· articole
· intamplari

Stiri: Stiri: Congresul International al Organizatiilor din Medicina Integrativa





Asociația Patronatul Medicinei Integrative organizează Congresul Internațional al Organizațiilor de Medicină Integrativă ediția a doua, cu tema ,,Medicina Integrativă între mit și adevăr”. Evenimentul va avea loc miercuri, 24 octombrie 2012, la Rin Airport Hotel, București.

La eveniment sunt invitați să participe peste 500 de medici, psihologi, farmaciști, terapeuți, reprezentanți ai instituțiilor de stat și ai ONG-urilor, profesori universitari români și străini, parteneri, jurnaliști, membri ai Asociațiilor de Pacienți, reprezentanți ai Patronatului Medicinei Integrative și federațiilor sindicale; pacienți și public interesat.

Lucrările congresului vor cuprinde conferințe științifice, ateliere de pregătire profesională unde vor fii sustinute seminarii/workshopuri, plus un spatiu expozitional unde firme de prestigiu romanesti isi expun produsele/serviciile care se inscriu în domeniul medicinei naturiste.

Printre vorbitorii conferinței se numără specialiști din Italia, SUA, Germania, Franța, România care vor susține teme din domeniul socio-medical.

,,Iată-ne la ce-a de-a doua ediție a Congresului Internațional al Organizațiilor din Medicina integrativă. Prin acest eveniment, Patronatului Medicinei Integrative, își îndeplinește misiunea de-a susține integrarea terapiilor non-invazive și minimal invazive în practicile medicale din Romania. Astfel, Asociația Patronatul Medicinei Integrative, atrage atenția asupra importanței cooperării dintre Organizațiile de medicină integrativă și acesta este accentul pe care-l punem noi, ca organizație apolitică.
Practicile medicinei integrative au un bogat istoric; ele au luat naștere, există și se dezvoltă prin eforturile susținute ale unui număr din ce în ce mai mare de medici de renume și mai ales, al practicienilor. Găsim de un real interes și susținem, terapiile adjuvante precum psihoterapia sau artele în practicile de vindecarea și îmbunătățirea calității vieții pacientului, iar aceasta, credem noi, poate face o diferența majoră în calitatea vieții oamenilor.

Într-un context major de schimbare, nu facem altceva decât să punem alături toate părțile interesate de starea noastra de sănătate și de binele nostru. Așa cum am promis anul trecut am realizat cursul de psiho-oncologie primul de acest gen în România, iar anul viitor, cu sprijinul autorităților în domeniu și cu sprijinul colaboratorilor din Germania, vom realiza și cursuri de medicină integrativă.” - a declarat Liviu Mandler, preşedintele Patronatului Medicinei Integrative.

Patronatul Medicinei Integrative - PMI este o organizaţie nonguvernamentală, non-profit şi apolitică, ce reuneşte persoane fizice autorizate, cabinete medicale, clinici care prestează servicii medicale şi/sau terapeutice în cadrul organizaţiilor din care fac parte.

PreÅŸedintele Patronatului Medicinei Integrative este Liviu Mandler.
Pentru detalii referitoare la agenda congresului și mai multe informații accesați www.patmedin.ro.





"Stiri: Stiri: Congresul International al Organizatiilor din Medicina Integrativa" | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre stiri:
Detalii concedii de maternitate

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 0
voturi 0
Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent