De la lume adunate...
Fat-Frumos cu parul de aur
Pagina: 1/6
I.C. Fundescu, Basme, oratii, pacalituri si ghicitori, ed. a III-a. Bucuresti, 1875, p. 61-76.
A fost odata ca niciodata, de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; ca nu
suntem de cand cu basmele, ci suntem de cand cu minciunile; de cand
se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si
calcaiul tot ramanea gol si se urca in slava cerului si tot i se parea ca
este usor;
De cand scria musca pe perete,
Mai mincinos care nu crede.
A fost odata, intr-o pustie mare, un pustnic. El petrecea singursingurel.
Vecinii sai erau fiarele padurilor. Si asa era de bun la suflet
incat toate dobitoacele i se inchinau cand se intalneau cu dansul.
Intr-una din zile, se duse pusnicul la marginea garlei, care curgea pe
aproape de coliba lui, si iata, vazu ca vine pe apa un sicrias smolit
bine, si auzi un oracait iesind dintr-insul. Statu putin de cugeta, si
dupa ce zise cateva vorbe de rugaciune, intra in apa si, cu o prajina,
trase sicriasul la margine. Cand il deschise, ce sa vaza in el? Un copilas
cam de vreo doua luni; il scoase din sicriu si, cum il lua in brate,
copilul tacu.
Pusnicul vroia din toata inima sa creasca pruncul, dar, cand se gandi ca n-are cu ce sa-l hraneasca, il podidi un plans ce nu se mai putea sfarsi. Deodata rasari dintr-un colt al chiliei sale o vita si numaidecat crescu si se inalta pana la streasina. Pusnicul cauta la dansa si vazu struguri, unii copti, altii parguiti, altii agurida si altii in floare; indata lua si dete copilului si, vazand ca-i mananca,se bucura din tot sufletul. Cu must de vita crescu copilul, pana incepu sa manance si cate altceva.
Iara daca se mai mari copilul, pusnicul se apuca si-l invata sa citeasca, sa adune radacini ca sa se hraneasca si sa umble la vanat.
Dar intr-o zi, chema pusnicul pe copil si-i zise:
- Fatul meu, simt ca slabesc din ce in ce; sunt batran, precum ma vezi, si afla ca, de azi in trei zile, ma duc pe lumea cealalta. Eu nu sunt tatal tau cel adevarat, ci te-am prins pe garla. Daca voi adormi somnul cel vecinic, care o sa-l cunosti dupa raceala si amortirea ce vei vedea in tot trupul meu, sa bagi de seama ca o sa vie un leu. Sa nu te sperii, dragul tatei; leul imi va face groapa, si tu vei trage pamant peste mine. De mostenire n-am ce sa-ti las, decat un frau de cal. Dupa ce vei ramanea singur, sa te sui in pod, sa iei fraul, sa-l scuturi, si indata va veni un cal la asta chemare si te va invata ce sa faci.
Dupa cum zise batranul, asa se si intampla. A treia zi, pusnicul, luandu-si ramas bun de la fiul sau cel de suflet, se culca si dormi somnul cel lung. Apoi indata veni un leu groaznic, nevoie mare, si veni racnind si, cum vazu pe batran mort, ii sapa groapa cu unghiile sale; iar fiul il ingropa, si ramase acolo trei zile si trei nopti, plangand la mormant. A treia zi foamea ii aduse aminte ca era dator sa traiasca; se scula de pe mormant cu inima zdrobita de durere, se duse la vita si cu mare mahnire vazu ca ea se uscase; atunci, si-aduse aminte de vorbele batranului si se sui in pod, unde gasi fraul, il scutura, si iata ca veni un cal cu aripi si, stand inainte-i, zise:
- Ce poruncesti, stapane?
Copilul spuse calului din cuvant in cuvant toata intamplarea cu moartea batranului, si ii zise:
- Iata-ma aici singur; tatal, care mi-a fost dat, nu mai este; ramai tu aici, cu mine; dar sa mergem intr-alta parte, unde sa ne facem o coliba; caci aici, dinaintea astui mormant, nu stiu de ce-mi vine sa tot plang. Iar calul ii raspunse:
- Nu asa, stapane; noi ne vom duce sa locuim unde sunt multi oameni ca dumneata.
- Cum? intreba baiatul, sunt multi oameni ca mine si ca tata? Si o sa traim in mijlocul lor?
Mai mincinos care nu crede.
Pusnicul vroia din toata inima sa creasca pruncul, dar, cand se gandi ca n-are cu ce sa-l hraneasca, il podidi un plans ce nu se mai putea sfarsi. Deodata rasari dintr-un colt al chiliei sale o vita si numaidecat crescu si se inalta pana la streasina. Pusnicul cauta la dansa si vazu struguri, unii copti, altii parguiti, altii agurida si altii in floare; indata lua si dete copilului si, vazand ca-i mananca,se bucura din tot sufletul. Cu must de vita crescu copilul, pana incepu sa manance si cate altceva.
Iara daca se mai mari copilul, pusnicul se apuca si-l invata sa citeasca, sa adune radacini ca sa se hraneasca si sa umble la vanat.
Dar intr-o zi, chema pusnicul pe copil si-i zise:
- Fatul meu, simt ca slabesc din ce in ce; sunt batran, precum ma vezi, si afla ca, de azi in trei zile, ma duc pe lumea cealalta. Eu nu sunt tatal tau cel adevarat, ci te-am prins pe garla. Daca voi adormi somnul cel vecinic, care o sa-l cunosti dupa raceala si amortirea ce vei vedea in tot trupul meu, sa bagi de seama ca o sa vie un leu. Sa nu te sperii, dragul tatei; leul imi va face groapa, si tu vei trage pamant peste mine. De mostenire n-am ce sa-ti las, decat un frau de cal. Dupa ce vei ramanea singur, sa te sui in pod, sa iei fraul, sa-l scuturi, si indata va veni un cal la asta chemare si te va invata ce sa faci.
Dupa cum zise batranul, asa se si intampla. A treia zi, pusnicul, luandu-si ramas bun de la fiul sau cel de suflet, se culca si dormi somnul cel lung. Apoi indata veni un leu groaznic, nevoie mare, si veni racnind si, cum vazu pe batran mort, ii sapa groapa cu unghiile sale; iar fiul il ingropa, si ramase acolo trei zile si trei nopti, plangand la mormant. A treia zi foamea ii aduse aminte ca era dator sa traiasca; se scula de pe mormant cu inima zdrobita de durere, se duse la vita si cu mare mahnire vazu ca ea se uscase; atunci, si-aduse aminte de vorbele batranului si se sui in pod, unde gasi fraul, il scutura, si iata ca veni un cal cu aripi si, stand inainte-i, zise:
- Ce poruncesti, stapane?
Copilul spuse calului din cuvant in cuvant toata intamplarea cu moartea batranului, si ii zise:
- Iata-ma aici singur; tatal, care mi-a fost dat, nu mai este; ramai tu aici, cu mine; dar sa mergem intr-alta parte, unde sa ne facem o coliba; caci aici, dinaintea astui mormant, nu stiu de ce-mi vine sa tot plang. Iar calul ii raspunse:
- Nu asa, stapane; noi ne vom duce sa locuim unde sunt multi oameni ca dumneata.
- Cum? intreba baiatul, sunt multi oameni ca mine si ca tata? Si o sa traim in mijlocul lor?
urmator (2/6)
