· articole
· intamplari

Copilul tau e ca argintul viu, nu sta o clipa locului?




Ca un titirez, se invarteste si te invarteste, obosindu-te mai mult pe tine decat pe sine.

Nu cumva e hiperactiv?

Farfurii, pahare, tacamuri aterizeaza pe podea cu zgomot, o data cu fata de damasc trasa brusc de manuta prichindelului aparut de sub masa si care, cu sosul curgandu-i pe frunte, zambeste strengareste mamei speriate. Timpul cat ea, cu obrajii rosii de rusine incearca sa curete terenul dezastrului, impreuna cu gazda care abia-si pastreaza calmul, cerandu-si scuze fata de rudele stupefiate si cu hainele cele bune imbibate de mancarea festiva ajunsa intr-o secunda hrana pentru pisicile cartierului, neastamparatul scoate rapid toate sertarele bibliotecii, imprastiind pe covor ceea ce de regula oamenii tin cat mai ascuns vederii celorlalti. Prichindelul rade si se agata de draperiile din catifea, facandu-si din ele leagan pentru scurta vreme. Nu, nu l-a oprit mama, s-a rupt draperia. Nu, din fericire nu are nimic, a avut noroc si de data asta.

Orgoliul nu e bun intotdeauna
Caragiale ni i-a prezentat intr-o vreme cand bunele maniere puneau diagnostice si nu psihologii: Ionel, dl. Goe erau niste rasfatati fara masura. Astazi, fara sa li se minimalizeze comportamentul de rasfat, ar face parte din procentul de 3-5% al copiilor catalogati drept hiperactivi. Un diagnostic care poate fi usor ignorat, daca esti un parinte orgolios. Pe de alta parte, se poate si invers: simptomele generale sa fie atribuite copilului obisnuit, dupa principiul studentului la medicina care, pe masura ce invata materia isi descopera si bolile.

Trei pentru diagnostic
Dar hiperactivitatea face casa buna cu tulburarile de atentie si cu impulsivitatea, cele trei fiind reunite sub denumirea de tulburare deficitara de atentie cu hiperactivitate (TDAH). In cazul unui diagnostic corect, simptomele de neatentie persista cel putin sase luni: copilul nu asculta ce i se spune, nu se poate concentra sau se concentreaza greu la a ceea ce face, isi neglijeaza activitatile, nu poate duce pana la capat o sarcina, nu-i place sa faca nimic din ce solicita un efort sustinut, isi pierde jucariile, lucrurile, este distras foarte usor de la activitati, uita sa-si indeplineasca sarcinile zilnice - spalatul pe dinti, facutul patului.

Rabdare pentru jumatate de an
Daca simptomele de neatentie i se pot atribui uneori si unui adult, sa nu uitam ca timpul e cel care delimiteaza normalul de problematic – sase luni, iar daca acestor manifestari li se adauga si cele ale hiperactivitatii si impulsivitatii atunci e cazul sa ne punem intrebari si sa gasim solutii pentru normalizarea comportamentului celui mic. Un copil impulsiv se grabeste sa raspunda unor intrebari al caror final nu-l asteapta, nu are rabdare sa-i vina randul sa vorbeasca, ii intrerupe mereu pe ceilalti, este imprudent. Hiperactivul vorbeste foarte mult, se fataie mereu pe scaun, se ridica deseori cand trebuie sa ramana asezat pentru vreo activitate, alearga, parca e motorizat. Nu-i de mirare ca nu e deloc usor de supravegheat si de educat. Este plin de zgarieturi, e de nestapanit in public, e foarte emotiv, nu are deloc simtul pericolului. Viata, pentru el si cei din jur, pare a nu avea o clipa de odihna si toti sunt epuizati ca dupa un maraton.

De ce apare?
Hiperactivitatea poate fi psiho-educativa, de reactie sau organica. In primul caz, educatia este de vina, de fapt, lipsa educatiei. Copiii nu au fost invatati sa-si stapaneasca emotiile, sunt frustrati si de aceea, impulsivi. Hiperactivitatea de reactie se manifesta la un eveniment familial: divortul parintilor, moartea unuia dintre parinti sau bunici, starea de depresie a unui parinte. Hiperactivitatea organica poate fi ereditara, cel putin un parinte prezentand aceleasi simptome in copilarie. De asemenea, cauze ale manifestarii sunt si o maturizare cerebrala intarziata, unele complicatii pre si postnatale, leziuni, intoxicatii sau infectii in timpul primei copilarii. Intoxicarea cu plumb, autismul, epilepsia temporara, conditiile socio-economice nefavorabile, tabagismul mamei, tratamente medicamentoase (antidepresive, barbiturice) favorizeaza si ele aceasta tulburare neurochimica intalnita si la copiii nascuti prematur, cu o greutate sub 1500 de grame.

Sarcina si anxietatea nu fac casa buna
Sa incercam sa nu ne nelinistim insa citind toti acesti termeni, mai ales daca unele dintre noi sunt insarcinate. Fiindca anxietatea nu e de nici un folos in timpul sarcinii, din contra. Cu cat o femeie care va avea un bebelus e mai stresata cu atat cresc riscurile de probleme de comportament ale copiilor. Cercetatori belgieni au studiat antecedentele a 71 de mame cu copii de 8 si 9 ani si au descoperit o relatie intre stresul acestora in timpul sarcinii si hiperactivitatea, nelinistea, tulburarile de atentie ale copiilor lor. Un alt studiu, american, a analizat relatia dintre anxietatea sau deprimarea viitoarei mame si tulburarile de somn ale bebelusului, care provoaca hiperactivitate si anxietate. 14 000 de femei insarcinate au fost chestionate, apoi cercetatorii au analizat somnul bebelusilor la 6, 18, si 30 de luni. Bebelusii cu mame anxioase in timpul sarcinii au avut mai multe tulburari de somn – cu 39% mai mult decat in mod obisnuit. Hormonii stresului perturba in timpul sarcinii zone cerebrale ale copilului responsabile de somn, foame. Deci, cu cat mai senina e mama in cele 9 luni, cu atat mai calm si echilibrat va fi si copilul.

Generalul are si particular
Daca in situatia prezentata lucrurile par a fi clare, relatia cauza-efect fiind bine determinata si raul putand fi evitat, nu la fel se intampla dupa ce a aparut pe lume copilul. De cand trebuie sa ne facem probleme, stiut fiind faptul ca intre 1 si 4 ani mai toti copiii ar putea fi catalogati drept hiperactivi, din cauza instabilitatii psiho-motrice? Caci a vazut cineva intr-un parc un baietel de trei ani stand linistit pe banca si uitandu-se la flori? Sau o fetita de patru ani asteptandu-si calma randul cinci minute langa leagan? De s-a intamplat totusi sa-i iasa in cale un astfel de copil, cu siguranta ca s-a intrebat daca pe acesta nu-l doare ceva de e atat de linistit.Toleranta nu ajuta
Cum sa separi normalul de patologic? Totul depinde de toleranta parintilor, a medicilor, a educatorilor si a invatatorilor. De cele mai multe ori hiperactivitatea e catalogata astfel o data cu scolarizarea – cand copilul nu poate sa stea in banca mai mult de cateva minute, nu se poate concentra, e distrat, stangace, nu poate invata, e mereu obosit. Abia atunci cei din jur incep sa-si puna cu adevarat intrebari. 1-10% din copiii cu varste de scoala sunt catalogati drept hiperactivi, iar baietii sunt de patru ori mai numerosi decat fetele. Sunt insa cazuri cand simptomele maladiei sunt recunoscute inca de la nastere.

0-1 an.
Nou-nascutul plange tot timpul, se agita, are colici abdominale de durata si violente. Bebelusul de pana-ntr-un an doarme prost, tresare deseori, plange mult, e irascibil. Leganat pana adoarme, transforma noptile in zi si zilele in nopti, dand peste cap tot programul familiei si punandu-i nervii la pamant. Daca nu exista o alta explicatie medicala pentru manifestarile sale si acestea persista mai mult de sase luni atunci.

.Ce e de facut?
In primul rand, e nevoie un program ferm, indiferent de cat de grele sunt primele zile. Sa cedezi urletelor si sa-ti iei pruncul in brate imediat ce incepe sa planga pare a fi solutia cea mai la indemana si mai eficienta dar in timp se dovedeste ca e doar un fel de santaj si devii sclavul acestuia. In al doilea rand, un mediu securizat linisteste. Pentru aceasta insa cei din jurul bebelusului trebuie sa incerce sa se calmeze, sa nu tipe, la randu-le, sa nu se certe. Bebelusul este ca un burete, absoarbe tot, este de o sensibilitate deosebita mai ales la reactiile mamei de care este foarte legat. Trebuie sa se simta iubit si in siguranta.

1-4 ani
De la un an s-au dus momentele de liniste din casa. Copilul nu sta o clipa locului si pare sa nu oboseasca nici in somn. Intoarce casa cu sus-n jos, tragand de obiecte, aruncandu-le prin camera, se catara pe mobila, cade mai mereu, da iama prin sticlele din bucatarie, riscand sa se intoxice daca parintii sunt imprudenti si lasa la indemana solutii toxice, tranteste usile, sare prin casa. Nici afara nu e mai potolit, unde are spatiu mare de desfasurare. In parc pune nisip copiilor in cap, ii impinge, se catara peste tot, e ca argintul viu. De multe ori se smulge din mana parintelui si o zbugheste spre un animal sau ceva ce i-a atras atentia. Nu sta locului nici cand isi ia gustarea, exasperandu-i pe cei ce-l au in grija.

Spatiul public, locul umilintei
Fereasca sfantul insa sa i te opui sau sa-i interzici ceva: foarte iritabil, nesuportand nici o frustrare, incepe sa urle, face o adevarata criza de nervi, dand din picioare si tavalindu-se pe jos. Scenele in spatii publice sunt pentru parinti o adevarata umilinta si ii umplu de rusine, de aceea primul lucru pe care-l fac e sa-i ofere copilului obiectul frustrarii, ca sa se potoleasca: o jucarie, o ciocolata. Degeaba e certat acasa, pedepsit, a doua zi circul reincepe.Si macar daca ar sta locului cand face ceva, oftezi tu, ca parinte. Dar, nu. Nici cand coloreaza nu are rabdare, cand face un lego sau cand se uita pe o carte cu desene. Nu termina nimic din ce incepe, neputandu-se concentra si sa fie atent. Trece repede de la una la alta, obosindu-se si obosindu-i si pe ceilalti, iar somnul ii este agitat, tulburat.

Ce e de facut?
Sunt atatea fronturi pe care trebuie luptat incat nici nu stii cu ce sa incepi. Poate ca e bine sa pornesti de la situatiile care-ti creeaza cele mai multe probleme si-ti consuma energia. Ar fi indicat sa eviti magazinele, o vreme, ca sa nu-l mai tenteze vreo jucarie si sa faca vreo criza de nervi. La fel, scurteaza vizitele la rude, la prieteni. Fii ferma in pedeapsa si in vorba – daca ai spus ca plecati acasa fiindca s-a tavalit dand din picioare in parc, apoi chiar plecati, cu riscul ca urletele lui sa le intreaca pe ale leului. Oricat de dificil ti-ar/ i-ar fi, fa-i un program strict – de masa, somn, odihna. Aici nu incape loc de negociere.

Alaturi de el
La fel, nu e loc de negociere nici cand ii interzici ceva. Explica-i pe scurt motivul interdictiei, fara sa te justifici, comportament care nu-l infantilizeaza, ci il securizeaza, el percepandu-te ca o autoritate care-l ocroteste, chiar daca-i este greu sa recunoasca acest lucru. Interdictiile nu sunt suficiente insa daca te opresti aici. Trebuie sa si vorbesti cu copilul tau, sa te interesezi de activitatile lui de peste zi, sa-l asculti. E bine sa-l responsabilizezi, dandu-i mici sarcini pe care, surprinzator, vei vedea ca le indeplineste cu multa bucurie: sa puna servetelele, la masa, sa impatureasca tricourile. Lauda-l pentru reusitele lui, va fi mandru si dornic sa faca mai mult. Citeste-i seara o poveste, incepand cu cele foarte scurte si ajungand treptat la cele mai lungi, provoaca-l sa discute despre ele. Deseneaza si asculta muzica impreuna cu el.

4-6 ani
Spre varsta scolara - gradinita - incep sa iasa in evidenta neajunsurile pe care le produce comportamentul hiperactiv. De cele mai multe ori aceasta este si varsta la care parintii, educatorii remarca faptul ca un copil da semne de hiperactivitate: o instabilitate psihomotrica. Agitat fara motiv, neatent, fara sa se poata concentra, copilul nu e in stare sa desfasoare o activitate, sa stea pe scaun, la gradinita. Oboseste, e neindemanatic, distrat, invata greu sa adune cifrele sau sa traga liniute. Orice zgomot il distrage, nu se poate concentra asupra a ceea ce face si aceasta se observa si in limbaj: incepe o propozitie dar n-o termina caci uita despre ce vorbea. E impulsiv si nu gandeste deloc inainte de a actiona. Nu are nici simtul pericolului. Atentia este insa selectiva, caci parca e altul cand se afla in fata calculatorului sau a televizorului. Nu e insa un motiv de a-l abandona in fata televizorului, ca sa stea linistit.

Izolare sau ignorare
Parintii, educatorii ii accepta greu, caci sunt copii problema. Parintii se rusineaza cu copiii lor care nu pot face doua lucruri in acelasi timp, caci au o coordonare deficitara a miscarilor, nu-si pot recunoaste mana stanga de mana dreapta, nu-si pot lega sireturile, sunt incapabili sa se imbrace. Educatorii ii izoleaza, caci hiperactivii sunt impulsivi si se enerveaza din nimic, avand si dificultati de memorare, de intelegere, de invatare a socotitului. In cel mai bun caz ii ignora daca nu-i pedepsesc intr-un colt pentru ca ii tot deranjeaza pe ceilalti, preferand sa lucreze cu cei mai activi.

Ce e de facut?
Comportamentul copilului iti provoaca furie, tie, ca parinte si de aceea ai nevoie de foarte multa rabdare (usor de zis.) pentru ca relatia voastra sa nu se inrautateasca. Daca ai convingerea ca-si va ameliora purtarea aratandu-i mereu cat de mult greseste, cat este de indemanatic, neatent, te inseli. Nu e o metoda buna sa-l critici mereu, sa-l etichetezi cu epitete jignitoare, isi va pierde si putina incredere in sine pe care o mai are. Daca tu il respingi si-l invinovatesti pe de o parte iar colegii de gradinita, educatorii, pe de alta, va incerca sentimente de inferioritate. Rolul tau e sa-l ajuti si sa-l sustii. Lauda-l pentru ceea ce face bine si scoate acel lucru in evidenta. Ajuta-l sa se concentreze. Cum atentia ii este usor distrasa, amenajeaza-i camera intr-un mod simplu, fara obiecte inutile si stralucitoare, iar pe masa de lucru obisnuieste-l sa aiba doar materialele necesare activitatii pe care o desfasoara: cartea si creioanele colorate, de pilda. Nu te astepta la minuni peste noapte. Gandeste-te insa ca e copilul tau si il iubesti mai mult decat orice pe lume. De aceea merita rabdarea si atentia ta. Si veti vedea ca incet, incet, veti iesi impreuna la liman.

Recomandari valabile si pentru parinti si pentru educatori
- Nu asezati copilul hiperactiv langa fereastra. Va fi curios sa vada ce se intampla afara.
- Nu-l izolati ci din contra, implicati-l in activitati, apropiati-va mereu de el, vorbiti-i.
- Impartiti in doua, trei etape sarcinile lungi.
- Folositi-i intotdeauna prenumele cand ii vorbiti.
- Nu-i dati mai multe sarcini odata si folositi un vocabular simplu, direct. Daca e nevoie, repetati cerinta.
- Incurajati-l sa va ceara ajutorul daca nu intelege.
- Responsabilizati-l, luandu-l ca ajutor pentru mici sarcini.
- Recompensati-l pentru progres, oricat de mic - prin laude sau autocolante.

Judo, sport indicat
Artele martiale reprezinta sportul cel mai indicat pentru copilul hiperactiv. Lucreaza membrele intr-un mod uniform si dezvolta calitatea gesturilor, ameliorand perceperea propriului corp in spatiu. Partea relationala e dezvoltata prin confruntarea cu partenerul si sunt aprofundate notiunile de disciplina, respect.

Veste buna
Cu sprijinul parintilor si al celor din jur, capacitatea de concentrare a hiperactivilor creste dupa 5 ani si spre 8 ani se constata o ameliorare importanta a comportamentului.

Pretul linistii: insomnia
Medicamentul care se prescrie copiilor hiperactivi incetineste cresterea, marind atentia dar e indicata administrarea lui concomitent cu psihoterapia. Cu psihoterapie ori nu, e controversat si are efecte secundare: insomnie, pierderea poftei de mancare, nervozitate. Inainte de a solicita medicului prescrierea lui e bine sa te intrebi: vrei sa ai liniste in casa cu orice pret?
3-5% dintre copii sunt hiperactivi

Apneea are efecte si ziua
Tulburarile de somn – apneea – perturba si activitatile zilei, copilul devenind hiperactiv, trezindu-se cu dureri de cap. De vina e hipertrofierea amigdalelor, 1-3% dintre copiii pana-n 6 ani fiind afectati. Solutia? Extirparea amigdalelor care obstructioneaza respiratia.

E-uri si puseuri de agitatie
Aditivii alimentari sunt responsabili de aparitia hiperactivitatii. Un studiu efectuat pe 153 de copii de 3 ani si 147 de 8 si 9 ani a aratat ca anumiti coloranti asociati cu un conservant – benzoat de sodiu (E211) maresc hiperactivitatea la copiii de trei ani. In cazul celor mai mari, un amestec de aditivi alimentari des folositi are acelasi efect. Solutia? O alimentatie cu alimente proaspete, legume si fructe si cat mai putine vizite la fast-food-uri.

Cum putem stabili daca un copil are tulburari de atentie si concentrare?
- Trebuie sa tinem cont de volumul atentiei conform varstei biologice, pentru ca la un copil de 3-4 ani volumul atentiei este de 5-7 minute, 4-5 ani de 20-25 de minute iar la 5-6/7 ani de 45-50 de minute.
La prescolari si scolarii mici aceste probleme apar in activitatile pe care le aleg, ca de exemplu, jocul. La inceput, copilul manifesta interes fata de sarcina, dar acesta dispare foarte repede si el se orienteaza spre o alta activitate.

Care este rolul parintilor in acest demers?
Au un rol foarte important. De fapt, parintele devine un fel de co-terapeut, va trebui sa optimizeze aspectele legate de comunicare a lui cu copilul, de comunicarea altor persoane, educatori sau alte rude cu copilul, de implicare a copilului in procesul de luare a deciziilor in ceea ce il priveste.





"Copilul tau e ca argintul viu, nu sta o clipa locului?" | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Cabinetul parinti.com

Articolul cel mai citit despre 1, 2, multi:
Copilul singur la parinti

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 0
voturi 0
Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent