· articole
· intamplari

pampers: pampers: Dimineți pline de energie pentru bebe și întreaga familie






Dacă doarme bine, bebe este mult mai energic și gata să interacționeze cu membrii familiei, ceea ce este foarte important pentru dezvoltarea sa.



Psihologul Cristiana Haica, expert Pampers, explică: „Somnul este foarte important nu doar pentru copil, ci pentru întreaga familie. Foarte multe mame mă întreabă ce pot face pentru ca cei mici să doarmă bine noaptea, pentru ca ziua să fie mai activi, mai sociabili. Este foarte important să avem grijă ca cei mici să doarmă bine, pentru că intervalul dintre somnuri este foarte valoros, este perioada în care aceștia acumulează, învață, se joacă, se dezvoltă. De asemenea, creșterea într-o familie fericită și relaxată are multe beneficii pe termen lung în ceea ce privește de dezvoltarea copilașului”.

Cei mici au nevoie să-i învățăm să doarmă bine. Este drept că unii bebeluși dorm mai bine decât alții, însă o mare parte au nevoie de ajutor, căci somnul nu vine deloc ușor. Pentru că somnul este atat de important, toate mamele își doresc să-și învețe cât mai repede puiul cum să adoarmă repede și să beneficieze în același timp de un somn de calitate. Când micuțul doarme, toți cei din casă sunt fericiți. Iar acest lucru se vede imediat în comportamentul micuțului, fiind și el la rândul său liniștit și fericit.

Ce înseamnă de fapt o dimineață reușită?
• Un micuț odihnit și binedispus, ca urmare a unui somn de calitate pe timpul nopții
• Un moment unic din zi, în care cel mic rezonează intens emoțional cu mama sa • Multă energie, voie bună, zâmbete și joacă.

Diminețile de vis încep după o noapte fără umezeală
Pentru că știe cât de important este somnul în dezvoltarea celor mici, Pampers a creat noul Pampers Active Baby, care oferă până la 12 ore de protecție împotriva umezelii, pe timpul nopții.

Noile scutece Pampers Active Baby absorb o cantitate mai mare de lichid, preiau umezeala mai repede, oferind bebelușului un somn liniștit și cu adevărat odihnitor. Datorită capacității mari de absorbție, noul strat al Pampers Active Baby se reactivează rapid, putând să absoarbă o nouă cantitate de lichid, chiar după câteva ore de la prima folosire.
Pe lângă stratul extra absorbant destinat perioadei de somn, Pampers Active Baby vine și cu:
• benzi laterale elastice care se întind sau contractă în funcție de mișcările bebelușului, pentru o fixare fermă și, totodată, flexibilă;
• material moale ca bumbacul care permite pielii să respire;
• potrivire anatomică, asigurând o protecție imbatabilă împotriva frecării;• loțiune protectoare din aloe vera.

Nu uita de șervețelele umede Pampers Baby Fresh, pentru o senzație de prospețime ca după băiță, oriunde, oricând!





Pentru informații legate de dezvoltarea și îngrijirea micuțului tău, intră pe pampers.ro sau pe pagina de facebook Lumea mamicilor, la secțiunea “Întreabă experții“ : aici
Medicul pediatru Roxana Rusu Pușcă și psihologul Cristiana Haica te așteaptă oricând cu sfaturi pentru tine și îngerașul tău.
.





Nu sunt comentarii disponibile la acest articol.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre igiena:
Raceala si Gripa

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 0
voturi 0
Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent