Între politicile din trecut, care semănau mai degrabă a dresaj, și politica de toleranță promovată de părinți în ultimii ani, educația copiilor ar trebui să fie un melanj între dialog, ascultare, respect și dragoste.
Nu știu alții cum sunt, dar eu, când eram mică, nu aveam ocazia să pun la îndoială deciziile părinților mei. Când ei spuneau nu, era nu, și astfel am ajuns o mamă tolerantă, în dorința de a nu repeta greșelile alor mei. Am stabilit un sistem de stimulare a copiilor mei, prin care orice comportament bun este recompensat.
Rezultatul? La noi în casă există motivația necesară pentru o purtare adecvată. Din fericire, am ales calea de mijloc, între linia educațională actuală dominată de laxism și brațul de fier cu care părinții alegeau în trecut să instaureze autoritatea.
Greșelile trecutului
Toți învățăm din greșeli, din cele ale părinților noștri și chiar din ale noastre. Cu siguranță teama de a nu fi un tată prea sever sau o mamă insensibilă nu a dispărut, dar copiii au nevoie de limite pentru a crește armonios și a deveni adulți responsabili.
Copiii sunt persoane care trebuie respectate și care au drepturi, e adevărat, dar părinții sunt cei care trebuie să-i conducă, să aibă și abilitatea de a spune nu, de a suporta conflicte, de a nu îndeplini imediat orice dorință, de a nu negocia orice. Poate că e cazul să inventăm un tip nou de autoritate – mascată, mai puțin evidentă.
Multă dragoste și un strop de frustrare
Puiul tău are nevoie să fie ancorat în realitate. Oricât de permisivă ai fi, nu e cazul să-i insufli copilului tău că e cel mai bun, cel mai frumos, cel mai inteligent. Da, are puncte forte dar, de asemenea, și puncte slabe. Fiica mea, de pildă, știe să cânte la pian, dar nu se remarcă la matematică. E un lucru normal ca nici copilul tău să nu exceleze în toate, iar tu nu trebuie să-l încurajezi să creadă că poate orice.
Când va crește și va constata că, în ciuda încurajărilor tale cum că ar putea să mute și munții din loc, se vor ivi și situații pe care nu le poate gestiona, dezamăgirea va fi uriașă. E de preferat să-l ajuți acolo unde are nevoie, să-l îndemni să lucreze mai mult pentru a se perfecționa într-un domeniu care-i face plăcere și să fii sinceră în cazurile în care copilul tău chiar nu are niciun fel de înclinație (nu-l îndemna să picteze doar pentru a-ți face ție pe plac, dacă nu dovedește că e înzestrat cu vreo aptitudine, capacitate creatoare înnăscută).
Nu-i place, dar îi face bine
Desigur, există constrângeri la care puiul tău va trebui să se supună. Un singur lucru e clar – n-o să-i placă. Nu vei auzi niciun copil spunând „Mulțumesc, tati, că închizi televizorul pentru mine și că astfel mă pot duce mai devreme la culcare, pentru că acesta e un stil de viață sănătos pentru dezvoltarea mea psihică.“ sau „Îmi pare bine, mami, că mi-ai pregătit broccoli fiert la aburi pentru cină, sunt convins că îmi aduce o mulțime de vitamine“.
Dacă lucrurile s-ar desfășura după placul celor mici, nu ar mai exista nicio regulă și nicio limită. Însă părinții au simțul realității și ei sunt cei care trebuie să-și ghideze copiii. Sigur, să împartă pupici toată lumea știe cum, dar să determini un micuț să urmeze reguli e mult mai complicat.
Citește și: Cum recunoști un părinte toxic
Un cod pentru toți
Există un cod după care ne deplasăm cu autoturismele pe străzi, un cod după care suntem sancționați dacă săvârșim anumite infracțiuni. de ce nu ar exista și un cod al casei? Fiecare familie are propriile reguli, norme după care își desfășoară existența. Ele nu trebuie decât transmise mai departe și celor mici prin discursuri și instrucțiuni clare.
Cel mai important lucru este ca voi, părinții, să nu vă abateți odată ce ați emis o părere categorică, pentru a fi un bun exemplu și a nu produce confuzii. Este necesar să comunici în avans și care sunt riscurile cu care odorul se va confrunta dacă nu se va supune, însă ține minte că autoritatea nu înseamnă pedeapsă corporală și nici agresiune verbală.
Continuă să asculți, să promovezi dialogul – aceasta este misiunea unui părinte și, oricât ai fi de nervoasă, nu ridica mâna să lovești!
Disciplină pozitivă
Nimic nu e mai dificil decât să conduci un copil fără să fii sever. Și, desigur, mai e și atitudinea opozantă a celui mic, deseori supărătoare. Însă, în realitate, comportamentul așa-zis neadecvat al copiilor nu este neapărat cu intenția de a te enerva, ci un mesaj care se cere descifrat.
În spatele fiecărei prostioare, năzdrăvănie se ascunde o intenție, dar alta decât cea evidentă, de a te face să-ți pierzi calmul. Când puiul tău refuză constant să meargă la culcare, acest lucru se datorează faptului că una dintre nevoile sale de bază nu este îndeplinită și a ales acest comportament crezând că va satisface acea necesitate.
Dacă vei reuși să-ți dai seama cu adevărat de ceea ce are nevoie, cu siguranță dificultățile și conflictele vor dispărea. Poate pur și simplu își dorește să petreacă puțin timp cu tine. Faptul că ești acasă nu e de-ajuns pentru el.
Are nevoie de timp în exclusivitate – să-i citești o poveste, să-l ții puțin în brațe. Nevoia de atenție este fundamentală pentru micuț. Timpul dedicat în exclusivitate, chiar și numai cincisprezece minute petrecute unu-la-unu cu odorul, va umple nevoia lui de atenție și va rezolva multe probleme.
Orice greșeală e un pas înainte
Fiecare poznă, orice boroboață pe care o face copilul tău poate deveni o oportunitate pentru progres. De exemplu, imaginează-ți că varsă sucul de portocale. Conform a ceea ce am spus mai devreme, în legătură cu cele două categorii de părinți, unii s-ar grăbi să-și certe copilul: „Uite ce-ai făcut, ai vărsat peste tot! Data viitoare cere și-ți dau eu“, în timp ce ceilalți ar avea o atitudine împăciuitoare, menită să absolve copilul de orice vină: „Nu-i nimic, îți dă tati alt pahar“.
Potrivit psihologilor, niciuna dintre variante nu este corectă. Ideal ar fi să-l inviți să curățați sucul împreună și să repeți împreună cu el operațiunea până când reușește să țină paharul drept, fără să-l verse. Pentru că de fiecare dată când copilul are nevoie să învețe ceva, e bine să avem răbdarea să-l ajutăm. Să găsim oportunități de a valorifica orice greșeală, să încurajăm copilul, să găsim soluții și, desigur, să ne asigurăm că incidentul nu se va mai repeta. Rezolvarea problemelor este o abilitate de care puiul tău va avea nevoie la grădiniță și la școală, dar ea se deprinde acasă. Conștientizându-și eșecurile, puiul tău se va putea concentra asupra unor posibile îmbunătățiri.
Pedeapsa în reacție
În cazul în care puiul mai mărișor (patru-cinci ani) refuză categoric să te asculte, lasă-l să-și asume deciziile, experimentând consecințele acestora. „Bine, nu vrei să-ți iei haina, o să-ți fie frig“. Cel mai important este să reziști tentației de a-l încălzi cu puloverul tău sau de a-i oferi ceva care să-i țină de foame.
Acest stil de educație are efecte pe termen lung și are be neficiul că tu nu te vei mai înfuria. Pedeapsa în reacție intră în vigoare în momentul respectiv, rezultatul este prompt și efectele durabile. Cu toate acestea, e mult mai eficient să-i explici copilului consecințele la care se supune fiind încăpățânat, pedeapsa ce-l așteaptă și rezultatul final. Poate că, știind asta, va fi mai dispus să coopereze.
Citește și: Cum alegi tabăra de vară potrivită pentru copii
Text: Grigoriana Brujan
Sursă foto: iStock.
