· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Hanul celor trei fete


de Regia Fabiola






Traia o data , intr-un bogat oras din Persia, unde se gasesc din belsug parfumuri si matasuri, un rege batran si intelept, care era mult iubit de supusii lui. Cum el nu avea copii, se hotari sa caute printre cele mai apropiate rude ale sale, un barbat care sa conduca cu dreptate poporul lui.

Dar ori incotro se indrepta, dadea numai peste ambitie si invidie. Pana cand, obosit ca nu afla pe nimeni care sa-i fie pe plac, se socoti cat se socotisi in cele din urma gasi ce trebuie sa faca. In neamul sau se afla si un tanar de saisprezece ani, cam rasfatat si plin de incapatanare, dar cu o inima de aur. Dintre toti era singurul care nu stia ce-i rautatea, iar cu rabdare, el ar fi putut fi indreptat.
Asa ca regele dadu porunca sa fie adus baiatul la palat. O vreme el nu-l slabi din ochi. Ii dadea sfaturi intelepte si se purta cu el ca un adevarat parinte. Dar baiatul era un tanar usuratic si nu lua seama la nimic, continuand sa se poarte cu nechibzuinta, ca si mai inainte, si sa-si iroseasca timpul si banii in placeri fara noima.
Dar veni o vreme cand, dezgustat de propriile-i toane, tanarul nu mai gasea nimic care sa-l multumeasca. Deveni trist si artagos. Atunci regele lua o hotarare indrazneata si-i spuse printului:
"Asculta fiule, maine in zori vei parasi palatul si, cu un cal bun, un scutier si cateva pungi cu galbeni, vei colinda lumea. In acest fel vei invata mai mult decat din sfaturile mele. Dar sa nu te intorci, baiatul meu, inainte de douasprezece luni, caci portile palatului iti vor fi inchise pana atunci. Vreau sa ai de a face cu tot felul de oameni, pentru ca experienta este dascalul vietii."
Si fara sa-i mai adauge ceva, regele isi lua ramas bun de la print, lasandu-l sa se pregateasca de calatorie.
Printul fu foarte bucuros de aceasta noua hotarare a regelui; in felul acesta va fi departe de viata searbada si lipsita de surprize de la curte care incepuse sa-l plictiseasca.
Ce fericire sa colinzi lumea, cu buzunarele pline de bani! Si printul se pregati cat putu mai bine pentru placuta si neobisnuita calatorie.
Dar fiindca era mana sparta, ajunse curand la fundul pungii si veselia lui incepu sa paleasca.

Mai avea in buzunar doar cateva monede , cand se opri la un fierar sa-si potcoveasca calul.Printul fu uimit de voiosia fierarului, care muncea din greu, cu deosebita ravna, cantand vesel tot timpul.
De atata munca grea si istovitoare siroia sudoarea pe el, dar nu-si pierdu cumpatul vazand inca un calaret care astepta la rand si dadu voios binete printului: "Ingaduiti o clipa, cavalere, vin si la dumneavoastra numaidecat."
Si ciocanul cadea din ce in ce mai repede pe nicovala: cioc-boc … iar fierarul continua sa fluiere usor.
Printul fu incantat de firea vesela si deschisa a fierarului si se hotari sa poposeasca la el peste noapte.
Fierarul cel vrednic nu se opri din lucru intreaga zi si seara se duse la culcare obosit dar fericit.
A doua zi cand se ivira zorile, fierarul nostru se puse pe treaba cu aceiasi ravna ca si cu o zi inainte, ca in toate zilele anului. El nu se plangea niciodata de oboseala si parea intotdeauna multumit …

Impins de curiozitate printul il intreba:"Om bun, cum se face ca esti atat de multumit, cand trebuie sa muncesti din greu si nu te poti bucura de odihna de care ai nevoie la varsta dumnitale?"
La aceste vorbe ii raspunse fierarul:" Cavalere, daca vrei sa stii de ce sunt eu intotdeauna vesel, vino cu mine in odaita mea saraca, fara podoabe scumpe, dar in care pastrez o neasemuita comoara."
Si fierarul il duse intr-o camaruta intunecoasa, in care nu se aflau decat o rogojina, un scaun subred din lemn de rachita si o masa grosolana din scanduri negeluite. Pe masa statea intr-un fel de dulapior de mahon, bogat in sculpturi si fierarul se pregati sa-i deschida usitele.

Mare fu mirarea printului cand dincolo de usitele date in laturi vazu minunea minunilor! Trei chipuri, la fel de frumoase, a trei fecioare fermecatoare.

Cuprins de incantare, printul nu-si mai putea lua ochii de la ele. Il intreba pe fierar:"Cine sunt aceste trei fecioare minunate si ce cauta ele in casa asta? Vreau sa le vad numaidecat, caci nu cred ca as putea sa mai traiesc fara sa le cunosc. Toate trei sunt la fel de frumoase."
Fierarul, foarte multumit, ii raspunse printului:" Desigur, cavalere, ele sunt frumoase, dar nu oricine le poate afla, desi nu e lucru greu." Apoi fierarul continua: "sunt cele trei fiice ale mele si le iubesc deopotriva pe fiecare dintre ele. Cea dintai este munca, de care nu sunt lipsit niciodata; a doua este sanatatea, fara de care nu as putea sa mai muncesc; a treia este pacea launtrica sau multumirea de sine, care nadajduiesc sa ramana totdeauna alaturi de mine, chiar si atunci cand celelalte doua ma vor parasi."
Si fierarul inchise la loc frumosul dulapior, sub privirile uimite ale printului, care nu avea sa uite de aici inainte povata ce i-o daduse acest om de isprava si niciodata nu mai putu sa-si alunge din minte cele trei chipuri.

Printul ramase la fierarie pana veni timpul sa se intoarca la palat.Atunci ii ceru fierarului, de la care primise numai sfaturi bune, sa-i faca cinstea de a-l insoti la tronul care-l astepta si sa-i fie sfatuitorul cel mai intelept. Dar fierarul nu voi sa primeasca aceasta inalta dregatorie. Ii placea mai mult la fieraria lui singuratica de la marginea drumului, fara sa ravneasca la bunul altora si fara ca altii sa-l pizmuiasca.

Mare fu bucuria regelui cand vazu ca nepotul sau s-a intors atat de schimbat, iar cand afla cui i se datoreaza aceasta fericita schimbare, el trimise mai multi mesteri, care sa construiasca o fierarie noua si minunata si pe deasupra si un han pe care in cinstea fierarului l-au numit „Hanul la trei fete”.

Si astfel, acest dar ii aduse fierarului un viitor fericit si un tovaras credincios pentru tot restul zilelor sale: munca.
Printul a fost unul dintre cei mai intelepti si mai buni regi despre care s-a auzit vreodata, iar regatul lui s-a intarit si a inflorit prin bogatie si fericire.

publicat la 25.02.2008 (36785 citiri)