· articole
· intamplari

Despre Hanukkah

Autor: sofie
data publicarii: 11.12.02


Hanukkah (Hanuka) sau Sarbatoarea Luminii este celebrata de poporul evreu timp de 8 zile, candva in luna decembrie (luna Kislev, dupa anul ebraic).

Istorie
Hanukkah inseamna in limba ebraica "dedicatie" si comemoreaza victoria evreilor Macabees (care se traduce 'oameni mai puternici decit barosul'), condusi de catre Judah Macabeul, impotriva grecilor-sirieni in anul 165 i.e.n.

Legenda spune ca atunci cind Judah si oamenii lui au eliberat Ierusalimul, primul lucru care l-au facut, a fost sa deschida din nou Templul evreiesc, dar cind au intrat acolo nu au mai gasit nimic din vechea traditie, Templul fusese schimbat intr-un loc de rugaciune pentru greci si zeii lor. Evreii au curatat templul si au vrut sa aprinda din nou Menorah, lampa sfinta, dar nu au gasit decit un vas mic cu ulei, care ar fi fost suficient sa arda in lampa doar o singura zi. Au aprins totusi lampa si ca o minune, uleiul a tinut lampa aprinsa timp de 8 zile. Acesta este Miracolul pe care evreii de pretutindeni il sarbatoresc in aceste zile.

Obiceiuri de Hanukkah

Cel mai important obiect folosit la Hanukkah, este Menorah, sfesnicul cu 8 brate, patru in partea stinga si patru in partea dreapta, iar in mijlocul acestora, putin mai inalta, se afla Shamash, candela sfinta.
Se spune ca prima Menorah a fost sculptat intr-o singura bucata de aur si a avut sapte brate, reprezentind zilele saptaminii. Acea Menorah a fost luminata zilnic de catre un Kohen, un fel de calugar evreu. Dupa Miracolul celor opt zile, evreii au schimbat forma Menorei, transformind-o intr-un sfesnic cu opt brate si candela sfinta.


Pentru luminarea Menorei se poate folosi ulei sau luminari. In prima noapte de Hanukkah, se aprinde prima data Shamashul, iar cu ajutorul acesteia se aprinde ultima luminare din partea dreapta a sfesnicului. Fiecare luminare trebuie sa arate cite nopti au trecut. In fiecare seara se aprinde cu ajutorul Shamashului cite o luminare, care este asezata in partea stinga a luminarii aprinse cu o seara inainte. In cazul in care peste noapte sau lipsa de acasa, este nevoie sa se stinga luminarile, reaprinderea lor se face in felul urmator: se aprinde Shamashul si apoi pe rind, de la stinga la dreapta, se aprinde fiecare luminare, intotdeauna cea mai noua fiind prima aprinsa dupa Shamash. La sfirsit se pune Shamashul la locul ei.
Daca nu sunt folosite in totalitate, luminarile se pastreaza, este interzisa folosirea lor in alte scopuri.

In prima noapte de Hanukkah la aprinderea Shamashului se spun trei rugaciuni:
Prima rugaciune este catre Dumnezeul nostru, Conducatorul lumii, pentru ca ne pazeste viata si sanatatea si pentru ca ne daruieste acest anotimp de slava.
A doua rugaciune este pentru ca ne daruieste aceste minuni si ne indeamna sa ne bucuram de Lumina de Hanukkah.
A treia rugaciune este pentru miracolul savirsit de catre Dumnezeul nostru pentru inaintasii nostri care au eliberat Templul din Ierusalim.

A doua si a treia rugaciune se spun in fiecare seara, la aprinderea fiecarei luminari din Menorah. Pentru ca aprinderea unei luminari coincide cu Sabatul, in seara de Vineri se spun toate rugaciunile, cele pentru Hanukkah si cele pentru Sabat. Dimineata si la amiaza, inainte si dupa fiecare masa, cel mai in virsta membru al familiei obisnuieste sa spuna niste rugaciuni speciale, intru Slava Dumnezeului nostru.

De asemenea, dupa aprinderea fiecarei luminari si rostirea rugaciunilor, se obisnuieste ca unii membri ai familiei sa cinte niste cintece, un fel de colinzi, cele mai cunoscute sunt "Stinca timpurilor" (Maoz Tzur) - unde se vorbeste despre cit de multe ori Dumnezeu a salvat poporul evreu de la pieire, si "Lumini sfinte" cintec care glorifica miracolele si minunile infaptuite de Dumnezeu.

In fiecare zi de Hanukkah se obisnuieste a se da copiilor mici cadouri, constind in banuti, dulciuri, alune sau nuci.
In ultimii zeci de ani insa, datorita puternicei influente al lui Mos Craciun, majoritatea evreilor, in special cei din tarile occidentale, au initiat "obiceiul cadourilor" pentru copii, pentru ca acestia sa nu se simta frustrati din cauza ca, prietenii lor care nu sunt evrei primesc cadouri de la Mos Craciun. Asa ca astazi, foarte multi copii evrei considera Hanukkah un fel de Mos Craciun evreiesc.

In cele opt zile de Hanukkah, evreii obisnuiesc sa manince mincaruri prajite in ulei. Cele mai cunoscute specialitati sunt: clatitele cu cartofi (latkes) si gogosii cu jeleu (sufganiot).
Clatitele cu cartofi se prepara ca un aluat obisnuit de clatite, in care se adauga cartofi fierti, ceapa, faina, ou, drojdie si se prajesc in ulei, se servesc cu compot, gem de mere sau smintina.
Gogosii cu jeleu se prepara ca si gogosii obisnuiti, numai ca inainte de a-i praji se umplu cu gem-jeleu si apoi se prajesc in ulei incins.

Ultima zi de Hanukkah este cea mai speciala, pentru ca este punctul culminant al Sarbatorii, prin faptul ca reprezinta forta cu care lasam "sa plece de la noi" spiritul de Hanukkah, Miracolul.





"Despre Hanukkah" | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Cabinetul parinti.com

Articolul cel mai citit despre de pretutindeni:
Cele mai frumoase ghicitori pentru copii

Articole de sofie

Evaluare
scor mediu 4.04
voturi 23


Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent