· articole
· intamplari

pampers: pampers: Controlul pediatric la 3 ani








La vârsta de 3 ani și după, să mergi cu micuţul tău la o consultaţie medicală poate fi o experienţă foarte plăcută, nu doar utilă! Cel mic este acum mult mai cooperant!

După vârsta de 3 ani, să mergi cu micuţul tău la o consultaţie medicală poate fi o experienţă foarte plăcută: copilaşul tău este acum foarte curios ce se întâmplă şi va fi foarte dornic să coopereze.

În aceasta perioadă, copiilor le place să spună cum îi cheamă şi câţi ani au şi să povestească tuturor cum se simt şi ce aventuri au trăit în ultimul timp. Sunt, de asemenea, interesaţi de corpul lor şi nu mai reacţionează atât de defensiv ca la 2 ani. Încearcă să nu îţi duci micuţul la medic fără să-l fi hrănit înainte sau în acea parte a zilei în care de obicei doarme – nimeni nu se va bucura atunci de această experienţă.

Ce poţi afla la acest control:

În plus faţă de cântărirea obişnuită a micuţului, medicul poate introduce în consultaţie câteva elemente noi:

Copilului i se vor adresa direct câteva întrebări şi poate primi diverse recomandări. Nu încerca să-l ajuţi pe copilaş deoarece medicul este interesat să afle un răspuns de la el.
Stai în cabinet în apropierea micuţului, dar urmăreşte cât de mult se poate descurca copilul singurel.

Alte subiecte ce pot fi discutate:


- Ai mai fost cu micuţul la alt doctor de la ultima ta vizită la medicul de familie? Dacă da, care au fost motivele vizitei? Care a fost rezultatul vizitei? Medicul a prescris un tratament?
- Copilul sare, loveşte mingea sau merge cu tricicleta ?
- Copilul îşi ştie numele ?
- Se joacă fără probleme cu alţi copii ?
- Are crize de furie?

Alte subiecte de abordat


- Dacă micuţul tău este lăsat în grija altcuiva în timpul zilei, la grădiniţă sau la creşă, şi îngrijitorii respectivi ţi-au semnalat diverse probleme de adaptare sau legate de sănătate ale copilului, acum este un bun moment să le discuţi cu medicul.
- Adresează medicului orice întrebare îţi vine în minte referitoare la programul de somn sau alimentaţie al copilului, cum ar fi: dacă sforăie sau tuşeşte noaptea, dacă urmaţi o dietă specială în familie (vegetariană sau săracă în colesterol). Doctorul îţi poate da sfaturi şi îţi va confirma daca tu şi familia ta vă hrăniţi corespunzător.
- Abordează şi subiectul oliţei. Spune-i doctorului dacă deja micuţul tău o foloseşte, dacă a făcut progrese în acest sens sau a făcut câţiva paşi înapoi şi refuză să o mai folosească.
- De asemenea, dacă te îngrijorează ceva în mod special din comportamentul copilaşului, spune-i medicului.

Întreabă!

Cere sfatul medicului dacă observi la micuţul tău unul sau mai multe din următoarele lucruri:

- Nu formulează încă propoziţii când vorbeşte
- Nu îi trezesc niciun interes şi nu ascultă poveştile pe care i le spui sau ignoră complet cărţile speciale pentru copii
- Stă prea aproape de televizor sau dă volumul mult prea tare
- Are probleme cu ochişorii
- Devine foarte neliniştit atunci când nu stă lângă tine
- Nu interacţionează cu alţi copii când se află într-un grup
- Este trist cea mai mare parte a timpului
- Nu îşi cunoaşte numele şi vârsta

Totodată, fii sigură că îţi informezi doctorul în cazul în care vreun membru al familiei care intră în contact cu micuţul are tuberculoză, hepatită sau altă boală infecţioasă gravă. În astfel de situaţii, copilul poate avea nevoie de verificări suplimentare sau tratament.

Sursa:
pampers.ro
.





Nu sunt comentarii disponibile la acest articol.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre igiena:
Raceala si Gripa

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 0
voturi 0
Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent