imediat ce copilul său a învăţat să vorbească destul de bine. Cartea spune, cu delicateţe şi umor, povestea iepuraşului Căstănuţă-cel-Mic, care încearcă să-i arate lui Căstănuţă-cel-Mare cât de profundă este dragostea ce i-o poartă. Cartea este disponibilă în limba română la www.carteacopiilor.ro



9. “Pat the Bunny” , povestea lui Dorothy Kunhardt, prezintă doi copii, Paul şi Judy, cărora le place să descopere cât mai mult din lumea în care trăiesc. Cartea este un exercițiu bun de imaginație atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari.



10. “Love You Forever” este o carte clasică plină de afecțiune, dar şi de umor, pe care o veți citi iar şi iar. Robert Munsch şi Sheila McGraw spun povestea unei mame care îi declara zilnic copilului ei cât de mult îl iubeşte, păstrându-şi obiceiul chiar şi când acesta a devenit adult.




Topul complet al celor mai citite 100 de cărți pentru copii poate fi găsit la www.childrensbooksguide.com
Cele mai iubite cărți pentru copii, traduse în limba română, sunt disponibile la www.librariacopiilor.ro.





"Cele mai citite cărți pentru copii din toate timpurile" | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre educatie:
Ce ar trebui sa stie fiica ta inainte de aparitia ciclului menstrual

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 1
voturi 2


Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent