· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Emotie de toamna





As privi la largul safriric, cristalin;
As privi la cocorii zburand de-alung de tarm,
De-alung de norii ce se plimba lin
┼×i-acopera cerul vesel, luminat de soare.

Aa privi la soarele refugiat pe bolta, reflectat în mare,
Urmarindu-ma neincetat ca un peste auriu
Înecat pe veci în valurile argintii din zare
Orbindu-ma, stralucind ca un juvaier pretios.

Si as mai privi cerul alb-albastrui pustiit, senin,
Enigmatic, inecat în lumina serafica de înger
Si l-as atinge neincetat cu privirea-mi, fin,
Ca un puf de papadie alintat de vântul ce adie;

Ce adie rasfirat în zarea larga,
Rasfirat în orizontul atins de marea calda
Si de plopii inalti, infloriti de lumea vaga
Înmarmurita cu privirea în zorii de primavara.

M-as cufunda în mireasma dalba de primavara,
Primavaratec, parca-ndragostit de ea.
M-as cufunda ├«n verdele, lumina ┼či caldura ce ma-nconjoara
Ca peretii unei case încuiate.

As privi... as privi toate-acestea,
Dar mai bine le admir inecat în lumea-mi
Stearpa si de neajuns, suspendata ca o stea
Ce-si lumineaza tristetile efemere, noaptea.

Oh, as tinde sa privesc totul de sus, de pe-un munte,
De pe-un munte verde, mirific, inclinat peste lume,
Inclinat peste vai scufundate intr-un ideal; si peste sute,
Mii, privelisti cu fiori de fericire nesfar┼čita.

Oh, si-as sfarsi singur, pustiit pe marginile pamantului
Scufundat ai înecat în primavara nesfarsita,
Vesnica la fel ca bolta stralucinda a ingerului...
Oh, as sfarsi chiar azi.

Gheorghita Andrei
publicat la 30.04.2012 (2369 citiri)