· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

DE LA 16 LA 30


poate va face placere




La 16 ani eram o fetita cumintica si cam prea singura. L-am cunoscut pe El si m-am indragostit lulea.
Aveam aceeasi varsta, cantam in aceeasi formatie, ne-am plimbat impreuna prin tara la multe concursuri de muzica si teatru pentru copii, am fost impreuna in tabere si nenumarate excursii. Viata mea a inceput cu El.
Nu stiam atunci ca e posibil sa existe genul acesta de dragoste de care citesti prin carti. Uite ca azi, la 30 de ani, El imi e sot si cel mai bun prieten, si tata bun pentru copiii nostri.
Poate credeti c-a fost usor. Ei bine, deloc! Parintii Lui au innebunit cand au aflat ca baietelul vrea sa se insoare cu orice pret la 21 de ani. Locuiau in alt oras si n-au vrut sub nici o forma sa accepte plecarea lui de acasa. Si-au motivat impotrivirile spunand ca e diferenta mare intre noi (eu sunt mignona si El e inalt), ca suntem prea tineri, ca nu stim ce-i viata, etc...
Atat ca ei nu stiau ca noi chiar ne iubeam, ca El venea la mine zilnic pe orice vreme, odata a facut pe jos drumul pana la orasul meu (vreo 16 Km) pentru ca n-avusese bani de naveta, altadata a venit atata drum doar pentru a ma vedea 5 minute (erau parintii acasa si mi-a fost rusine sa le zic ca plec sa ma plimb cu un baiat). Ne plimbam si ne iubeam, fara pretentii, fara fite, fara ascunzisuri.
Iar El, baiatul linistit care nu le-a iesit din vorba parintilor pana atunci, a facut un gest care ne-a socat pe toti: a fugit de-acasa. La mine nu se putea muta desi parintii mei locuiau departe si spatiu ar fi fost suficient. De ce nu? Asa erau vremurile, asa era educatia mea, in familia mea parintii n-ar fi admis niciodata sa stam impreuna fara a fi casatoriti.
Primul lucru ce l-am facut - mi-am sunat tatal (acesta era de acord cu relatia noastra - deja aveam mai mult de 5 ani de prietenie). A venit de urgenta, au discutat ei doi ce si cum si m-au chemat sa-mi comunice ca va fi cununia civila peste 10 zile. Tatal meu, un suflet tare bun si intelegator, se temuse de amploarea ce o luasera sentimentele noastre si-mi spusese de mai multe ori ca o astfel de pasiune, daca nu se finalizeaza printr-o casatorie, va lasa urme adanci in inimile noastre si ne va fi amandorura greu sa ne mai gasim alte variante.
Casatoria s-a facut asa cum ne-am dorit-o. Au venit multi cunoscuti, emotiile au fost mari de tot. Au venit chiar si parintii lui. A urmat o perioada superba, peste 2 ani a venit pe lume primul nostru baietel - Andrei.
Sa va spun cum e sotul meu? Cel mai iubit dintre pamanteni? Am vrut copil - s-a facut. Am vrut sa fac facultate - s-a facut. Tot ce am vrut s-a implinit. Ma sprijina in toate proiectele mele, ma iubeste si-mi e cel mai bun sfetnic. Firea lui blanda ma face sa fiu si eu mai temperata, viata are sare si piper. Poate nu suntem noi bogati sau in rand cu lumea la toate mondenitatile, dar stiti ce bogatie mare e sa ai o familie sanatoasa, multumita si o viata armonioasa? Dumnezeu a avut grija de noi si ne iubeste.
Acum asteptam al doilea copilas. Se va naste in mai, e baietel si se cheama Matei. Nu va pot spune ce bucurie am avut cand i-am cumparat patut, hainute si tot ce-i trebuie unui bebe cand vine pe lume. Andrei e foarte fericit ca va avea un fratior si vorbim mult despre evenimentul ce va urma.
Si, surpriza! Ghiciti cine mi-e cea mai buna prietena? Mama sotului meu! M-a ajutat la pregatirile pentru bebe, vine la toate serbarile micutului Andrei, suna zilnic si e o soacra nemaipomenita. Bunicul inca mai e de parere ca sotul ar trebui protejat, lasat sa doarma in camera separata sa nu fie suprasolicitat, sa mai stea la parinti cate o perioada sa aiba grija de el, etc. Ne-amuzam de parerile lui si nu-l contrazicem.
Sotul meu mai are un frate mai mic si-a venit acasa cu o tipa de vreo 20 de ani care nu s-a jenat sa umble aproape goala prin casa lor si sa vina in sutien la micul dejun pe care Buni il pregateste cu tot dichisul si osteneala ei de mama buna. Iar bunicul a spus: "Corinuta noastra niciodata n-ar face asa ceva!"
Din pacate, tatal meu nu mai e printre cei vii. Dar sunt convinsa ca a fost multumit de noi si daca stie, de-acolo de sus, se bucura ca vom avea inca un baietel.
Aceasta e familia mea.
Daca-mi permiteti, v-as scrie aici o poezie pe care intr-o seara am compus-o de dragul copilasului ce se va naste:


Ruga de azi (15.03.2006)
Corina Nica

Doamne, las in mana Ta
Fiinta mea si Soarta mea.
Un prunc ce vine m-a uimit
Cu lacrimi rad si tot ce simt
Inunda tineretea mea
Si cred din nou in forta Ta.
Si iarasi las in mana Ta
Lumina mea si Soarta mea.

Privesc in jur si cat de greu
Ii merge semenului meu.
Ne-apasa boli si –absurditati
Ne pierdem in micimi cu toti
Si nu vedem ca ne-ar salva
Un picur din minunea Ta
Un zambet de copil micut
Ce ne priveste din patut.

Cu ochii mari, senini si dulci
Copile, spre lumina duci.
Sant mama iar! Ce tainic dar
Ce miere gust dupa amar
Atatia ani eu n-am stiut
Ca Domnul pentru mine-a vrut
Sa-ntineresc din nou c-un prunc
Atat de mic si-atat de scump.

Si sot si fii, Doamne, mi-ai dat
Si-ti multumesc ca m-ai lasat
Sa tulbur cu lumina mea
Farama din Lumina Ta.
Si de-am gresit ma iarta Tu
Ca n-am stiut cand sa spun Nu
Ca n-am fost chiar cum Tu ai vrut
Si multe vreri nu s-au putut.

Azi, Doamne, las in mana Ta
Fiinta mea si Soarta mea.
Si cred mai mult in forta Ta.
Si –n fapt si-n cuget Te-oi urma
Pentru minunea ce-mi vei da.
Si fiindca-s mama te-as ruga
Ai grija si de mama mea.
Si iarasi las in mana Ta
Lumina mea si Soarta mea.

Va multumesc pentru rabdarea de a citi povestea mea pe scurt.

Corinutza
publicat la 25.06.2006 (4029 citiri)