· articole
· intamplari

Stiri: Stiri: Cum ne pregatim corpul pentru iarna

Autor: Onush
data publicarii: 10.11.05




Ziua ne e cald, iar noaptea rece. Luati prin surprindere de schimbarile bruste de temperatura, frigul se simte mai aprig decat atunci cand vremea se racea constant, fara alternante atat de mari. Daca nu stim sa ne ferim, acum apar bolile aparatului respirator. Acestea afecteaza atat adultii, dar mai ales copiii si varstnicii prin faptul ca temperatura scazuta incetineste functionarea mecanismelor de aparare ale organismului contra infectiilor.

Specialistii revistei Tonica au realizat un ghid pentru pregatirea organismului inaintea sezonului rece.
* Tinand cont ca exista foarte putine mijloace de tratament impotriva virusilor vom lua masuri prin care sa prevenim instalarea unei asemenea boli, precum si mijloace prin care sa ajutam organismul nostru sau al copilului dupa ce s-a instalat boala.
* Dintre masurile de prevenire amintim imbracamintea calduroasa, dar adecvata activitatii: o persoana sedentara sau un copil care sta la ore intr-o clasa neincalzita sau insuficient incalzita va trebui sa fie imbracat mai gros decat o persoana care se misca sau un copil care se joaca si alearga.
* Greseala pe care o fac frecvent parintii este aceea ca-si imbraca prea gros copiii. Un copil care sta pe loc, cu hainele ude dupa ce a transpirat, poate raci mai usor decat un copil mai subtire imbracat.
* Trebuie acordata multa atentie alimentatiei corecte, adecvata varstei, cu un eventual aport suplimentar de vitamine, provenind din legume si fructe: citrice, mere, struguri, care vor pregati organismul sa lupte impotriva bolii.
* Odihna este un factor important, deoarece oboseala favorizeaza scaderea puterii de aparare a organismului. La copii in special trebuie acordata multa atentie programului si mai ales efectuarii numarului orelor de somn corespunzator varstei.
* La primele semne de boala e bine sa ne adresam medicului de familie, care poate aprecia gradul de severitate al bolii si poate institui tratamentul adecvat. Tratamentul in afectiunile virale va avea doua obiective: tratarea simptomelor si prevenirea complicatiilor.
* Tratamentul simptomelor se bazeaza pe antitermice pentru combaterea febrei, lichide din abundenta pentru prevenirea deshidratarii, dezobstructia nazo-faringiana cu picaturi in nas, tablete cu rol antiseptic si antiinflamator faringian pentru durerile de gat, inhalante pentru laringo-traheite, calmante ale tusei si/sau expectorante.

Bolile bacteriene se trateaza cu antibiotic

* Pentru prevenirea complicatiilor este de dorit sa se izoleze bolnavul de mediile aglomerate pe perioada de evolutie a bolii si sa se respecte o igiena stricta a mediului inconjurator.
* Afectiunile respiratorii bacteriene beneficiaza de acelasi tratament simptomatic ca si afectiunile virale, adaugandu-se tratamentul cu antibiotice prescris in mod obligatoriu de medicul de familie. Este foarte important sa ne adresam medicului la aparitia afectiunilor bacteriene, deoarece automedicatia in cazul antibioticelor poate duce la cronicizarea afectiunii daca microbii nu sunt sensibili la antibioticul pe care si-l administreaza bolnavul fara recomandarea doctorului.



.





"Stiri: Stiri: Cum ne pregatim corpul pentru iarna" | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre stiri:
Detalii concedii de maternitate

Articole de Onush

Evaluare
scor mediu 3.33
voturi 6


Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent