De la lume adunate...
Coada şoricelului
de Georgeta Moraru
Coada şoricelului
Cică într-o vreme, hăt,
Multă vreme îndărăt,
Casa unui şoricel,
Un bordei ca vai de el,
Vechi şi tare aplecat,
Iată că s-a dărâmat.
Tii, să vezi necazul lui,
Alt mai mare zici că nu-i.
Să faci altul, nu e greu,
Însă şoricelul meu
Era leneş, leneş foc,
Câţi o sută la un loc.
Totuşi de un adăpost
Trabuia să-şi facă rost,
Alt chip nu-i!
Şi îmbufnat,
Se apucă de săpat.
Sapă el, într-una sapă,
Borta s-a lungit de-o şchioapă
Încălzit e ca o plită
Şi mustaţa-i e zburlită,
Are şi un junghi în spate
Şi de-abia, de-abia mai poate
Să se ţină pe picioare.
Uf şi capul rău îl doare!
Ba îl doare, ce să spui,
Chiar şi vârful nasului!
Gat-acum! Fie ce-o fi!
Mâine, parcă ce, nu-i zi?
O să facă mâine treaba,
Astăzi vrea să stea degeaba,
A muncit destul, ce vrei !
... Şi se vâră în bordei
Pân-a nu se face seară.
Doar codiţa stă afară,
Fiindcă loc nu se găsea
În bordei şi pentru ea!
Noaptea a trecut uşor
Peste somnul tuturor
Dar spre ziuă, deodată,
Picuri mici, cu pas de vată
Au căzut de sus, pic-pic...
Şi cu fir de borangic
Ploaia a-nceput să ţeasă
Lungi perdele de mătasă,
Apă dulce pe ogoare,
Ca să aibă fiecare,
Flori şi ierburi, pomi şi grâne,
Şi pădurile bătrâne...
... Iar codiţa, subţirea,
Tot din brazdă răsărea.
(Ploaia cum putea să ştie
Că-i o bortă colo-n glie)
Astfel, se porni pe treabă
Şi udă codiţa-n grabă
De simţi biet şoricel
Că s-a dezlipit de el
De atâta înmuiat!
Se întoarse speriat
Şi-o văzu prinzând în tină
Fire mici de rădăcină.
...
...De atunci, pe câmp, spre vară
Întâlneşti o ierbuşoară
Cenuşie şi lucioasă,
Cu blăniţă mătăsoasă.
Ba sămânţa ei s-a dus
Sus la deal, la munte sus
Orişiunde-s şoricei.
Şi culegi acum de vrei,
În largul muncelului,
Coada şoricelului!
Iar fârtatul cu pricina
Nu şi-a mai găsit hodina
Până ce, dintr-o nojiţă
Îşi făcu altă codiţă,
Că-i era ruşine tare
Să nu afle oarecare
Şi să spună la copii
Ceea ce vă povestii.
Cică într-o vreme, hăt,
Multă vreme îndărăt,
Casa unui şoricel,
Un bordei ca vai de el,
Vechi şi tare aplecat,
Iată că s-a dărâmat.
Tii, să vezi necazul lui,
Alt mai mare zici că nu-i.
Să faci altul, nu e greu,
Însă şoricelul meu
Era leneş, leneş foc,
Câţi o sută la un loc.
Totuşi de un adăpost
Trabuia să-şi facă rost,
Alt chip nu-i!
Şi îmbufnat,
Se apucă de săpat.
Sapă el, într-una sapă,
Borta s-a lungit de-o şchioapă
Încălzit e ca o plită
Şi mustaţa-i e zburlită,
Are şi un junghi în spate
Şi de-abia, de-abia mai poate
Să se ţină pe picioare.
Uf şi capul rău îl doare!
Ba îl doare, ce să spui,
Chiar şi vârful nasului!
Gat-acum! Fie ce-o fi!
Mâine, parcă ce, nu-i zi?
O să facă mâine treaba,
Astăzi vrea să stea degeaba,
A muncit destul, ce vrei !
... Şi se vâră în bordei
Pân-a nu se face seară.
Doar codiţa stă afară,
Fiindcă loc nu se găsea
În bordei şi pentru ea!
Noaptea a trecut uşor
Peste somnul tuturor
Dar spre ziuă, deodată,
Picuri mici, cu pas de vată
Au căzut de sus, pic-pic...
Şi cu fir de borangic
Ploaia a-nceput să ţeasă
Lungi perdele de mătasă,
Apă dulce pe ogoare,
Ca să aibă fiecare,
Flori şi ierburi, pomi şi grâne,
Şi pădurile bătrâne...
... Iar codiţa, subţirea,
Tot din brazdă răsărea.
(Ploaia cum putea să ştie
Că-i o bortă colo-n glie)
Astfel, se porni pe treabă
Şi udă codiţa-n grabă
De simţi biet şoricel
Că s-a dezlipit de el
De atâta înmuiat!
Se întoarse speriat
Şi-o văzu prinzând în tină
Fire mici de rădăcină.
...
...De atunci, pe câmp, spre vară
Întâlneşti o ierbuşoară
Cenuşie şi lucioasă,
Cu blăniţă mătăsoasă.
Ba sămânţa ei s-a dus
Sus la deal, la munte sus
Orişiunde-s şoricei.
Şi culegi acum de vrei,
În largul muncelului,
Coada şoricelului!
Iar fârtatul cu pricina
Nu şi-a mai găsit hodina
Până ce, dintr-o nojiţă
Îşi făcu altă codiţă,
Că-i era ruşine tare
Să nu afle oarecare
Şi să spună la copii
Ceea ce vă povestii.
din "Traista Ciobanului"
publicat la 20.03.2003 (14712 citiri)