In toate societatile au
existat si vor exista legaturi intre parinti
si copii, mamele se ocupa in special de copii la varste
mici, in toate societatile copiii vor considera parintii
responsabili de necesitati, reusite si insuccesele
lor.
Relatiile intre parinti si copii presupun
un mecanism deosebit, filtrat social, ele au la baza statuarea
comunicarii in care se realizeaza un model, un pattern
de conduita. In cadrul acestor relatii
parintii
incearca si de multe ori multi dintre ei reusesc
sa socializeze copiii, contribuie la modificarea si
perfectionarea stilului de interrelationare din copilarie;
ambele parti ale ecuatiei au nevoie de deprinderi, abilitati
sociale pentru facilitatea intercomunicarii.
Exista desigur studii privind forma
si marimea familiilor, exista studii privind familiile
dezorganizate, influenta divortului asupra atmosferei si
formarii trasaturilor psihosociale ale minorilor,
sunt numeroase cercetari privind copiii adoptati, privind
copiii aflati in plasament familial, privind cupluri cu sau
fara copii - pentru a enumera doar cateva din cele
mai frecvente preocupari in domeniu.
Studii mai de finete s-au axat pe investigarea
unor aspecte, speciale in interrelatia parinti-copii,
incluzand raportul satisfactie-conflict, relatiile frate-sora,
relatiile cu mama, relatiile cu tata, adolescenta ca perioada
a schimbarilor relationare; variatii culturale in
statuarea relatiilor parinti-copii.
Binecunoscuta realitate psihologica
potrivit careia
interrelatia are obligatoriu la baza
comunicarea este abordata si in acest tronson
de studiere a relatiilor parinti-copii.
Daca in timpul copilariei
parintii sunt cei care initiaza efectiv copilul
in stabilirea relatiilor in familie, extinse apoi la
grupul de joaca, in timpul adolescentei parintii
nu mai reusesc sa supravegheze minorii decat cu mare
dificultate. In copilarie procurarea de jucarii, alimentatia,
curatenia, conversatia reprezinta apanajul exclusiv
al adultului. In adolescenta, tinerii aspirand
la un alt statut decat cel de “copil” se impotrivesc
dorintei parintilor de a nu intarzia, de
a avea grija deosebita pentru studiu, de a nu intra in
relatii cu persoane rau intentionate, periculoase, de
a nu-si crea si adopta modele “facile”. Parintii
vorbesc si transmit enorm copilului in perioada micii copilarii,
ei invata efectiv sa vorbeasca, sa
participe la dialog. Copiii pun intrebari la care parintii
incearca sa raspunda, ei ar trebui sa
ofere raspunsuri cat mai adecvate dezvoltarii psihice
a copilului. In adolescenta, centrul de greutate al
comunicarii se deplaseaza de la nivelul exclusiv al familiei
la nivelul grupului de colegi si prieteni. In perioada furtunoasa,
frumoasa si tumultuoasa, plina de mari inegalitati
psihosociale, tanarul devine un veritabil participant la
dialog, de multe ori fara sa comunice nimic adultului
si cel mai adesea parintilor.
De exemplu, daca parintii
intreaba un adolescent despre compania lui, ei dorind sa-si
arate de fapt afectiunea, conversatia ar putea arata
cam asa:
- Parintele (mama ori tata): “Unde
ai fost?”, “De unde sosesti acum?”
Adolescentul: “Afara”,
“De afara”
Parintele: “Ce mai faceti
voi cand va intalniti?”
Adolescentul: “Nimic”
Parintele: “Ai facut
bine ca ai iesit cu prietenii la discoteca?”
Adolescentul: “Nu” .
Astfel putem afirma ca adolescentii
devin “experti” in a nu transmite nimic, in
a nu comunica.
Unii parinti incearca
sa invete copiii de la varste mici sa munceasca,
sa faca o activitate si nu doar sa primeasca
totul drept “cadou”; sa faca unele actiuni
pentru a se deprinde cu respectul pentru munca.
Psihologii studiind aceste activitati
pe care unii parinti incearca sa le includa
in structura conduitei copiilor si mai ales a adolescentilor
atat ca un mod de comunicare mai profunda intre cele
doua generatii - apreciindu-le schimb de idei in cadrul
relatiei parinti-copii.
De fapt, adolescentii ajutati
astfel din copilarie ori pubertate isi dezvolta
radacinile relationarii de mai tarziu:
mama si fiica pot avea relatii mai intime, de prietenie adevarata,
tata si fiul pot discuta mai deschis perspective viitoare, interese
comune - sunt “in micro” tiparul prieteniei parinti/copii.
Regulile cele mai simple se invata
si se respecta in familie, se reflecta in
comportamentul din grup (scoala, prieteni, strada)
si reintra in circuitul de comunicare intrafamiliala
care sta la baza relatiilor intime (inclusiv sexuale) si
de munca - daca au fost initiate prin conversatie
si supravegheate de adult.
Rapaport R., Rappaport M. (1977), Strelitz,
Z. & Kews, Pilling,D. & Pringle(1978), Argyle M. & Henderson
M. (1985) finiseaza cativa
itemi pentru o posibila
comunicare in perioada adolescentei, din ambele sensuri:
de la parinti catre adolescenti, si de la
adolescenti spre parinti, itemi cuprinsi in
cateva reguli generale.
O serie de studii audizeaza
abilitatile
parentale de conduita,
regulile ca si
drepturile
parintilor in speranta decelarii efectelor
asupra educatiei, asupra cresterii si statuarii
unor stiluri, moduri de comportament. In fond, multi autori
scriu despre binomul “acceptare - respingere” ca fiind cel mai
important in interrelatia parinti-copii (inclusiv
adolescenti).
|
REGULI PENTRU PARINTI
|
REGULI PENTRU ADOLESCENTI
|
| Respectati intimitatea adolescentului |
Respectati intimitatea parintilor |
| Dati sfaturi dar si exemple de comportare |
Pastrati confidentele, secretele |
| Aratati afectiune fata de adolescent |
Nu intrati in relatii sexuale cu parintii |
| Incurajati ideile (cautarile) adolescentului |
Luati in considerare drepturile parintilor |
| Demonstrati ajutorul emotional (afectiv) |
Fiti politicosi cu parintii, mai ales cand sunteti in
public, in grup |
| Pastrati secretele incredintate |
Sprijiniti dorintele lor in absenta |
| Nu fiti exagerat de posesiv |
Oferiti cadouri si felicitari pentru ziua lor de nastere |
| Incercati sa tratati adolescentul ca pe un tanar adult
responsabil |
Priviti in ochi parintii in timpul conversatiei |
| Uitati-va in ochii lui in timpul conversatiei |
Vorbiti cu parintii despre probleme sexuale si moarte |
| Oferiti adolescentului cadouri si felicitari de ziua
nasterii |
Invitati prietenii in casa |
| Sprijiniti adolescentul cand nu este prezent (in absenta) |
Discutati cu parintii despre politica si religie |
| Vorbiti cu adolescentul despre probleme sexuale si moarte
|
Consultati-va cu parintii in problemele personale (intime) |
| Abordati cu adolescentul problemele de politica si religie
|
Respectati aprecierile si evaluarile parintilor chiar
daca sunt demodate |
| Considerati-va responsabil de comportamentul adolescentului
|
Nu va criticati parintii in public |
| Nu criticati aspru alegerile prietenilor adolescentului
|
Acceptati supravegherea generala (si grija) parintilor |
Aceste drepturi parentale
circumscriu institutiei “
conduitei parintesti“,
comunicarii intre 2 segmente diferite ca varsta,
statut si rol social, nivel de informare si cultura se
refera generic la:
-
1. Dreptul de a decide unde si cu cine
sa locuiasca minorul;
2. Dreptul de a hotari in
legatura cu educatia si obligatia, indatorirea
de a se ocupa de educatia minorului;
3. Dreptul de a pedepsi in limite
rezonabile;
4. Dreptul si obligatia de a proteja
si apara minorul;
5. Dreptul de a administra proprietatea
minorului;
6. Dreptul de a consimti sau refuza
consimtamantul pentru tratamente medicale ale minorului;
7. Dreptul de a consimti sau refuza
in legatura cu adoptia;
8. Dreptul de a consimti sau refuza
consimtamantul la casatoria unui minor
intre 16 si 18 ani;
9. Dreptul de a se comporta intr-un
litigiu ca aparator al intereselor copilului;
10. Dreptul de mostenire a proprietatii
dupa deces. (apud M.Argyle & M.Henderson, 1985).
Fluctuatiile inerente sociale, economice
induc modificari si diferentieri culturale in “
aparatul”
psiho-moral de conduita, de comunicare intre parinti
si copii, care contine abilitati, capacitati
de interrelationare dar si nevoia permanenta de a cunoaste
evolutia sociala si individuala a copilului, puberului,
adolescentului. Acesta cu atat mai mult cu cat se accepta
ca “profesia” de parinte este extrem de dificila,
de solicitanta si dinamica.
In secolul 19 se considera ca
pentru viata subiectului uman, copilaria reprezinta
un segment deosebit de important, fapt reflectat in multitudinea
abordarilor, studiilor, scrierilor, domeniilor; in secolul
20 aprecierea importantei a trecut pe palierul
adolescenta
(intre copilarie si viata adulta) -
fenomen
complex care, de multe ori s-a asociat, limitativ, cu “rebeliune”,
“criza de identitate” etc. In culturi diferite studiile
unor autori ca: Jodelet,D. (1989); Gergen, K.J. & Davis, K.E. (1985)
au aratat drept cea mai importanta achizitie in
dezvoltarea copilului:
structurarea motivatiei pentru independenta
si comunicarea ulterioara a adolescentului. Totodata,
cercetari pertinente ocupandu-se de implicatiile
acceptare
- respingere conchid in legatura cu deficitul
de interactiune, intercomunicare - ca una din situatiile posibile.
Sintetic, abordarea afectiunii (dragoste parinteasca),
petrecerea unui volum de timp considerabil impreuna cu minorul,
tratarea acestuia cu delicatete, aplicarea flexibila a balantei
recompenselor mai degraba decat a critica si a fi ostil
determina o buna imagine a parintilor in
acceptia copiilor.
Daca, dimpotriva, copiii
sunt respinsi de parinti (reactiile sunt diferite
tata/fiu, mama/fiica) ei au mai multe sanse
sa evolueze la pubertate si adolescenta spre:
delincventa, agresivitate, conduite nevrotice, conduite atipice
(schizofreniforme).
In consecinta, sansele
lor sunt mai reduse de “a vira” spre conduite civilizate, de
a fi prietenosi, de a avea capacitati de comportament
civilizat, de a fi cooperanti, de a purta de grija altora.
Incepute din perspectiva sociometrica,
studiile privind reactiile copilului, adolescentului in procesul
de intercomunicare cu adultul, cu parintii, cu familia s-au
diversificat. Cercetarile lui Glueck si E.T.Glueck (1950),
H.G.Elder (1962), T.Smith (1983), Riskin J. & E.Faunce (1976), F.F.Schachter
(1983),Blok J. & Morrison A. (1981), Freedman, J. (1978) etc., capata
contur in zone diferite de pe glob, in culturi si grupuri
socio-economice variat structurate.
Se degaja cateva idei principale
pentru stilul in comunicare parinti/copii, pentru intelegerea
profunda a perioadei adolescentei:
Pentru adolescent este apreciata
ca benefica “supravegherea democratica“. Este
de preferat o abordare permisiva, egalitara a adolescentului
fata de una autoritara, de respingere; in alte
conditii minorii nu ezita sa spuna ca
“parintii uita ca au fost si ei tineri”
si “nu isi cunosc limitele”.
Comportamentul parintilor
caracterizat prin caldura afectiva, rasplata
acordata pentru merite. Aceasta are consecinte favorabile
in achizitionarea de catre adolescent a unor itemi structurali
ai personalitatii lui, a independentei de a avea o identitate,
auto-evaluarii etc.
In familiile cu dezvoltare
normala adolescentii sunt mult mai cooperanti, sunt veseli,
invata sa spuna glume, sa rada
si sa se bucure.
S-a constatat ca acesti adolescenti invata
cu mai multa usurinta sa stocheze si
sa distribuie informatia, fata de adolescentii
cu tulburari de comportament la al caror viraj parintii
si grupul asista de multe ori fara sa
stie
cum si
de ce sa intervina.
Sursa: Rãşcanu Ruxandra, Psihologia comportamentului deviant
.
