· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Cum a iesit Alex cu barca din casa!





Bucuria noastra cea mai mare, cand eram copii si mergeam cu trenul la bunici, era sa vedem Dunarea la Portile de Fier.Ce ne fascina asa de tare nu stiu. Probabil apa mare sau faptul ca trenul mergea asa de aproape de mal.

In orice caz la mine era vorba de o fascinatie amestecata cu frica si respect (de aia nici nu am invatat probabil pana in ziua de azi sa inot...).

Cu atat mai mare mi-a fost surpriza neplacuta cand plecand la 1100 km de tara am ajuns sa locuiesc la 2 km de Dunare. Ironia soartei!!! Desigur ca nu este chiar atat de mare ca la Portile de Fier insa destul de mare ca sa produca nenorociri.

Si asa s-a intamplat ca intr-o buna zi ne-am trezit cu Dunarea la usa casei. Asta a fost acum cinci ani, iar Alex avea cam 1 an si sapte luni. Dupa o iarna cu multa zapada si o primavara ploioasa s-a ridicat nivelul apei foarte mult. Insa am fi trecut cu bine peste asta daca nu ar fi cedat digul pe o distanta de cativa metri. Va dati seama ca nimeni nu avea de unde sa prevada asa ceva asa ca am fost avertizati foarte tarziu. Norocul nostru este ca locuim la etajul doi. Din momentul in care s-a aflat a inceput o adevarata nebunie. A fost ca si cand cineva ar fi scormonit cu un bat intr-un musuroi de furnici. Pentru ca masina era in siguranta (parca am avut presimtiri si am dus-o de dimineata in alta parte a orasului, mai ridicata) sotul a inceput sa-i ajute pe vecinii de la parter sa salveze ce se mai putea. Din pacate nu a fost timp suficient, bietii oameni au pierdut majoritatea lucrurilor.

Intr-un timp record, de la 11 dimineata pana la 3 dupa amiaza se mai vedea doar putin din garaje.

Asa ca nici nu se mai punea problema sa iesim din casa pe picioarele noastre.Eram constienti ca nu puteam ramane acolo fara apa, fara curent, cu un copil mic.

Am strigat de pe balcon si am chemat una din barcile de salvare care deja patrulau pe strazi. La repezeala am pus intr-o geanta ceva lucruri pentru copil si am coborat la parter. De sus de pe geam ni s-a parut parca un vis urat, jos la parter era realitate. Pentru ca apa era deja asa de sus au putut sa bage barca pe treptele de la intrare dar nu si pe usa ca era prea stramta pentru barca aia mare. Asa ca am dat copilul unuia din barca, iar pe mine m-au ridicat mai prin apa, mai pe sus. Oau, ce rece era apa, va jur ca m-am simtit cum trebuie sa se fi simtit stramosii nostri pe vremea potopului.

Copilul s-a speriat si a inceput sa strige ca din gura de sarpe. In barca, printre altii, era si unul de la televiziune cu camera de filmat. El: "Nu mai plange ca uite nenea iti face o poza..." Fiu-meu : Si mai tare... OOOOOAAAAUU!!

Ajungem in sfarsit... pe uscat, ne luam masina si plecam la 50 km la prieteni. Pana am ajuns noi acolo, pana ne-am povestit aventura nu am apucat sa-i sunam pe cei din RO, iar cel cu camera de filmat a fost mai rapid a ajuns la televiziune cu filmul. Si ce credeti ca apare pe ecran ca prima stire la "actualitati"? Desigur inundatia din orasul nostru si Alex in prim plan in barca urland. Si cine il vede in Romania din fotoliu in fata televizorului ? Bunicii!!! De atunci au constatat ca stau bine cu inima...

Si asa a iesit Alex cu barca din casa si a aparut la televizor la SAT 1 !!!!!!!!

findus
publicat la 20.05.2004 (3983 citiri)