· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Cozonac


Sa-i mincati sanatosi!




ALUAT : 1kg faina, 500ml lapte, 200ml ulei caldut, 300gr zahar, 60gr drojdie de bere (3-4 linguri de drojdie uscata), 3 oua frecate cu sare, vanilie, coaja de la o lamiie.

UMPLUTURA: 300gr nuca macinata, 2-300 gr zahar (dupa cit va place sa fie de dulce), cacao dupa cum vreti sa fie de inchisa crema (2-3 linguri), stafide. Daca doriti puteti bate 2 albusuri spuma si in ele adaugati cacao, zahar, nuci. Galbenusurile le pastrati sa ungeti cozonacii pusi la copt.

PREPARAREA: Se pune faina intr-un lighean si se face un loc la mijloc in care se toarna 200ml lapte caldut, amestecat cu drojdia (chiar daca nu-i perfect omogenizat, nu-i bai). Aceasta maia se acopera cu un strat de faina si se lasa ligheanul la cald sa creasca acoperit cu un servet (nu faceti peste 25C in casa, ca vor creste si la 22C, mai ales daca ii faceti cu ingredientele din US:-). Laptele ramas (300ml) se pune la fiert cu zaharul, lamiia si vanilia (un baton daca aveti, daca nu esenta sau vanilina). Peste faina din lighean se adauga laptele caldut, ouale, si putin ulei. Se framinta totul cca 10-15 minute si se adauga treptat uleiul (care trebuie sa-l simtiti caldut la mina), dupa ce ati terminat cu el mai framintati 5 minute si apoi se acopera ligheanul si se lasa la crescut, la caldura (22-23C cam pentru 1hr). Cind volumul s-a dublat, se pune in tavi. Sa fie doar pina la 1/2 din tava, caci se mai lasa la crescut si in ea (sa nu-l lasati sa depaseasca marginea tavii).

Tavile de cozonac se ung bine de tot cu margarina. Pe planseta se toarna ulei si pe miini, se intind 2 foi groase, peste care se pune umplutura. Se ruleaza, se impacheteaza in 2 si se rasucesc intre ele ca si pe sfoara si se pun in forme, unde se mai lasa un pic ca sa mai creasca. Puteti sa intindeti si doar o foaie pentru fiecare cozonac, intindeti nuca si apoi il rulati si-l puneti in tava.
Inainte de a-i baga in cuptor se ung cu ou (eventual galbenus ramas de la umplutura) batut si se presara zahar tos deasupra.
Se coc la foc mic 45 de minute (350-375F), dar va mai uitati la ei din cind in cind ca sa nu se arda.

Pont: Reteta este pentru 2 cozonaci mari in RO; iar daca tavile sint mai mici, ca in US, ies 3; sau 3 cozonaci un pic mai mici si o pasca frumoasa in tava de cozonac. Din acest aluat se poate face si pasca si cozonac.

Cora
publicat la 10.04.2003 (5891 citiri)