· articole
· intamplari

Concediul de maternitate

Autor: gabitza27
data publicarii: 25.10.04


O sinteza a reglementarilor legale in vigoare in Romania referitoare la concediul de maternitate, la concediul si indemnizatia pentru cresterea copilului.

1. Stagiul de cotizare necesar stabilirii si acordarii indemnizatiei pentru cresterea copilului in varsta de pana la 2 ani si in cazul copilului cu handicap pana la implinirea varstei de 3 ani, stabilita dupa data de 31 decembrie 2003, este de cel putin 10 luni in ultimele 12 luni anterioare datei nasterii copilului, indiferent de data de la care solicitantul a devenit asigurat al sistemului public.

2.

Concediul si indemnizatia pentru cresterea copilului se acorda numai dupa efectuarea a cel putin 42 de zile din concediul de lauzie. Aceasta dispozitie este aplicabila asiguratilor care solicita concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului incepand cu data de 8 ianuarie 2004, data intrarii in vigoare a Legii nr. 577/2003.

3. Efectuarea concediului de maternitate, prin compensarea prevazuta de art. 119 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, se va face tinand seama de prevederile referitoare la obligativitatea efectuarii celor 42 de zile de concediu de lauzie.

Daca in urma compensarii rezulta, dupa nastere, o perioada mai mare de 42 de zile de concediu de maternitate, incepand cu a 43-zi, data de la care asigurata ar avea dreptul la concediu pentru cresterea copilului, nu se poate beneficia concomitent de cele doua prestatii (indemnizatie pentru maternitate, pe durata ramasa pana la implinirea a maxim 126 de zile si, in acelasi timp, indemnizatie pentru cresterea copilului).

4. Daca in urma compensarii intre concediul pentru sarcina si concediul pentru lauzie raman de efectuat mai putin de 42 de zile din concediul pentru lauzie, concediul si indemnizatia pentru cresterea copilului se acorda numai dupa parcurgerea, de la nastere, a acestei perioade.

5. In cazul asiguratilor care au adoptat, au fost numiti tutore, carora li s-au incredintat copii sau le-au fost dati in plasament, perioada ce corespunde stagiului de cotizare se stabileste de la data la care, dupa caz, s-a aprobat adoptia, s-a instituit tutela sau plasamentul, conform legii.

Ca atare, in vederea acordarii concediului pentru cresterea copilului, acestor asigurati nu le sunt aplicabile prevederile referitoare la obligativitatea efectuarii celor 42 de zile din concediul de lauzie.

6. Daca mama beneficiaza de indemnizatie de maternitate, tatal, in urma optiunii, poate solicita concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului, numai dupa implinirea a 42 de zile de la data nasterii, respectiv din a 43-a zi de la data nasterii copilului, cu respectarea conditiei privind stagiul de cotizare.

In situatia in care mama nu este asigurata in sistemul public sau nu beneficiaza de concediu de maternitate, tatal poate solicita concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului imediat dupa nasterea acestuia, fara a fi necesar a se parcurge cele 42 de zile.

Este necesar a preciza ca nu se poate cumula aceasta indemnizatie cu alte venituri . In consecinta, pentru a beneficia de acest drept, tatal obligatoriu trebuie sa suspende raportul de munca sau de serviciu.

7. In cazul mamei care se afla in concediu pentru cresterea unui copil, perioada in care naste un altul, iar pana la solicitarea concediului pentru cresterea acestuia din urma au trecut cel putin 42 de zile de la nastere (timp in care asigurata se afla in continuare in concediu pentru cresterea primului copil), pentru acordarea concediului pentru cresterea celui de al doilea copil nu se cere efectuarea obligatorie a celor 42 de zile reprezentand concediu pentru lauzie.

Atunci cand mama renunta la indemnizatia pe care o primeste pentru primul copil, in favoarea celei pentru al doilea copil, imediat dupa nasterea acestuia din urma, pentru a beneficia de acest drept este obligatoriu sa efectueze cele 42 de zile din concediul de lauzie.

8. In situatia in care mama a decedat la nasterea copilului, tatal poate beneficia, in conditiile legii, de concediu si indemnizatie pentru cresterea copilului, oricand dupa data nasterii copilului, pana la data implinirii de catre acesta a varstei de 2 ani, respectiv 3 ani.

9. Pentru drepturile care se solicita si se stabilesc dupa data de 31 decembrie 2003, indiferent daca nasterea copilului a avut loc anterior sau ulterior acestei date, cuantumul brut lunar al indemnizatiei pentru cresterea copilului reprezinta 85% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat. In anul 2004, conform Legii bugetului asigurarilor sociale de stat nr. 519/2003, salariul mediu brut este 7.682.000 lei.

10. Pentru persoana asigurata care se regaseste in doua sau mai multe situatii prevazute la art. 5 din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, indemnizatia pentru cresterea copilului, stabilita dupa data de 31 decembrie 2003, va fi achitata de un singur angajator sau, dupa caz, de casa teritoriala de pensii, la alegerea solicitantului, in cuantumul prevazut de lege, cu conditia depunerii unei declaratii pe proprie raspundere ca nu beneficiaza de acest drept de la celalalt/ceilalti angajatori sau, dupa caz, de la casa teritoriala de pensii.

11. Cuantumul indemnizatiilor pentru cresterea copilului aflate in plata la data de 31 decembrie 2003, stabilite in baza legislatiei in vigoare pana la aceasta data, nu se modifica urmare intrarii in vigoare a prevederilor Legii nr. 577/2003.

12. In cazul indemnizatiilor pentru cresterea copilului a caror plata a fost suspendata in cursul anului 2003, iar reluarea platii se face dupa data de 31 decembrie 2003, cuantumul lunar al acestora este cel avut la data suspendarii.

13. In situatiile in care mama beneficiaza de indemnizatie pentru cresterea copilului stabilita anterior datei de 31 decembrie 2003, iar in anul 2004 ca urmare a renuntarii mamei la aceasta prestatie solicita tatal acordarea concediului si indemnizatiei pentru cresterea copilului, cuantumul ce se cuvine in acest caz este de 85% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat, cu conditia respectarii conditiei privind stagiul de cotizare.

14. Potrivit prevederilor art. 42 din Legea nr. 571/2003-Codul fiscal, incepand cu data de 1 ianuarie 2004, veniturile sub forma de indemnizatie pentru cresterea copilului nu se impoziteaza. In consecinta, drepturile banesti de acest gen aferente lunii ianuarie si in continuare, indiferent daca au fost stabilite anterior datei de 31 decembrie 2003 nu se vor mai impozita.

Mentionez ca aceleasi dispozitii sunt aplicabile si celorlalte indemnizatii de asigurari sociale prevazute de lege, cu exceptia indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca.

.





"Concediul de maternitate" | cont nou | 8 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
04.11.04 15:30: Coccolina
Daca nu ai platit acea cotizatie de cel putin 10 luni inaintea nasterii nu poti beneficia de indemnizatie pt. cresterea copilului?Nu exista nici o posibilitate legala sa obtii aceasta indemnizatie,eventual sa poti plati retroactiv cele 10 luni de cotizatie?
Nu sunt permise comentarii pentru anonimi, inregistreaza-te

09.12.04 09:17: boboalina
va rog sa ma ajutati: sunt angajata din data de 01.06.2004 si am ramas insarcinata in 21.08.2004, am probleme cu sarcina, sunt in continua eminenta de avort, imi doresc copilul foarte mult,medicul mi-a spus ca trebuie sa stau in pat, fara minim de efort, eu in schimb am continuat sa merg la servici, daca din Ianuarie as sta acasa in concediu medical pana in Martie cand ar trebui sa intru in prenatal mai am dreptul la concediu de maternitate?
Nu sunt permise comentarii pentru anonimi, inregistreaza-te

30.12.04 18:03: gin
am auzit ca se modifica numarul de zile pentru concediul acela de 126 de zile. este adevarat?
Nu sunt permise comentarii pentru anonimi, inregistreaza-te

21.02.05 14:01: lemonbus
am si eu o intrebare si sper sa fiti in masura sa-mi raspunde-ti la ea. Anul trecut in 10 iulie am absolvit facultatea. 10 iulie a fost ultimul examen de licenta. Am luat licenta si sunt angajata din 11 septembrie cu carte de munca. In luna septembrie am ramas insarcinata. Am mers la fortele de munca sa ma interesez daca pot beneficia de indemnizatia pentru cresterea copilului, acei 7700000 pe luna. In luna septembrie mi s-a spus ca nu pot beneficia, saptamana trecuta am fost inca o data sa intreb si mi s-a spus ca la ora actuala ma incadrez si pot sa beneficiez de indemnizatia lunara pentru cresterea copilului. Acum nu mai stiu ce sa cred, sunt in luna a saptea intru in concediul prenatal si inca nu stiu daca beneficiez de indemnizatie sau nu. Mi s-a explicat ca ma incadrez in legea 19/ 2000 art 38 ma incadrez , insa cand m-am uitat peste lege, aliniatul 4 din acelasi articol38 spune ca perioadele asimilate se valorifica numai pentru obtinerea pensiei pentru limita de varsta, de invaliditate si de urmas.Asta inseamna din cate inteleg eu, din cauza acelei perioade de 2 luni, respectiv 11 iulie-11 septembrie perioada de cautare de loc de munca eu nu pot beneficia de aceea indemnizatie pentru cresterea copilului. Nu mai stiu ce sa cred, va rog frumos sa-mi da-ti un raspuns daca sunteti in masura sa o faceti daca nu indrumati-ma va rog unde ar trebui sa ma interesez pentru ca am incercat de asa multe ori si nimeni nu te ajuta daca nu te cunoaste. Va multumesc anticipat, ADRIANA TOMA
Nu sunt permise comentarii pentru anonimi, inregistreaza-te

31.07.08 15:42: anyana
Buna!As dori din tot sufletul daca poate cineva sa ma lamureasca cu o problema in legatura cu concediul de crestere a copilului.Am un baiat in varsta de 5 luni si beneficiez pentru el de indemnizatia de crrestere pina la varsta de 2 ani si intre timp am ramas insarcinata din nou,sarcina este de 3 luni si as dori sa stiu daca la anul dupa ce nasc in ianuarie pot sa mai beneficiez de indemnizatie si pt cel deal doilea copil.In caz de pot cum trebuie sa procedez demersul actelor....intrerup indemnizatia pt primul copil ?
Nu sunt permise comentarii pentru anonimi, inregistreaza-te

Legaturi
Articolul cel mai citit despre stiri:
Detalii concedii de maternitate

Articole de gabitza27

Evaluare
scor mediu 3.5
voturi 20


Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent