· articole
· intamplari

Cum au devenit copiii prieteni cu instrumentele Orchestrei Simfonice



jpg"/>
Interviu cu Fonetic Quintet despre proiectul Spune DA muzicii clasice!

1.Ce reprezenta pentru copii muzica clasica si cat/ ce stiau despre ea pana cand sa va cunoasca?

Fonetic Quintet: Copiii au avut raspunsuri diferite, insa majoritatea celor intrebati au spus ca au ascultat la televizor si mai putin in sala de spectacol.

Oana Serban: Proiectul nostru a demarat intr-o zona a Capitalei unde muzica clasica este ultimul lucru care s-ar auzi in majoritatea locuintelor. Si nu vorbim de oameni insensibili fata de muzica, ci aplecati mai degraba catre alte genuri, mai.populare. Exista cateva scoli unde profesorii vor sa ii familiarizeze pe copii cu muzica clasica si instrumentele muzicale clasice, insa e degeaba daca cei mici nu asista efectiv la un concert.

2. Cum primesc copiii proiectul?

O.S: Copiii, indiferent de backgroundul lor familial si educational, reactioneaza cam la fel cand aud aceasta poveste.cantata. Cu gura cascata. Apoi, cu veselie, cu mirare, cu chiote si rasete, cu reactiile specifice varstei,care noua, ca artisti, ne dau o energie si o bucurie fantastice.

F.Q: Modul dinamic de prezentare a instrumentelor de suflat din orchestra simfonica, le-a starnit si mai mult curiozitatea sa incerce si ei apropierea de acestea instrumente muzicale, si implicit de muzica clasica.

3. Care este lucrul care ii atrage cel mult la aceste ore?

FQ: micutii s-au aratat fascinati in special de instrumentele muzicale, in sine. Li s-au paru interesante, motiv pentru care au devenit foarte curiosi in ceea ce priveste denumirile si formele acestora. Recapitularea de la sfarsitul acestor concerte a fost intotdeauna extrem de dinamica, copiii isi roteau efectiv mainile pe sus la intrebarile noastre referitoare la instrumentele ce au scantat povestea. Si da, surprinzator, ei recunosc foarte usor fagotul, care pare cel mai greu de recunoscut, si care a prezentat bunicul din poveste.

O.S: Da, cel mai mult le place felul in care arata instrumentele. Nu vezi in fiecare zi – de-aproape!!!! – un fagot, sau un corn de exemplu, ale caror sunete produc cea mai mare veselie in randul copiilor. Apoi le place ideea ca personajele “vorbesc” prin instrumente.

4. Care sunt curiozitatile lor legate de muzica, instrumente, muzicieni?

FQ: La inceputul unui concert se citeste pe fata lor uimirea si surpiza sonoritatii instrumentelor, cel putin la momentul cornului francez - adica lupul cel fioros.

O.S: Din pacate, sistemul educational romanesc nu prea ii incurajeaza pe copii sa puna intrebari. Vazandu-i pe toti cum ies din clasa doi cate doi, cum sunt atentionati destul de sever sa “stea cuminti”, imi amintesc de propriii mei ani de scoala. Dar eu am facut scoala in comunism! Desi disciplina nu mai este atat de stricta ca acum 30 de ani, totusi copiii nu sunt inca destul de indrazneti.

5. Exista o intamplare amuzanta (sau, in orice caz, memorabila), pe care v-ar placea sa o povestiti, din timpul orelor interactive pe care le sustineti?

FQ: sunt savuroase perlele celor mai mici! La un moment dat, au amestecat denumirile, astfel vrabiuta a fost inlocuita de prasarica, ratusca de gasca.

O.S : Momentul de maxim amuzament a fost, insa, cand un baietel a intrebat-o pe colega noastra de la fagot daca stie si manele, si acelasi baietel tinea masura partiturii in ritm de manele, batandu-se cu palmele pe piept. Altfel, copilul avea ureche muzicala, nimic de zis 

6. Ce concluzie puteti sa trageti, la o luna de la debutul proiectului vostru?

F.Q: Concluzia este ca acest proiect trebuie sa mearga in urmatorul sector si copiii trebuie sa descopere muzica clasica si sa mai lase putin muzica de pe radiourile comerciale

O.S: In privinta educatiei, niciodata nu e prea tarziu. Si nici degeaba.

7. Cum pot fi determinati/ indrumati copiii sa dea o sansa muzicii clasice?

O.S: Copiii sunt foarte permeabili la orice tip de informatie care le este oferita la aceasta varsta. Noi ne adresam in principal copiilor intre 7-10 ani. La aceasta varsta, sunt atat de insetati de nou, incat asimileaza cu drag orice le este oferit. Astfel ca, personal, cred ca mai degraba parintii trebuie determinati/indrumati in a crea cat mai multe oportunitati copiilor lor in aceasta directie.

F.Q: La sfarsitul concertelor educative, fiecare elev a primit un pliant pe care se aflau trecute datele de contact ale celor 5 scoli si ale celor 2 licee de muzica din Bucuresti, unde se poate studia gratuit aceste instrumente. Sprijinim, astfel, si scolile de muzica sa angajeze noi absolventi ai Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti, ce vor deveni profesorii noilor elevi pasionati de flaut, oboi, clarinet, fagot sau corn. Cei mici le vor povesti parintilor acasa experienta avuta alaturi de de luni si vor zice - mami, eu vreau sa cant la flaut. Simplu, nu ?!

.




"Cum au devenit copiii prieteni cu instrumentele Orchestrei Simfonice" | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre 1, 2, multi:
Copilul singur la parinti

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 0
voturi 0
Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent