· articole
· intamplari

Cum il inveti pe cel mic sa numere in joaca



jpg?width=545"/>
Cel mai frumos este sa inveti jucandu-te!

Ideea de număr și de numărătoare poate fi introdusă īn joaca copilului īncă de la vārsta de un an, dar dacă copilul nu este receptiv, nu vă impacientați, este normal ca la această vārstă să nu fie interesat de așa ceva.

La copiii mici, cu vārsta īntre un an și doi ani, puteți să numărați și să evidențiați acest lucru, dar numărānd doar „unu, doi”, maxim pānă la trei. Puteți folosi poezioare mici, care să rimeze și să fie ușor de reținut, melodioase. Pentru copiii mici puteți folosi doar īnceputul de la următoarea poezie, urmānd ca pe măsură ce cresc să mai adăugați versuri pe care să le recitați īmpreună cu el:

„O alună, două, trei
Veveriță, tu nu vrei?
-Ba vreau patru, cinci și șase
Că alunele-s gustoase -Īți dau șapte, opt și nouă
Dac-o să ne spui și nouă
Cīnd o să ajungă-ncoace
Iarnă cu zece cojoace!.
Veverița socoti:
-Parcă nouă zile-ar fi,
Parcă opt, ba parcă șapte-mi pare.
Spune-mi, vīnt, tu nu știi oare?
Vīntul s-a zbīrlit: -Ba da!
Șase, cinci, așa ceva!
Și-ai s-auzi prin fagi, prin tei
Cīt spui patru, cīt spui trei
Cīt spui două, cīt spui una
Viscolind pe-aici īntr-una!”


Atunci cānd copilul atinge vārsta de doi ani, este posibil să poată număra pe derost pānă la 10, dar fără să asocieze cu simbolurile numerelor sau să īnțeleagă efectiv conceptul de număr sau cel de numărătoare.

Īntre doi și trei ani ei devin mai interesați de a număra, și de ideea de „cat?”, și puteți exersa acest lucru numărānd șervețelele de la masă, cānd pregătiți masa, „unul pentru mami, unul pentru tine și unul pentru tati. Īn total, trei!”. Īn același timp este bine să știți că nu va face legătura īntre faptul că adăugarea unei unități schimbă numărătoarea, dar spre vārstă de trei ani, acest lucru va fi īncet asimilat și īnțeles.

Puteți să experimentați și exemplificați numărătoarea pānă la 10 chiar īntre 2 și 3 ani, iar o astfel de activitate foarte frumoasă este construirea de oameni de zăpadă din discuri de hārtie. Aveți nevoie de mai multe discuri de hārtie albă, īntre 10 și 20, depinzānd cāți oameni de zăpada vreți să construiți, lipici, mărgeluțe sau ceva obiecte foarte mici pentru a le folosi drept nasturi, iar numărătoarea intervine īn momentul īn care hotărāți cu micuțul cāte „etaje” să aibă omul de zăpada. Mai aveți nevoie de asemenea de markere, pentru a desena măturica oamenilor de zăpadă.

Tot pentru intervalul de vārstă 2-3 ani, există jocul de tipul „găsește și potrivește” și aveți nevoie de 10 hārtii pe care scrieți numerele de la 1 la 10, și un set de cifre din plastic, magnetice, din lemn, etc. pe care copilul trebuie să le așeze peste cele din hārtie, sub formă de perechi (1 peste 1, 2 peste 2, etc).

Dacă copilul dumneavoastră are īntre 4 și 5 ani, puteți trece la activități cu un nivel mai ridicat de difictultate, cum ar fi să scrieți pe o tablă de scris sau chiar pe asfalt, numerele, dar lăsānd locuri libere, urmānd că copilul să completeze cu cifrele care lipsesc.

Există și materiale din sistemele educative alternative Montessori sau Waldorf, care sunt special create pentru a īnvăța copiii numerele, și practic puteți folosi orice material natural, deoarece copiii sunt foarte receptivi la elementele naturale: numărați pietre, așezați-le după mărime, faceți mulțimi. Același lucru puteți face cu bețe, frunze, flori, ghinde, etc.

Echipa parinti.com.




Nu sunt comentarii disponibile la acest articol.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre educatie:
Ce ar trebui sa stie fiica ta inainte de aparitia ciclului menstrual

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 0
voturi 0
Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent