· articole
· intamplari

Dictatura parintilor



Totul incepe cam asa: doi oameni, barbat si femeie, care nu se cunosc prea bine, dar cred ca se iubesc, dau fuga la altar. Uneori, ea e deja insarcinata. Este unul dintre motivele casatoriei. Daca nu, vine si plodul, imediat, in primul an, cand ei nici macar nu stiu „ce cauta el in viata lor".



Dictatura incepe atunci cand parintii procreeaza. Oricum, oricand, chiar daca sunt saraci, n-au casa si stau la parinti. Copilul nu e planificat matur, constient. El, fiind „o minune", nu tine cont de pragmatismul existentei sociale. Prima greseala e sa aduci pe lume o faptura cand nu e cazul. Si s-o condamni la o viata de privatiuni si la o multitudine de sanse de ratare.

Vine botezul. La noi, a ajunge la maturitate fara sa fii botezat - ca sa-ti poti alege astfel o religie in cunostinta de cauza - e un sacrilegiu. „Nu se face". Se face doar ce trebuie.

Fireste, in primii ani de viata copilul nu are discernamantul de a formula optiuni majore. Dar parintii ar putea sa-i lase cai deschise. Nu o fac. Pentru ei, copiii sunt scopuri, bunuri din categoria „m-am asezat la casa mea - am nevasta, copii, televizor, masina, frigider, cablu, telefon, video, combina stereo, gresie si faianta, boiler etc.".

Parintii ignora sistematic ceea ce copilul lor este de fapt sau ar putea sa fie. Il fac prizonierul unor sabloane existentiale. Copilul asculta supus, n-are incotro, e dependent. Va ajunge la criza conflictului intre ce vor parintii sai si ceea ce simte el cu adevarat. Intre ceea ce i s-a spus si ce vede ca se intampla in realitate. Copiii n-au adevaruri. Numai parintii detin adevarurile despre ei, apriori. Astfel, ei nu formeaza copii, ci ii deformeaza.

Copilul trebuie sa urmeze drumul prestabilit de parinte. Altfel, „eu te-am facut, eu te omor" sau „cat stai in casa mea, faci ce-ti zic eu". Copilului nu i se ofera informatii si posibilitati, ci solutii gata alese.

Societatea e condusa de parinti. La scoala, copilul capata alti parinti. Vitregi. Din nou, nimeni nu tine cont de fiecare elev in parte, ci de clase intregi. Nu se testeaza creativitatea, ci capacitatea de a invata pe de rost formule gata prescrise. Nici o alternativa. Nici o posibilitate de a alege. Obsesia diplomei. A autoritatii. A tezelor, a dogmelor. Diploma si relatiile bat competenta. Dogma bate creativitatea.

Copilul nu se poate opune. Se supune. Orice tentativa de a fi altfel e aspru reprimata. E santajat. Hartuit. Constrins. Dus cu zaharelul. Ori pur si simplu agresat fizic. Viata ii este impartita intre „ce trebuie si ce nu trebuie".

In final, majoritatea e supusa si dresata. Rebelii sunt marginalizati. Ajung exceptii - invidiate si barfite - sau rebuturi umane. Marea masa ajunge sa-si imite parintii. Ajunge sa creada ca asta e singura cale. Victorie! Am infrant!

Daca e un copil bun, nu va fi niciodata suficient de bun - pretentiile parintilor cresc neincetat. Daca e un copil rau si prost. „asta e, e al nostru". Copiii vor reproduce comportamentul parintilor in familie si societate. Mamele ii fac pe barbati „niste porci". Tatii le invata pe fete ca societatea este masculina si ca barbatii fac legea. Confuzie mare. Razboiul sexelor.

Copiii ajunsi maturi se insoara, fac la randu-le copii si cercul vicios se perpetueaza. Generatie dupa generatie. Dictatura dupa dictatura.

Parintii trebuie sa stie tot, sa controleze tot.

Soacra n-o place pe nora - nici o femeie nu e destul de buna pentru baiatul ei. Socrii mari sunt intotdeauna ai baiatului, ai fetei sunt socrii mici. Zice popa la cununie: „Femeia e datoare de supunere si ascultare barbatului in toate cele". Eu nu sunt de acord ca femeia e inferioara barbatului. Parintii m-au botezat ortodox. Sunt in criza. Cum procedez?

Parintii se cred datori sa fie tot timpul prezenti in viata copiilor, pana mor. Trebuie sa faci ce scoala vor ei; sa mananci ce, cand si cum vor ei; sa nu faci sex, ci sa te indragostesti numai de cine trebuie; parintii iti aleg meseria, casa, culoarea masinii, hainele, iti fac programul, iti stabilesc prietenii, dusmanii, relatiile, pilele, spagile.

Desi isi spun mereu ca ei n-or sa se poarte asa cu copiii lor, fostii copii se surprind adesea avand tocmai reactiile pe care le-au urat cel mai mult.


Cristian Crisbasan, jurnalist
preluat din Ziarul de Duminica, supliment cultural al Ziarului Financiar, 19 iulie 2002
.





"Dictatura parintilor" | cont nou | 18 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
01.02.03 01:20: Ami
Din pacate, foarte adevarat articolul. Ma intreb unde vom ajunge in ritmul acesta. De acum imi este groaza ca peste cativa ani copilul meu va merge la scoala...si toti stim ce inseamna scoala in Romania in ultimii ani. Imi doresc sa-i pot oferi alte perspective, dar se pare ca acest lucru nu este posibil decat pe alte meleaguri. Aici, nu pot schimba decat nivelul lui de trai. In rest, va invata in aceleasi scoli, va capata aceleasi diplome nerecunoscute nicaieri in lume si-si va pierde copilaria studiind cat e ziua de lunga, facand meditatii si eventual se va relaxa cu cateva ore la bazin sau la vreo sala de gimnastica.
Si inainte de a-l avea m-am intrebat cum este mai bine sa fac, cum sa-l educ sa nu-l mai atinga lucrurile care m-au marcat pe mine, sa aiba mai multe perspective..si inca nu am gasit raspuns la aceste intrebari:(. Imi doresc sa gasesc un raspuns care sa nu implice plecarea din tara, dar oare este posibil?
Nu sunt permise comentarii pentru anonimi, inregistreaza-te

01.02.03 11:36: CORINA
Si mie mi se pare dureros de trist si, totodata, adevarat acest articol. Acum vreo 6-7 ani, lucram alaturi de o colega ce avea un baiat de liceu, pentru care saraca maica-sa ce nu facea. Dar ii cerea sa fie standard, sa nu mearga la petrecere, sa nu mearga la meci, sa nu se pupe cu vreo fata, etc. Uitase in lupta ei pentru supravietuire ca, baiatul ei, mare de-acum, putea sa gaseasca mijloace si modalitati de a o minti si n-ar fi facut decit sa-l indeparteze. Asa ca am incercat pe cit posibil sa o conving ca mai bine ii da un pic de libertate, sa-l lase sa stea imbratisat cu o fata (nu cred ca acum fetele mai vor sa faca imediat copii, asa cum se speria colega mea) pentru ca nimic nu se compara cu dragostea din liceu, care este absoluta si neconditionata, iar uneori tine o viata de om. A inceput baiatul sa mearga la meci, la cite o petrecere, de la unele se intorcea singur, cind considera ca se intrece limita. Am incerca de asemenea sa-i explic mamei ca la noi invatamintul este bazat foarte mult pe mediocritate, pe reproducerea intocmai a unor informatii, fara teme de gindire, fara proiecte la care fiecare copil sa vina cu o viziune proprie si de aceea nu e o tragedie daca ia o nota proasta. Nu inseamna decit ca n-a vrut sa repete ca un papagal comentariul dictat de doamna de romana, considerat de ea impecabil, dar n-ar fi acceptat pentru nimic in lume si pareri ale copiilor. Cind aud povesti cu copii si invatatori sau profesori, ma enervez mereu pentru ca sunt asa de rari profesorii care stimuleaza inteligenta sau imaginatia copiilor care este atit de bogata la inceput, pentru ca, pe drumul maturizarii, sa se piarda de tot. Ajungem in facultati unde facem traduceri pentru profesori, conspectam lucrari pentru care acestia nu mai aveau timp sa le studieze, si uite asa apar manualele ce costa atit de multi bani. Daca as reusi sa tin minte toate nemultumirile mele legate de sistemul de invatamint si fata de societate si cind o sa fie si baiatul meu mai mare, as reusi un prim pas.
Nu sunt permise comentarii pentru anonimi, inregistreaza-te

02.02.03 13:44: Sofie
De fiecare data cind citesc un articol ca cel de mai sus, ma gindesc cit sunt de norocoasa ca traiesc intr-o tara si intr-o societate unde pot sa ma detasez cu usurinta de adevarul exprimat mai sus ... si ca fetita mea va creste intr-o lume lipsita de prejudecati si complexe.
Dar eu cred ca si in RO se poate schimba mentalitatea oamenilor ... adica voi parintii sa va cresteti copiii contrar modului in care am fost noi crescuti ... bineinteles ca intotdeauna este o generatie de sacrificiu, si aceea sunteti voi parintii, voi trebuie sa luptati cu mentalitatea profesorilor, bunicilor, societatii ... dar cel putin copiii vor deveni niste adulti cu o mentalitate sanatoasa.
Nu sunt permise comentarii pentru anonimi, inregistreaza-te

03.02.03 17:53: Cora
Pentru mine acest articol suna ca si cum se doreste o generalizare a ceea ce se crede ca exista intre parinti si copii. Este bun doar pt. cei care oricum nu ajung sa-l citeasca si pe care nu-i intereseaza sa afle ce nu-i bine in propriul comportament, asa cum nu-i intereseaza unde si cum ajung odraslele lor.
Ma indoiesc ca voi cei care sinteti aici pe site, va recunoasteti intr-u totul in aceste rinduri. Numai prezenta voastra pe forum si chat dovedeste ca aveti cu totul alta viziune de viata si cu totul alte preferinte de a creste un copil.
Deci chiar de aveti rosii si oua in mina, nu le dati spre mine pt. ca efectiv articolul nu-mi place si nu-mi spune nimic nou si interesant. :-) Doar niste cugetari ale unor parinti si educatori care probabil au esuat in cresterea si educarea propriilor copii.
Nu sunt permise comentarii pentru anonimi, inregistreaza-te

06.02.03 16:08: p2
Nu-mi place deloc articolul.
E putin rasist, simt o unda de acuzare fata de cei care au ‘tupeul’ sa procreeze inainte de a fi asigurati dpdv financiar. Cei care nu reusesc nici pana la sfarsit sa-si asigure acel minim necesar unui trai decent, ce sa faca ? Urmand mai departe acesta logica o ipotetica interdictie de a procreea ar fi necesar de impus si altor categorii de oameni: handicapati, bolnavi cronici, criminali recidivisti, iar o data intrati pe panta asta putem merge oricat. Parerea mea este ca in momentul in care vom deveni o specie pur rationala aceea va fi ultima generatie de oameni.
Un alt lucru cu care nu sunt de acord, pozitia fata de botez. Pe adeptii ideii de a lasa copilului optiunile deschise i-as intreba daca ii acorda copilului lor tot suportul material de care dispun, sau amana acest lucru pana la varsta la care copilul va putea sa decida singur daca apeleaza sau nu la resursele financiare ale parintilor. Aceasta libertate oferita copilului (ma refer strict la subiectul botezului) nu este nici pe departe libertate ci o profunda criza spirituala a parintelui. Bine, bine, veti spune, dar cum pot eu, un pacatos cu o credinta slaba – ca sa nu spun inexistenta – sa ofer copilului meu ceva ce nici eu nu am? Pai sa nu ne supraestimam, credinta nu i-o dam noi, ci i-o da Dumnezeu; noi putem ajuta copilul in drumul lui. Taina primita la botez nu tine de conventiile sociale, nu este la fel cu a spune „l-am dat la scoala cutare, sau cutare”. Daca nu acceptam faptul ca Omul NU este instanta suprema, atunci da, subiectul botez este similar alegerii scolii, alegerii meseriei, samd. Pentru a defini libertatea, si indirect dictatura, trebuie sa ne raportam la ceva; ne raportam la noi insine, are dreptate cel mai puternic; ne raportam la Divinitate, atunci trebuie (sa incercam) sa intelegem lucrurile din aceasta perspectiva.
Despre sabloane si impunerea lor are partial dreptate. De ce partial? Pentru ca tot ceea ce spune este doar varful aisbergului, nu s-a obosit nici macar un moment sa-si puna intrebarea DE CE? De ce in anumite momente ale existentei preferam sa „mergem cu turma”. Lipsa sinceritatii fata de noi insine, lipsa fortei de a ne privi intr-o oglinda imaginara. E un subiect deschis.
In loc de concluzie:
Articolul Dictatura parintilor” nu ma ajuta cu nimic sa devin mai bun, dar daca totusi… ?

Nu sunt permise comentarii pentru anonimi, inregistreaza-te

11.01.04 16:18: Onush
Din nefericire articolul este dureros de adevarat.

Sa fim sinceri si sa recunoastem ca nu e suficienta o generatie de parinti pentru a se face o schimbare reala in ceea ce priveste educatia copiilor.
Sa recunoastem ca inca mai auzim texte gen:
"pe tine nu te-a omorat" spusa de parinte copilului ...si mai grav...
"pe mine nu m-a omarat deci mi-a facut bine" spus de copilul acum si el parinte.

In cazul profesorilor este necesara schimbarea a mai multor generatii incepand cu cei ce formeaza profesori.

Ce putem face?
Sa procedam NOI altfel,pe de o parte, sa fortam mana profesorilor copiilor nostri sa isi schimbe atitudinea, pe de alta parte, si sa speram ca nu suntem singurii.
Nu sunt permise comentarii pentru anonimi, inregistreaza-te

Eu consider ca acest articol nu este in totalitate adevarat!
Nu sunt de acord (este doar parerea mea) ca un copil care are parintii ortodocsi (e bine scris?!) sa fie lasat nebotezat pana va alege el ce religie vrea. Asta e o incalcare a celor scrise in Biblie si deci a credintei parintilor sai. Eu cred ca un copil ajuns la o varsta cand poate sa decida ce religie doreste sa adopte poate sa faca o schimbare daca el considera ca religia aleasa de parinti nu este pentru el cea mai buna.
Nu sunt de acord, in parte, nici cu dictatura profesorilor. Am predat 6 ani la un liceu si acum predau la o firma particulara dar, cat am fost la liceu am avut elevi care ieseau din tipare si care nu erau supusi nici unei dictaturi ci dimpotriva erau incurajati.
Eu cred ca astfel de articole nu incurajeaza deloc schimbarea mentalitatii unor generatii ci dimpotriva...
Nu sunt permise comentarii pentru anonimi, inregistreaza-te

Legaturi
Articolul cel mai citit despre incotro?:
10 idei de cadouri pentru ziua mamei

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 3.25
voturi 28


Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent