· articole
· intamplari

City break Dubai: vacanța ideală pentru familiile cu copii




Ce activități poți face alături de copii în Dubai? Care sunt locurile unice în lume pe care le poți vedea alături de familia ta în Dubai?

Dubai e locul experiențelor de vacanță inedite, orașul futurist în care se află cea mai înaltă clădire din lume și cel mai mare mall.

Un city break în Dubai e o alegere mai mult decât inspirată pentru o vacanță alături de copii la sfârșitul lunii noiembrie.
Dubai Mall e mai mult decât un simplu magazin unde mergi la shopping, e un adevărat oraș în miniatură, unde copiii sunt mai mult decât răsfățați. În interiorul mall-ului, aceștia pot vizita o mini-grădină zoologică, pot intra pentru o oră în lumea adulților și pot încerca o serie de meserii, pot patina sau se pot lăsa prinși într-o lume virtuală. Iar în timp ce ei se bucură de zeci de experiențe inedite, voi vă puteți relaxa la o cafea sau puteți rezolva cumpărăturile pentru sărbătorile de iarnă. La fel de kid-friendly sunt și hotelurile din Dubai, majoritatea dintre ele au programe și activități speciale pentru cei mici, așa că părinții își permit, în felul acesta, să își rezerve, la rândul lor, câteva ore pentru relaxare la spa sau la piscină.

Cum ajungi în Dubai
Biletele de avion spre Dubai sunt destul de accesibile ca preț, iar dacă te gândești să pleci într-o minivacanță în viitorul apropiat, poți să te interesezi de oferte pentru bilete de avion cu plecare nu doar din București, ci și din Cluj Napoca. Chiar dacă până în Dubai faci aproximativ 4 ore și jumătate cu avionul, drumul s-ar putea să fie mai scurt decât un drum cu mașina în țară, unde petreci și mai multe ore pe distanțe de doar câteva sute de kilometri. Un alt avantaj important e vremea însorită care te așteaptă în Dubai, întrucât chiar și în lunile de iarnă temperaturile depășesc 20°C. Adulții nu sunt prea încântați de vremea ploioasă ori de frig, dar copiii sunt cu atât mai deranjați de vremea mohorâtă. În Dubai, vremea e perfectă pentru o plimbare pe malul mării și chiar pentru activități pe plajă. În noiembrie, temperaturile în Dubai ajung până la 25-30 °C.

Indiferent de vârsta pe care copilul tău o are, știi prea bine că atunci când plecați în vacanță, trebuie să-l ții ocupat, așa că te sfătuiesc să îți faci o listă de activități și să îl incluzi în planificarea programului ori chiar să-l întrebi ce i-ar plăcea să vadă. Din acest punct de vedere, Dubai este o destinație perfectă pentru familiile cu copii. Află doar câteva dintre lucrurile pe care le poți face în Dubai alături de copii!

Lumea văzută de deasupra norilor



Foto: Photobac / Shutterstock.com

Deseori, copiii sunt mai curajoși decât adulții, așa că ce-ar fi să începeți city break-ul în Dubai cu o vizită în centrul orașului, la Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume? Puteți urca la etajul 128 sau 148, unde sunt punțile de observație. Pe lângă priveliștea de deasupra unui oraș care seamănă cu un joc lego, copilul tău nu o să uite cum a urcat cu un lift până cu mult mai sus de etajul 100. Clădirea Burj Khalifa ajunge la peste 800 m înălțime (828 m, mai exact) și poate fi prezentată celor mici ca una dintre minunile lumii moderne. E indicat să rezervi bilete pentru întreaga familie înainte de vizita propriu-zisă, biletele pentru o vizită la etajul 148 (555 m) sunt ceva mai scumpe.

Pentru că Dubai e un loc despre care vorbești doar la superlativ, poți petrece câteva ore și în cel mai mare mall din lume, Dubai Mall, care arată ca un oraș în miniatură. O să fie de-a dreptul imposibil să intri în cele 1200 de magazine, dar cu siguranță o să îți dorești să te oprești în magazinele de designer pe care nu le găsești în țară. În mod fericit, Dubai Mall e un loc la fel de plăcut și de copii. Cum aceștia nu sunt foarte interesați de shopping, o să fie încântați de patinoarul din interior, de scheletul de dinozaur expus în interiorul mall-ului, dar și de aquarium-ul cu sute de specii de pești colorați în fața căruia copiii stau cuminți și de-a dreptul fascinați minute în șir. Aquarium-ul și mini-grădina zoologică sunt la primul nivel, iar atracțiile principale sunt tunelul cu zeci de feluri de pești și corali, dar și puii de rechini – accesul este gratuit. În cazul în care vreți să intrați și la mini-grădina zoologică trebuie să plătiți bilet de intrare – atracția principală de acolo e un crocodil cunoscut sub numele de Regele.



Foto: S-F / Shutterstock.com

Tot în Dubai Mall se află și Kidzania sau statul copiilor, un loc fascinant pentru cei mici ca vârsta, pentru că pot încerca, într-un singur loc, meserii diferite și se pot juca de-a medicul, polițistul sau pompierul, ori pot cumpăra alimente dintr-un mini-supermarket. Casierii sunt, bineînțeles, tot copii. Poate că ați mai fost în mall-uri care au patinoar înăuntru, dar cu siguranță nu ați văzut până acum un mall care să aibă o pârtie de schi înăuntru. Dar în Dubai există până și această realitate aproape imposibilă. Tot ce trebuie să faci e să mergi în Mall of the Emirates, un alt loc impresionant din Dubai. În timp ce tu faci un tur al magazinelor, poți să îți lași copilul cu un instructor de schi pentru o jumătate de oră sau o oră – echipamentul îl primesc de acolo. La fel ca pe pârtie, trebuie să plătești destul de mult dacă vrei să profiți de o experiență la schi în mijlocul deșertului.

Activități în aer liber
În Dubai nu prea ai șanse să prinzi ploaie, pentru că sunt peste 300 zile de soare pe an, așa că ați putea să vă rezervați o dimineață și să mergeți pe plaja Zmeilor, ca să vă bucurați de soarele prietenos și să admirați marea de culori de deasupra apei. Iar dacă vrei poți să înalți zmeie alături de copilul tău. Plaja e foarte bine amenajată, așa că vei găsi ușor dușuri, toalete, dar și restaurante unde puteți lua prânzul. Fie că rămâneți pe plajă sau încercați sporturile de apă, o să fie o dimineață de neuitat. De obicei, sunt și localnici care oferă plimbări cu cămila turiștilor. În zare, poți să-i arăți cel mai luxos hotel din lume, Burj Al Arab, care se alătură obiectivelor turistice unice în lume pe care le poți vedea într-o vacanță city break în Dubai.

La fel de bine ați putea opta pentru o excursie în deșert, care nu trebuie să implice, în mod obligatoriu, un safari cu un jeep. Pentru copiii mai mici ca vârsta plimbarea cu mașina printre dunele de nisip s-ar putea să fie puțin cam brutală, dar pe adolescenți cu siguranță o să-i tenteze. În schimb, cei mici ar putea să își dorească să aleagă o oră de călărie în deșert, dacă nu au frică de animale. E una dintre cele mai inedite experiențe pe care copilul tău le poate avea într-o minivacanță în Dubai. Poți aranja o excursie alternativă în afara orașului prin intermediul personalului de la hotel. Pe internet o să găsești o mulțime de oferte de la companii sau localnici, așa că îți va fi destul de greu să te oprești la cea mai bună variantă. La fel ca orice experiență în deșert, excursia se încheie într-o tabără de beduini unde turiștii pot intra în contact cu obiceiurile locale și cultura arabă.

Dacă puștiul tău e suficient de mare ca vârstă cât să înțeleagă mai multe lucruri despre istoria și cultura arabă, ați putea merge și în partea mai puțin modernă a orașului, în Dubai Creek, ca să vizitați sukurile și să degustați preparate tradiționale, ori ca să vă plimbați cu barca. Dubai nu are o istorie mai veche de 40 de ani, dar chiar și așa, o să vedeți un contrast puternic între centrul futurist al orașului și partea ceva mai tradițională din Dubai Creek. La fel de popular în rândul turiștilor care zboară spre Dubai e și Centrul pentru înțelegerea culturii arabe, iar dacă ai un copil adolescent care înțelege limba engleză, puteți merge la centrul Sheikh Mohammed ca să aflați mai multe lucruri despre lumea arabă și tradițiile ei.



Foto: Shutterstock.com

Dubai, un loc de poveste pentru întreaga familie
Așa cum ți-ai dat seama până acum, Emiratele Arabe Unite sunt un teritoriu de poveste, forțat să se dezvolte pe verticală și orizontală într-un ritm pe care, probabil, nu o să-l vezi niciodată în România. Cu siguranță, ți se potrivește un city break în Dubai dacă pentru tine vacanțele înseamnă servicii excelente, cultură, lux și exotism. Pe lângă confortul sejururilor în Dubai și numeroasele activități de vacanță pe care le poți face alături de copii, un city break în Dubai cu familia poate fi doar o vacanță de relaxare într-un loc exotic, ori, la fel de bine, poate fi o vacanță activă și plină de experiențe inedite, așa că mobilizează-te din timp și rezervă biletele de avion pentru Dubai.

.





"City break Dubai: vacanța ideală pentru familiile cu copii" | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre de pretutindeni:
Cele mai frumoase ghicitori pentru copii

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 0
voturi 0
Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent