· articole
· intamplari

Diferenta dintre real si imaginar




Parintii sunt uneori ingrijorati de faptul ca cei mici nu par a discerne intre real si imaginar, actionand de multe ori nu doar imprevizibil, dar mai cu seama in contradictie cu normele de convietuire existente.

Daca si tu te confrunti cu o astfel de situatie afla ce trebuie sa faci.

Grija voastra, a parintilor este indreptata, in general, spre trei aspecte concrete:
- transformarea fanteziilor in adevarate minciuni;
- existenta unor personaje imaginare care pot starni teama celor mici;
- situatii periculoase rezultate din confundarea imaginarului cu realitatea.

Fantezie/minciuna
Se spune ca naravul se invata de mic, iar parintii sunt cei mai tentati sa creada in aceasta zicala. De aceea lor nu le vine greu sa vada o continuitate intre copilarescul "am mancat friptura cu sos de galosi" si fuga de acasa, abandonul scolar ori consumul de droguri. Teama ca micile minciunele copilaresti se vor transforma in mari tainuiri adolescentine, ce vor degenera la randul lor in comportamente reprobabile este mare.

Specialistii sunt insa de alta parere.In prima copilarie, spun acestia, nu doar ca nu este grav ca cel mic sa fabuleze, dar este chiar cat de poate de firesc si de dorit. La 3, 4, 5 ani activitatea principala si preferata a celui mic este jocul. In plus, el descopera acum ca se poate juca nu doar cu jucariile, ci si cu cuvintele, cu sensurile, cu imaginile evocate de cuvinte. Cu cat replica sa e mai "gogonata", cu atat satisfactia este mai mare, jocul mai reusit, iar parintele inutil mai inspaimantat. Copilului ii place la nebunie sa-i pacaleasca pe cei mari, fiindca in acest mod el le atrage cu certitudine atentia, dar si uimirea, admiratia in acelasi timp: "Hehe, uitati ce nostim sunt, uitati ce destept sunt si, de ce nu, vrednic de admiratia si de dragostea voastra!". Deoarece ratiunea pacalelilor copilaresti sta in descoperirea (si nicidecum in tainuirea!) acestora de catre cei mari, nu poate fi vorba de vreun pericol de degenerare in comportamente reprobabile. Cu toate ca este micut, copilul poate face bine distinctia intre adevarat si neadevarat, intre real si ireal, intre ceea ce exista si ceea ce nu exista.

Minciunile periculoase sunt cele care au ca scop ascunderea adevarului, tainuirea unor fapte. Ele nu au nimic in comun cu fabulatia ori cu jocurile distractive de-a pacalitul. In vreme ce in spatele pacalelilor se afla varsta jucausa a imaginatiei, in spatele adevaratelor minciuni se afla, de regula, familia cu ale sale carente educationale: pedepse disproportionate cu fapta, aplicate intr-un mod nepedagogic, ce starnesc in sufletul celui mic teama si suferinta, sentimentul nedreptatirii si al lipsei de dragoste. Toate acestea il vor determina pe copil sa minta, sa isi ascunda faptele pentru care ar putea fi pedepsit de parinti, pentru a scapa de suferinta. Asadar, lasa imaginatia celui mic sa zburde, intra in jocul lui, fabulati impreuna, dar ajuta-l in acelasi timp sa cunoasca si fata realitatii.

Fantezie/teama de fantastic
Fii mereu in preajma lui in calatoriile fantastice, fiindca fantezia il poate purta uneori pe carari mai putin luminate. La un moment dat, jocul se poate transforma in mintea sa in realitate. Monstrii si balaurii de care radeati peste zi pot capata viata in sufletul sau noaptea. O simpla umbra pe perete poate produce teama, mai cu seama intr-o minte predispusa sau bine exersata cu imaginarul. Apoi visele pot fi si ele campuri propice pentru combinarea si exacerbarea imaginilor fantastice vehiculate in jocurile din timpul zilei. Basmele de "noapte buna", daca nu sunt bine alese, pot fi una dintre sursele cosmarurilor celor mici: bolovani care se rostogolesc amenintator spre el; Craiasa Zapezii il pandeste din spatele ferestrei pentru a-i arunca in ochi cu ace de gheata; amutirea, imposibilitatea celui mic de-a mai striga dupa ajutor; invadarea de catre Testoase; intalnirea fata in fata cu Mastera din Alba ca Zapada ori cu balaurul cu 7 capete etc. Toate acestea sunt vise ce ca posibila sursa de inspiratie povestile copilariei, dar care ii pot produce celui mic adevarate spaime; acesta are un somn agitat, se scoala noaptea plangand, nu mai vrea sa doarma sau sa adoarma singur de teama ca ii va aparea din nou in vis vreun personaj fioros, nu mai vrea sa isi petreaca noaptea singur in camera sau singur in pat, cere sa i se lase deschisa o sursa de lumina. Si oricat ar fi de stapan pe el ziua si oricat de constient ar fi de faptul ca nu exista monstri, balauri etc, tot atat de slab si de vulnerabil devine noaptea. Daca nu esti atenta si nu actionezi la timp, aceste temeri se pot adanci, ducand la psihoze sau la alte dezechilibre psihice si emotionale.

Ce este de facut?
Poti sa-l determini pe cel mic sa nu creada in monstri, dar sa creada in zane, spiridusi si Mos Craciun? Sau spulberi vraja basmelor, sacrificand personajele pozitive de frica celor negative? Ii furi astfel bucuria de-a crede in miracole sau doar il aduci mai repede cu picioarele pe pamant?

Este simplu sa-i tot spui celui mic "asta nu exista", "asa este doar in povesti, in realitate e cu totul altfel", " e doar o poveste.". Trebuie sa stii insa ca exista riscul ca cel mic sa fie intr-atat dezamagit, incat sa nu mai vrea sa auda de povesti, fiindca, nu-i asa, ele sunt pana la urma doar niste scorneli, o imbarligatura de vorbe, o pierdere de timp. Ancorarea puternica si timpurie a celui mic in realitate poate duce la o maturizare inainte de vreme. Iar in ultima instanta joaca de-a. face parte din copilarie, credinta in Mos Craciun, intr-o fiinta buna si a tot iubitoare ii poate calauzi intreaga viata. De partea cealalta se afla cei care sustin ca momentul adevarului (constientizarea ca toate aceste personaje de basm nu exista in realitate) il poate destabiliza emotional si relational intr-atat pe cel mic, incat sa-l determine sa-si piarda increderea in oameni, in parinti, in forta binelui.

- Adevarul este, ca intotdeauna, undeva la mijloc. Trebuie pastrata o masura in toate. Nu-i transforma, astfel, pe Mos Craciun, pe Fat Frumos, pe Ileana Cosanzeana, pe Zane si pe Spiridusi in repere fundamentale pentru cel mic ori in adevarate autoritati (Papa ca te vede Ileana Cosanzeana si-ti lasa la noapte o bombonica pe perna, "Te vede Mos Craciun si nu-ti mai aduce cadou la iarna", Zana ta buna te pazeste de toate relele) fiindca abia atunci dezvrajirea lor ar putea avea efecte nedorite atat la nivel emotional, cat si la nivel comportamental. Ele trebuie sa fie exact ceea ce sunt: personaje de basm si de joc! Fiindca daca "Zana te vede ziua." va fi imposibil sa-l faci pe cel mic sa te creada ca Zmeul nu-l va vizita noaptea, cand poate si Zana doarme.

- Trecerea de la fantastic la real, cu alte cuvinte, constientizarea inexistentei personajelor de basm/legenda trebuie facuta treptat si firesc. Atunci cand cel mic tinde a se speria de personaje negative este momentul pentru a discuta cald si prietenos cu cel mic, asigurandu-l ca acestea sunt doar inventii.

- Daca nu se lasa convins de vorbe, inseamna ca are abia mai putin de 3 ani, iar argumentele tale stiintifice nu prind: "Nu exista, nu exista, dar daca totusi intra la mine in camera?". In acest caz apeleaza la alte tertipuri, demne de a-i da mai multa siguranta: controlati impreuna inainte de culcare toate camerele, toate ungherele, verificati usile, geamurile pentru a-l asigura ca nici un intrus nu are pe unde intra, puneti pe usa camerei sale un afis "INTERZIS!", invata-l o rugaciune scurta, pentru copii si creeaza-i din asta un ritual pentru seara.

- Daca e mai marisor, 4, 5 ani, poti sa-i sugerezi ca daca ii apare vreun inamic in vis il poate numai decat anihila/alunga cu acea rugaciune sau cu cateva vorbe bine ticluite de tine. E de dorit totusi sa incerci sa nu ii intretii aceste temeri punand fel si fel de piedici in calea monstrilor acest fapt nu face altceva decat sa statorniceasca ideea existentei monstrilor.

- Multor parinti le este la indemana sa-i "educe" pe cei mici cu ajutorul monstrilor si a bau-bau-ului. Ti-e teama sa nu cada de la balcon, ii bagi in cap ca acolo locuieste bau-bau, nu vrei sa te apuce noaptea in parc, il convingi ca odata cu lasarea intunericului printre copacii parcului apare capcaunul etc. Si te mai miri ca cel mic are cosmaruri noaptea!

- Daca la 2 ani aceste "explicatii" mai pot fi scuzate, dupa ce copilul implineste 3, 4 ani, ele trebuie complet eliminate din programul de educare. Cel mic trebuie sa te asculte fiindca are incredere in tine, in vorbele tale, nu pentru ca va temeti impreuna de capcauni, bau-bau sau de alte personaje negative fantastice sau nu. Daca ai folosit autoritatea lor in fata celui mic, nu ezita sa iti recunosti greseala. Spune-i simplu: Bau-bau nu exista, mami te-a pacalit cand erai mai mic, dar acum esti mare si trebuie sa stii ca nu ai de ce sa te temi. Imi pare rau si iti cer iertare daca te-am facut sa suferi. Copiii sunt foarte receptivi la astfel de spovedanii parintesti, merita sa incerci si aceasta solutie.

- Prin urmare, atata timp cat personajele de poveste raman in poveste, cel mic poate crede in existenta lor cat pofteste. Cateodata, ajuns la varsta scolara, copilul percepe existenta a doua lumi paralele: lumea noastra, a oamenilor, si lumea basmelor, a Zanelor si a Zmeilor. El are constiinta faptului ca aceste lumi nu se pot intalni niciodata si, prin urmare, existenta lor nu creeaza nici un fel de tensiune emotionala periculoasa.

Adevarata cauza a temerilor celor mici nu este, asadar, basmul, ci suntem noi, parintii care ne folosim in mod eronat de ele, in naivitatea si neputinta noastra de-a fi convingatori prin noi insine.

Text: Geo Mihalcea.



"Diferenta dintre real si imaginar" | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre 1, 2, multi:
Copilul singur la parinti

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 0
voturi 0
Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent