· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Cum l-a pacalit Thomas pe nenea doctoru'





La controlul saptamanal, saptamana 32 il intreb pe medic cand are de gand sa-mi scoata cerclajul. Zice: in saptamana 38. Vorbeste cu Virginia (nr: asistenta lui) sa-ti spuna cand sunt de garda si faci programarea.

Toate bune si frumoase numai ca el era de garda fie pe 21 ianuarie (adica saptamana 37) fie pe 4 februarie (saptamana 39). Il intreb care ar fi mai potrivita si-mi zice: pai, 37 de saptamani nu-i prea devreme? Asa ca Virginia imi face programarea la spital pentru 4 februarie la ora 17. Urmatorul control trebuia sa il am pe 21 ianuarie.

Si incepe numaratoarea inversa. Fiind in concediu medical tot ma mai duceam cam de 2 ori pe saptamana la servici (si uite ca tot nu mi-au ridicat statuie cei din companie!). Pe 14 - 15 ianuarie deja incepusem sa ma agit, mi se parea prea indepartat termenul de 4 februarie si eram absolut convinsa ca am sa nasc inainte de aceasta data. Si uite cum mi-am ratat eu cariera, ca trebuia sa ma fac cititoare in stele.. Ce ti-e si cu premonitiile astea! Vroiam ca luni, pe 19, sa-l sun pe medic sa insist sa schimbe programarea de pe 4 februarie pe 21 ianuarie. Dar.

Sambata dimineata, 17 ianuarie. O bucata serioasa de gelatine clara, limpede ramane pe hartia igienica (scuzati amanuntele grafice, dar fac parte din poveste, nu?). Dupa vreo jumatate de ora.. alta gelatina.. Cu Danut nu mi-a cazut dopul, nu stiam cum arata (credeam ca arata chiar ca un dop, dar albicios, nu ca cel de pluta.), dar instinctual imi spune ca despre asta este vorba. Vorbesc cu sora-mea, si asa, ca un fapt divers ii spun ca s-ar putea sa fi pierdut dopul (ce chestie, l-am pierdut si nu-l mai gasesc).

Si trece ziua linistita, ma misc ca de obicei precum balena ucigasa, nu-mi mai gasesc locul nici pe canapea nici in pat.. Vine seara. Dorm ca besnita pe canapea, Ionut imi spune sa ma mut in pat. Si-mi trece somnul. Dupa ce ma chinui sa adorm, ma trezesc pe la 1 noaptea ca ma doare burta. Ha! Astea-s contractii, in mod sigur (de, am experienta si stiu cum "arata" contractile, nu ca la Danut ca am zis ca e fasolea batuta de o mancasem seara, si am sunat-o pe mama la miezul noptii sa o intreb daca sunt contractii sau nu!). Ma intorc pe partea cealalta si atipesc.. Au! Alta contractie. Nu vad ceasul, care se afla pe noptiera din partea lui Ionut. Ma intorc (cu greu bineinteles) pe partea cealalta si incerc sa ignor. Poate trec, poate-i alarma falsa. Nu, nu-i alarma falsa, inca una. Ma ridic din pat si ma duc la baie. Vezica mea isi cere drepturile. Si aici alta surpriza. un val zdravan de lichid se scurge in momentul in care ma asez pe toaleta. Si asta stiu ce inseamna. de la Nicholas. Deci s-au rupt membranele! Stiam eu ca nu ajung pe 4 februarie la spital! Il trezesc pe Ionut: "Fa-mi bagajul, ca eu chem. salvarea! S-a rupt apa!" Saracul de el sare buimac, eu arunc pe pat camasa de noapte, papucii, halatul, ii spun sa-mi puna un prosop, periuta de dinti si toate cele necesare toaletei si pun mana pe telefon. Ii explic cucoanei de la ambulanta ca sunt insarcinata, am cerclaj si contractii. Draga de ea (grrr!) ma intreaba ce-i aia cerclaj. Ii explic si mai adaug ca trebuie sa ajung urgent la spital, sa-mi scoata cerclajul inainte de a avea contractii la 2 minute ca se rupe colul. Cucoana se trezeste si ea si ma inteaba daca eu sunt aia gravida. Da, madam, eu ce am croncanit pana acum! Imi spune sa i-l dau pe barbatu-meu la telefon si eu sa ma intind in pat. Il strig pe Ionut. Ionut era la baie, il apucase burta de emotii, saracul de el! Ii pasez telefonul, ma intend in pat, tanti de la salvare ii zice sa se uite daca se vede capul copilului. Nu, cucoana, nu are ce sa se vada! tip eu.

In sfarsit ajunge si ambulanta. Ma cocoata pe targa si eu le explic ca trebuie sa ajung la Women's College (de condus vreo 30 de minute pana acolo). Ei: nu, ca acolo nu au camera de urgenta. Te ducem la Scraborough General (asta-I la 2 statii de autobuz de mine). Incerc sa le explic ca trebuie sa ajung la Women's College, ca acolo au fisa mea, si stiu despre ce este vorba, nu trebuie sa mai stau sa le explic ca am cerclaj. In sfarsit se lamuresc (dupa ce soferita de pe ambulanta a dat niste telefoane sa vada daca este OK sa ma duca la spitalul la care cer eu.. Imi venea sa sar sa-i trag una) si dupa ce "ambulantierii" ii cer voie sotului meu sa se uite daca se vede capul copilului (aici barbatu-meu s-a distrat.. Dar e o chestie de "politically correct": daca eram musulmani sau mai stiu eu ce, nu sarea barbatu-meu la ei ca se uita intre picioarele mele?), plecam spre spital. Drumul mi s-a parut luuuung. Desi acelasi drum il fac de 4 ani spre servici.

Ajunsi la spital, trebuie sa-i ghidez pe paramedici unde sa ma duca ("Liftul este la stanga, mergem la etajul 3, fa dreapta, usa a 2-a pe dreapta, la triaj."). La triaj nu era cine stie ce aglomeratie, mai era doar o alta viitoare mamica in afara de mine si totusi asistentele se misca cu incetinitorul (sau cel putin asa mi se pare mie). Mi se pun pe burta cele 2 monitoare (de contractii si cel pentru inima copilului) si apare in sfarsit si rezidenta. Ma muta intr-o camera de nasteri si rezidenta imi spune ca vine in 10 min sa-mi scoata cerclajul. Hmmm. Ea nu stie pe ce lume e? Cerclaj scos pe viu? Cu contractii la 5 minute? Ii spun ca vreau epidurala, ea imi spune ca n-am nevoie. Si ii dau replica terminatoare: "Dr. Barrett (nr: medicul meu) a spus sa nu va atingeti de mine pana nu imi puneti epidurala". La care ea saraca (e doar rezidenta, nu?) nu spune nimic si iese. Dupa 10 minute apare si anestezista. Ufff, ce usurare! Si uita cu asa circ (uite spitalul, nu e spitalul, uite epidurala, nu e epidurala) am inceput eu travaliul. La 3:35 epidurala era pusa (mmmm, ce minunat, nu ma mai doare nimic!). Pe la 4 imi pun in perfuzie si niste pitocin sa nu ma apuce duminica umatoare acolo. Si incep sa ma uit pe cele 2 monitoare, cand la contractii cand la bataile inimii copilului. Asistenta care se ocupa de mine, Erica, este o negresa draguta, glumim, vine din 10 in 10 minute la mine. Am avut noroc ca nu a fost aglomeratie in noaptea aceea. Au fost doar 2 nasteri naturale si 1 cezariana de urgenta venita de la un alt spital. Ii spun Ericai ca as vrea sa "merg la toaleta". Imi aduce o plosca, dar epidurala isi face si aici efectul, asa ca pana la urma imi pune o sonda. "Acuma faci pipi!" spune ea, tinand furtunasul deasupra unui container... Ce jenant!

Se schimba tura, e 7 dimineata. Surpriza! Asistenta care ma va prelua acum este aceeasi asistenta care m-a asistat acum 2 ani, l-a infasat pe Nicholas, mi l-a dat sa-l vad, m-a luat in brate si a plans cu mine.. Si culmea, si ea isi aduce aminte de mine. (aveam sa aflu mai tarziu o veste trista in ceea ce o priveste: sufera de scleroza in placi. Imi pare atat de rau de ea.).

Si odata cu schimbarea turei incep si eu sa simt nevoia sa imping. Ii spun lui Cheryl (asa o cheama pe asistenta). Si da-i si impinge la fiecare contractie (lasasem epidurala mai mica, sa pot sa simt contractiile). Si tot asa, la un moment dat Cheryl imi spune ca se vede capul. "Vrei o oglinda sa vezi acolo?" ma intreaba ea. "Nuuuuu, merci, alta data.". Ei, se vede capul copilului, este timpul sa il cheme pe medic. Si vine si nenea doctoru' de garda. Si la un moment dat le spun: "Trebuie sa imping, nu mai pot sa ma opresc". Si iese capul si o aud pe rezidenta: "Ce-i aia? O mana." Mi se spune sa nu mai imping, aud un miorlau mititel, care dupa cateva secunde devine strigatura in toata legea. Si uite asa, la 7:58 dimineata, pe 18 ianuarie 2004, vine pe lume Thomas Adrian, cu o mana la tampla, ca un ganditor sadea.

Sunt de nedescris primele minute care le-am petrecut cu el in brate.. Era asa mititel si cald si moale si neajutorat.. Este puiul lui mama mic.


Pe la pranz vine si sotul meu cu Danut. Danut i-a adus fratiorului lui un ursulet de plus si am aflat mai tarziu ca l-a dascalit pe taica-sau ca de ce nu mi-a cumparat flori. Uite asa incepe o noua etapa in viata noastra.


Epilog: dupa ce am ajuns acasa, am sunat la cabinetul ginecologului care mi-a urmarit sarcina si o intreb pe Virginia, printre altele, daca trebuie sa sun la spital sa anulez programarea pe care o aveam pentru 4 februarie. Ea zice nu. Pe 4 februarie, pe la ora 23 suna telefonul. Era dr. Barrett, care era de garda in seara aceea si care imi spune: "Tu nu trebuia sa vii la spital sa-ti scot cerclajul?". "Ba da, dar eu am nascut pe 18 ianuarie". Ametitii aia de la spital nu anulasera programarea! Mai sa vina doctoru' acasa sa ma ia la spital.. De aceea, Thomas l-a pacalit pe dr. Barrett, care ma astepta nerabdator sa-mi scoata cerclajul si sa-l "prinda" pe Thomas...

lilith1967
publicat la 23.02.2004 (6481 citiri)