· articole
· intamplari

Este 1 Martie! Poezii despre Martisor si primavara



jpg"/>
A venit 1 Martie, a venit Mărțișorul. Cu această ocazie, îți propunem o scurtă selecție de poezii care au ca tematică această zi specială.

În ele se regăsesc motive îndrăgite precum venirea primăverii, revenirea la viață a naturii, Baba Dochia, Mărțișorul, luna martie. O modalitate excelentă să-ți înveți copilul despre semnificația acestei zile și simbolurile ei.

Poezii despre Mărțișor și primăvară

Mărțișor
de Emilia Plugaru

Ici și colo, pe afară,
Zboară câte-un fulgușor.
Dar e zi de primăvară:
– Soare, pune-ți Mărțișor.
Soarele, de colo sus,
Cu căldură mi-a zâmbit,
De la zâmbetul lui cald
Fulgușorii s-au topit.

Luna Martie

Martie e, așadar
Prima lună-n calendar
Care-anunță toata țara
C-a sosit iar primăvara!
Și din prima zi, se știe,
E-un motiv de bucurie:
Mărțișoarele apar
- Mici minuni aduse-n dar.
Prinse-n șnurul împletit
Sunt gata de oferit.
Bucurie și noroc
Aduc tuturor, pe loc.

· 1 Martie

Baba Dochia,
de Otilia Cazimir

Toată noaptea au lătrat
Câinii de la jitărie,
De gândeai că-i lupu-n sat.
Ce să fie?
Ce să fie?

Ia, o babă cu cojoc
A ramas noaptea, fără foc,
În desiș uscat de soc!

Acum vine pe-ndelete –
Că i-e drumul fără grab㠖
Și drept singură podoabă
Are-n plete
Un scaiete.

Și de dus, dintr-un ponor,
Poartă fetelor solie,
Că le-aduce mărțișor
Un bănuț de păpădie!

Din fire de mătase fine

Din fire de mătase fine
Cu gând curat, cu dragoste
Ți-am împletit un mărțișor
Ca să-l porți de 1 Martie!

Mărțișorul prins în piept

Mărțișorul prins în piept,
Și dăruit de când e firea,
Să-ți ocrotească gândul drept
Și rostul casei și… iubirea.

· Trilul primaverii

Rapsodii de primăvară
de George Topârceanu

Sus prin crângul adormit,
A trecut în taină mare,
De cu noapte, risipind
Șiruri de mărgăritare
Din panere de argint,
Stol bălai
De îngerași,
Cu alai
De toporași.
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le lași?

II

Se-nalță abur moale din grădină.
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperișuri veștede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri fără fum.
Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Și ies gândacii-Domnului pe zid.
Ferestre amorțite se deschid,
Să intre-n casă soarele și vântul.

De prin balcoane
Și coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare.
Ies gospodinele
Iuți ca albinele,
Părul le flutură,
Toate dau zor.
Unele mătură,
Altele scutură Colbul din pătură
Și din covor.

Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii,
Și-a răsfirat crenguțele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare,
Din creștet, vălul subțirel de floare.
Că s-a trezit așa de dimineață
Cu ramuri albe – și se poate spune
Că-i pentru-ntâia oară în viață
Când i se-ntâmplă-asemenea minune.
Un nor sihastru
Și-adună-n poală
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot.

III

Soare crud în liliac,
Zbor subțire de gândac,
Glasuri mici
De rândunici,
Viorele și urzici…
Primăvară, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri și poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt,
Lași în urmă, pe câmpii,
Galbeni vii
De păpădii,
Bălți albastre și-nsorite
De omăt topit abia,
Și pe dealuri mucezite
Arături de catifea.
Și pornești departe-n sus
După iarna ce s-a dus,
După trena-i de ninsori
Așternută pe colini…
Drumuri nalte de cocori,
Călăuzii cei străini,
Îți îndreaptă an cu an
Pasul tainic și te mint
Spre ținutul diafan
Al câmpiilor de-argint.
Iar acolo te oprești
Și doar pasul tău ușor,
În omăt strălucitor,
Lasă urme viorii
De conduri împărătești
Peste albele stihii…

Primăvară, unde ești?

Darul meu pentru tine
Am un dar ce-i pentru tine
Este mic dar pentru mine
Reprezintă tot ce-i bun
Inima ți-o pun la șnur,
Să o porți mereu cu tine,
Primăvra care vine!…

O melodie specială, în prag de primăvară

Compilatie realizata de Adina Gruia, Foto: www.pixabay.com.




"Este 1 Martie! Poezii despre Martisor si primavara" | cont nou | 0 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Legaturi
Articolul cel mai citit despre de pretutindeni:
Cele mai frumoase ghicitori pentru copii

Articole de admin

Evaluare
scor mediu 0
voturi 0
Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent