· articole
· intamplari

Stiri: Stiri: Ce sa manance copiii la scoala

Autor: Onush
data publicarii: 09.10.08




Vanzarea chips-urilor, a hamburgerilor, sucurilor acidulate, acadelelor si a pizzei, interzisa in scoli
18 septembrie 2008

Incepand de joi, in unitatile de invatamant nu mai pot fi vandute o serie de alimente considerate nerecomandate prescolarilor si scolarilor, precum pizza, hamburgeri, chips-uri, alune sau seminte sarate, dar si acadele, bomboane sau sucuri acidulate.



Ordinul privind Lista alimentelor nerecomandate prescolarilor si scolarilor si a principiilor care stau la baza unei alimentatii sanatoase pentru copii si adolescenti a fost publicat, luni, in Monitorul Oficial, si intra in vigoare incepand de astazi.

Incepand de la aceasta data, toate societatile comerciale din unitatile de invatamant au obligatia de a respecta prevederile acestui ordin.

Scopul ordinului, sustine ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, este de creare a unui comportament alimentar sanatos, pornindu-se de la premisa ca, pe parcursul programului scolar (4 – 6 ore pe zi), necesitatile copilului sunt reprezentate de echivalentul unei gustari, respectiv maxim 10% din valoarea calorica zilnica, reprezentand 300 Kcal.

Consideram ca, alaturi de MSP, familia, scoala si societatea joaca un rol esential in promovarea unui stil de viata sanatos, care sa asigure dezvoltarea armonioasa a tinerei generatii si, totodata, un inalt nivel de protectie a starii de sanatate, afirma Ministerul Sanatatii, intr-un comunicat de presa.



Controale asupra alimentelor comercializate in scoli
19 septembrie 2008

Ministerul Sanatatii va verifica in perioada urmatoare respectarea noului act normativ privind lista alimentelor nerecomandate prescolarilor si scolarilor si a principiilor care stau la baza unei alimentatii sanatoase pentru copii, informeaza RRA.

Toate societatile comerciale din unitatile de invatamant au obligatia de a respecta prevederile acestui ordin.

Controalele vor viza alimentele comercializate in scoli, pregatirea meniurilor in blocurile alimentare si cantinele din incinta unitatilor de invatamant preuniversitar, precum si verificarea conformitatii alimentelor distribuite pe sistemul catering. In cazul in care vor fi gasite nereguli vor fi luate masuri in conformitate cu legislatia in vigoare.

Controalele intreprinse in teritoriu de catre inspectiile sanitare de stat judetene si a municipiului Bucuresti se vor desfasura in perioada 29 septembrie-10 octombrie. Raportarea rezultatelor se va face pana pe 14 decembrie, urmand ca ulterior acestea sa fie facute publice, a declarat ministrul sanatatii.



Ce sa manance copiii la scoala
20 septembrie 2008

Ordinul Ministerului Sanatatii Publice, intrat ieri in vigoare, prin care se interzice comercializarea produselor de tip fast-food in incinta scolilor nu este suficient pentru ca elevii sa aiba o alimentatie sanatoasa.

Parintii trebuie sa fie atenti ca micutii sa aiba parte de produse care sa nu-i imbolnaveasca tot timpul zilei, inclusiv in pachetelul pentru scoala. Mezelurile trebuie eliminate pe cat posibil, ca si hamburgerii, dulciurile sau iaurturile cu fructe. Laptele, iaurtul simplu, painea prajita, mierea, fasolea, puiul sau pestele trebuie insa consumate din belsug.

Pachetelul copilului ar trebui sa cuprinda un sandvici cu branzeturi sau friptura de pui rece si fructe. „Dintre mezeluri, alegeti-le pe cele cu carne macra“, va sfatuieste nutritionistul Eduard Adamescu, de la Cabinetul de diabet zaharat si obezitate Mosilor din Bucuresti.

Recomandate sunt si sandviciurile cu somon, completeaza specialistii citati de site-ul WebMD. Somonul este o sursa foarte buna de acizi grasi omega 3, esentiali pentru dezvoltarea creierului.



Sursa: Hotnews.ro .





"Stiri: Stiri: Ce sa manance copiii la scoala" | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Cabinetul parinti.com

Articolul cel mai citit despre stiri:
Detalii concedii de maternitate

Articole de Onush

Evaluare
scor mediu 2.33
voturi 3


Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent