· articole
· intamplari

Cum ii afecteaza tehnologia pe copii?



jpg?width=545"/>
Este tehnologia benefica in procesul de crestere al copilului tau?

Dacă ești îngrijorat și îți dorești să știi mai multe despre cum îi afectează tehnologia pe copii, iată câteva informații care să-ți fie de ajutor!

Cea mai cunoscută recomandare a Academiei Americane de Pediatrie este cea care spune că până la vârsta de doi ani, cel mai bine să nu se uite deloc la televizor, iar până la 5-6 ani, să fie ținuți departe de acesta, sau timpul petrecut în fața televizorului să fie redus la mininm. Chiar este posibil ca o tehnologie atât de des întâlnită în casele noastre să transforme emoțiile și modul în care funcționează creierele copiilor?

Impactul tehnologiei asupra vieții copiilor are atât aspect pozitive, cât și negative. Cele mai importante efecte pozitive ale tehnologiei muzicale se corelează cu educația, unde tehnologia oferă numeroase opțiuni în ceea ce privește metodele de educație și sursele de informare.

Aspectele negative ale tehnologiei sunt legate de sănătatea și dezvoltarea copiilor, astfel că există numeroase controverse legate de dezvoltarea creierului și modul în care acesta funcționează la copiii expuși la tehnologie de la vârste fragede. De asemenea există studii efectuate în Marea Britanie pe copii de școală primară care utilizează smartphone-urile și computerele, iar din rezultate reiese că aceștia s-au confruntat mai des cu dureri de spate și gât. În alte studii au fost evidențiate pericolele pe care le reprezintă telefoanele cu ecran tactil și tabletele asupra dezvoltării motorii a copiilor (folosirea sistematică a ecranelor tactile împiedică învățarea scrierii de mână și, prin urmare, dezvoltarea mușchilor de la degete și mâini).

În 2011, un procent de 10% din copiii americani cu vârstă sub doi ani utilizaseră deja un smartphone sau o tabletă, pentru a juca diverse jocuri, pentru a urmări înregistrări video sau audio sau pentru alte funcții media. Un studiu recent arată că procentul a crescut în ultimii ani la 38%. (sursă: mashable.com)

Activitatea emisferei stângi a creierului este inhibata atunci când privim la televizor și din acest motiv nu se dezvoltă normal. Acest lucru poate crea deficiențe în gândirea critică și analitică, în vorbire, în construirea frazei, în citit și în scris (activități specifice emisferei stângi). Specialiștii în domeniu recomandă jocurile fizice (înot, alergat etc.), lucrul cu mână (construit, cusut, a întreprinde ceva cu mâinile) sau alte activități prin care cele două emisfere ale creierului să lucreze împreună și să se coordoneze.

Dezvoltarea slabă a punții interemisferice (comunicarea dintre emisferele creierului) este una din principalele cauze ale scăderii capacității intelectuale la mulți dintre tinerii noilor generații și este direct legată de apariția problemelor de învățare și atenție. Cele mai grave consecințe sunt încă cele pe care televiziunea și jocurile video le au asupra cortexului prefrontal, zonă esențială în dezvoltarea proceselor de conștiință, a proceselor mentale superioare.

Un mare dezavantaj al tehnologiei este că stimulii sunt atât de rapid prezentați, încât depășesc capacitatea firească a creierului de a-i procesa.

Atingerea și manipularea fizică a materialelor reprezintă una din condițiile desfășurării procesului de cunoaștere, implicit de structurare a traseelor neuronale. Dar iată că experiență gadgeturilor este una a spațiului și timpului virtual, a distanțelor și a duratelor virtuale, și nu reale, acestea fiind sugerate sau simulate în universul gadgetului muzical.



Unul din aspectele esențiale legate de presanta problemă „cum îi afectează tehnologia pe copii?” este echilibrul.

Echipa Parinti.com.


Nu sunt comentarii disponibile la acest articol.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre comportament:
Comunicarea si relatiile parinti - adolescenti

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 0
voturi 0
Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent