De la lume adunate...
Fata mosului si fata babei
basme culese de Petre Ispirescu
Pagina: 1/4
Era odată un moşneag ş-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţîfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsînd tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului însă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o împodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitrigă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.
Fata moşneagului la deal, fata moşneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuieţul în spate la moară, ea, în sfîrşit, în toate părţile după treabă. Cît era ziulica de mare, nu-şi mai strîngea picioarele; dintr-o parte venea şi-n alta se ducea. Ş-apoi baba şi cu odorul de fiică-sa tot cîrtitoare şi nemulţămitoare erau. Pentru babă, fata moşneagului era peatră de moară în casă; iar fata ei, busuioc de pus la icoane.
Cînd se duceau amîndouă fetele în sat la şezătoare sara, fata moşneagului nu se încurca, ci torcea cîte-un ciur plin de fuse; iar fata babei îndruga şi ea cu mare ce cîte-un fus; ş-apoi, cînd veneau amîndouă fetele acasă noaptea tîrziu, fata babei sărea iute peste pîrleaz şi zicea fetei moşneagului să-i deie ciurul cu fusele, ca să-l ţie pănă va sări şi ea. Atunci fata babei, vicleană cum era, lua ciurul şi fuga în casă la babă şi la moşneag, spuind că ea a tors acele fuse. În zadar fata moşneagului spunea în urmă că acela este lucrul mînelor sale; căci îndată o apucau de obraz baba şi cu fiică-sa şi trebuia numaidecît să rămîie pe-a lor. Cînd venea duminica şi sărbătorile, fata babei era împopoţonată şi netezită pe cap, de parc-o linsese viţeii. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei, iar fata moşneagului era oprită cu asprime de la toate aceste. Ş-apoi, cînd venea moşneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umblă meliţa: că fata lui nu ascultă, că-i uşernică, că-i leneşă, că-i soiu rău, că-i laie, că-i bălaie; şi că s-o alunge de la casă; s-o trimită la slujbă, unde ştie, că nu-i de chip s-o mai ţie; pentru că poate să înnărăvească şi pe fata ei.
Moşneagul, fiind un gură-cască, sau cum îţi vre să-i ziceţi, se uita în coarnele ei, şi ce-i spunea ea sfînt era. De inimă, bietul moşneag poate c-ar mai fi zis cîte ceva; dar acum apucase a cînta găina la casa lui, şi cucoşul nu mai avea nici o trecere; ş-apoi, ia să-l fi pus păcatul să se întreacă cu didiochiul; căci baba şi cu fiică-sa îl umpleau de bogdaprosti.
Într-una din zile, moşneagul, fiind foarte amărît de cîte-i spunea baba, cheamă fata şi-i zise:
- Draga tatei, iaca ce-mi tot spune mă-ta de tine: că n-o asculţi, că eşti rea de gură şi înnărăvită şi că nu este de chip să mai stai la casa mea; de-aceea du-te şi tu încotro te-a îndrepta Dumnezeu, ca să nu se mai facă atîta gîlceavă la casa asa din pricina ta. Dar te sfătuiesc, ca un tată ce-ţi sunt că, orişiunde te-i duce, să fii supusă, blajină şi harnică; căci la casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o; c-a mai fost şi mila părinţească la mijloc dar prin străini, Dumnezeu ştie peste ce soiu de sămînţă de oameni îi da; şi nu ţi-or putea răbda cîte ţi-am răbdat noi.
Fata moşneagului la deal, fata moşneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuieţul în spate la moară, ea, în sfîrşit, în toate părţile după treabă. Cît era ziulica de mare, nu-şi mai strîngea picioarele; dintr-o parte venea şi-n alta se ducea. Ş-apoi baba şi cu odorul de fiică-sa tot cîrtitoare şi nemulţămitoare erau. Pentru babă, fata moşneagului era peatră de moară în casă; iar fata ei, busuioc de pus la icoane.
Cînd se duceau amîndouă fetele în sat la şezătoare sara, fata moşneagului nu se încurca, ci torcea cîte-un ciur plin de fuse; iar fata babei îndruga şi ea cu mare ce cîte-un fus; ş-apoi, cînd veneau amîndouă fetele acasă noaptea tîrziu, fata babei sărea iute peste pîrleaz şi zicea fetei moşneagului să-i deie ciurul cu fusele, ca să-l ţie pănă va sări şi ea. Atunci fata babei, vicleană cum era, lua ciurul şi fuga în casă la babă şi la moşneag, spuind că ea a tors acele fuse. În zadar fata moşneagului spunea în urmă că acela este lucrul mînelor sale; căci îndată o apucau de obraz baba şi cu fiică-sa şi trebuia numaidecît să rămîie pe-a lor. Cînd venea duminica şi sărbătorile, fata babei era împopoţonată şi netezită pe cap, de parc-o linsese viţeii. Nu era joc, nu era clacă în sat la care să nu se ducă fata babei, iar fata moşneagului era oprită cu asprime de la toate aceste. Ş-apoi, cînd venea moşneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umblă meliţa: că fata lui nu ascultă, că-i uşernică, că-i leneşă, că-i soiu rău, că-i laie, că-i bălaie; şi că s-o alunge de la casă; s-o trimită la slujbă, unde ştie, că nu-i de chip s-o mai ţie; pentru că poate să înnărăvească şi pe fata ei.
Moşneagul, fiind un gură-cască, sau cum îţi vre să-i ziceţi, se uita în coarnele ei, şi ce-i spunea ea sfînt era. De inimă, bietul moşneag poate c-ar mai fi zis cîte ceva; dar acum apucase a cînta găina la casa lui, şi cucoşul nu mai avea nici o trecere; ş-apoi, ia să-l fi pus păcatul să se întreacă cu didiochiul; căci baba şi cu fiică-sa îl umpleau de bogdaprosti.
Într-una din zile, moşneagul, fiind foarte amărît de cîte-i spunea baba, cheamă fata şi-i zise:
- Draga tatei, iaca ce-mi tot spune mă-ta de tine: că n-o asculţi, că eşti rea de gură şi înnărăvită şi că nu este de chip să mai stai la casa mea; de-aceea du-te şi tu încotro te-a îndrepta Dumnezeu, ca să nu se mai facă atîta gîlceavă la casa asa din pricina ta. Dar te sfătuiesc, ca un tată ce-ţi sunt că, orişiunde te-i duce, să fii supusă, blajină şi harnică; căci la casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o; c-a mai fost şi mila părinţească la mijloc dar prin străini, Dumnezeu ştie peste ce soiu de sămînţă de oameni îi da; şi nu ţi-or putea răbda cîte ţi-am răbdat noi.
urmator (2/4)
