· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Cât un fir de neghină


Floarea Dragostei - de Paul Preda




Nu trebue să ştii
Nu trebuie să fii
Mare cât un munte
Şi cucu’ să-ţi cânte
Să poţi “a”- pleca
Să poţi judeca
Cât o furnicuţă
Cât o neghinuţă
Ci,
De-ai fi cât o neghină
Sau poate mai fină:
Cât un fir de colb
Surd şi poate orb
Şi ai în căpşorul tău
Scânteia lui Dumnezeu:
Ce uşor se-ntinde
Şi lumea cuprinde,
Ţi-i de-ajuns să-mi ştii
De unde îmi vii
Şi-ncotro te suci
Şi-ncotro te duci
Unde te îndrepţi
Şi unde aştepţi

Această gândire
Această menire
Cine crezi c-a spus-o
La noi “a”, adus-o?...

O scumpă furnică
Firicel de mică:
Unu-i gândăcel
Şi el, mititel

Furnicuţa muncitoare
(Toată ziuă silitoare)
În a ei gândire
Şi a ei menire
A făcut un bine
Celui care vine:
Să aibă răbdare
Să poată să zboare,
Să ştie şi el
Chiar de-i mititel:
C-a venit pe lume,
Că are un nume,
Că are gândire,
Şi are menire:
Gândac mititel
(De ţi-era fi milă de el)
Căci,
De-abia văzuse
Lumea o născuse
Şi de-atâta gudurat
S-a întins şi a zburat:
Foarte încântat
Şi foarte mirat:
Că poate să zboare
Cu mici aripioare,
Că poate străbate
Peste pomi şi sate...

Şi deodată, ce să vezi
Ochilor să nu le crezi
A căzut de oboseală
Pe o micuţă petală
Lângă furnicuţa...
Care-a spus drăguţa:
Această gândire
În a ei menire
Căci,
De unde o veni?
Şi ce oare poate fi
O mică gânganie
Cu aripi şi stranie
Fără strălucire
Fără o menire
Să poată vedea
Să poată zbura
Să străbată-n zbor
Atât de uşor...
Şi să vadă deodată
De sus, lumea cum arată
Să poată gândi...
Oare ce o fi
Şi cin’ a făcut-o
Şi cin’ a născut-o
Din a cui gândire
În a cui menire
Unde se va duce
Ce va, să mânănce
Şi-n a cui burtică
Se va, h-odihnică...

Din aceste întrebări
Peste multe ţări şi mări
A ajuns tot, la furnică
Să-i vorbească şi să-i zică...

Dar,
Furnica, nicăieri
Ziu’ aceia, a fost ieri,
Altele… ce le-a-ntâlnit
Şi cu ele “a” vorbit
Erau tot grăbite
Zori în zori venite
Şi nici nu gândeau
Şi nici nu vorbeau
Şi nici nu pluteau
Şi nici nu zburau,
Ce să mai vorbim
Ce să mai gândim
Bietul gândăcel
Scump şi mititel
A dat de belea
Nimenic nu vrea
Să-i mai spun-odată
Pilda înţeleaptă
Auzită la-nceput
Când pe lume s-a născut
De la o furnică
Şi ea mititică
Dar care-“a”, uitat-o:
Cred că “a”, scăpat-o
Când a obosit
În zbor a venit
Într-o altă, “Zi”
Cine, o va, şti?...

Rară este-nţelepciunea
Rară-i este acu’ şi lumea
C-a venit o ploaie
Pământu’ să-moaie
Să bată vântu-n rafale
Gândăcelul să mi-l zboare
Să bată-n rafale vântul
Să rodească iar pământul
Să răsară alte vieţi
Alte seri şi dimineţi
Să răsară altă viaţă
Altă scumpă dimineaţă
Altă fiinţă-nţeleaptă
Din ce în ce mai deşteaptă
Adică,
Un... gândăcel:
Mai “gândit”, puţin ca el

Foarte greu... la început
De-ai uitat şi n-ai ştiut...
Care ţi-e menirea
Care ţi-e gândirea
Ca să poţi trăi
Ca să poţi “A”, fi
Şi să nu te temi
De frică să gemi
Şi cât mai trăieşti
S-o compătimeşti
Să umbli pe dibuite...
Or fi, s-au n-or fi, venite
Şi să ocoleşti
Şi să ispiteşti
Fără o gândire
Şi făr’, o menire

Colo? Este apă
Colo? unu` sapă
Colo? sunt copii
Furnici? mii şi mii:
Oare de ce m-a lăsat
Şi pe pământ că m-a dat...
Dumnezeu aşa în vânt
Să nu am şi eu pământ,
S-a-ntrebat gângania
Făptura “A”, strania
*
Şi unde pot să rămân
Să am şi eu un stăpân...
Să am şi eu casa mea
Să vorbesc cu cineva
Să fiu liniştită
Şi bine-venită
Să găsesc înţelepciunea
Să găsesc pe toată lumea
Să fiu bucuroasă
Scumpă şi frumoasă
Să fiu fericită
Şi bine primită
Să-mi găsesc un adăpost
Fie cât o fi de prost
Să nu-mi fie frig
De frică să strig
Şi să pot mâine zbura
Iăraşi la furnica mea
Şi să mi-o întreb eu iară
Acum cât mai este vară
Că poate îmi spune
Ce-i cu-această lume
Şi care-i gândirea
Care e menirea...
Unui gândăcel
Scump şi mititel

Dar,
fără gândire
Şi făr-o menire
Căci,
Un gândăcel
Slab şi mititel
Nu are menire
Fără de gândire...
Şi-ntr-o bună zi
Fără el a şti
Are zile grele
Se stinge şi piere:
Alţii mi-o doboară
Alţii mi-o omoară...
Ca pe o nimica
Gata-i, “Ziulica”

Şi cum v-arătam
Şi cum vă spuneam
Fără de gândire
Şi fără menire
Gângania a văzut
O casă şi-un aşternut
Să-mi scape de soare
Că tare mi-o doare
Şi mi-o dogoreşte
Şi mi-o prăpădeşte
Şi e mare chin
Lacrimi şi venin
Şi este-o durere mare
Cum nu s-a văzut sub soare
Să n-ai tu o casă
Să n-ai tu o masă
Să-mi stai la răcoare
Ferită de soare
Şi să fii iubită
La masă primită
Ca o scumpă floare
Ca o zburătoare
Ca o furnicuţă
Scumpă şi micuţă
Şi ca multe vietăţi
(Născute în alte dăţi)
Oare ce ziceţi
Oare ce-mi spuneţi:
Cel fără gândire...
Implicit menire,
A scăpat de iad el oare...
Ia zi frate, frăţioare?

Haidem să mergem
Haidem să vedem
Ce zicea ... gângania
Buburuza strania
Despre vietăţi
Despre alte dăţi
Despre picurare
Despre zburătoare
Despre curcubeu
Despre tu şi eu
Şi,
Câte-or mai fi
Dumnezeu le-or şti
Căci,
În astă lume
Nimenic nu-ţi spune
Numai Dumnezeu
Le ştie mereu
Şi,
Când ne năştem...
Atunci, le vedem
Atunci, le avem
Spuse de furnică
Foarte mititică...
Să putem trăi
Să putem munci
Să fim sănătoşi
Veseli, şi frumoşi

Iată va-să-zică
Gândac, sau furnică
Fluture frumos
(Pe sus sau pe jos)
Dacă ai gândire
Ai şi o, menire

Fără să gândeşti
Eşti, şi numai eşti
Şi fără menire
Eşti din nou pieire
Chiar de eşti frumos
(De Sus sau de jos)
Chiar de zbori pe casă
Ai sau nu o masă
Fără de gândire
N-ai deloc menire

Aşa gândăcelu’
...frumuşelu’
S-a dus şi s-a dus
A zburat în “sus”
Să scape cu viaţă
Într-o dimineaţă...
După o surată
(Cam nevinovată)
O semeni ca el:
Tot un gândăcel
Tot o buburuză
Şi o scumpă muză
Ce zbura şi ea
Poate va scăpa:
De o rândunică
Fără pic de frică…
O ochi în zbor
Mi-o lovi uşor
Mi-o strânse în cioc
O-nghiţi pe loc
Şi-ntro bucurie
Şi-ntro veselie
A ajuns cu ea...
Buburuza mea,
Drept la puii ei
Scumpi şi mititei:
Ca să îi hrănească
Liniştiţi să-mi crească
Să se facă mari
Să se facă tari
Să-mi poată zbura
Să poat’ aduna...
În guşita lor
Şi a puilor...
Prea multă “gândire”
Prea multă “menire”
Să dea tuturor
(Chiar dacă nu vor)
Ca o furnicuţă
Harnică, drăguţă
Căci,
‚geaba tu îmi eşti
Dacă nu-mi gândeşti
Şi-mi eşti buburuză
(Sau o altă gâză)
Şi-mi eşti albinuţă
Scumpă şi drăguţă
Şi-ai uitat gândirea
Şi-ai uitat menirea
Şi,
Într-un cuvânt:
Ge-“a”-ba,
pe, Pă’mâ’nt
2008

publicat la 17.11.2009 (2957 citiri)