· articole
· intamplari

Sanatate: Sanatate: Hiperactivitatea, partea I

Autor: Carmella
data publicarii: 19.09.03


Pentru majoritatea parintilor posibilitatea de a avea un copil hiperactiv poate parea un cosmar. Desi pare absurd, pentru noi acest diagnostic pus copilului nostru la virsta de 4 ani a fost nu luminita de la capatul tunelului, ci o adevarata explozie solara.

Dupa doua diagnostice puse de doi medici primari psihiatri, unul de “retard psihic” si altul de “encefalopatie” (pe care am refuzat sa le acceptam), si dupa numeroase aluzii ca am putea incerca sa-i facem o exorcizare, acest diagnostic a fost primit ca o speranta si nu ca o condamnare. Si sint mindra ca, daca in normalitate nu a fost posibil, in hiperactivitate baiatul meu a fost PERFECT.




HIPERACTIVITATEA


In ultimul deceniu hiperactivitatea a devenit un termen cunoscut si un fenomen studiat de un numar important de specialisti din diferite domenii. Astfel, in mod firesc, cunoasterea hiperactivitatii si-a largit sfera, iar o parte din premizele initiale au devenit demodate. Cu toate ca multe aspecte ale hiperactivitatii au progresat, altele nu s-au schimbat deloc. Multi parinti interesati consulta un specialist in privinta dificultatilor pe care le intimpina in viata alaturi de copiii lor hiperactivi. Acestia din urma, in afara starii initiale de agitatie, pot avea temperamente, personalitati diferite, grad de dezvoltare al inteligentei diferit si pot avea sau nu inabilitati specifice de invatatura. Cu toata varietatea cazurilor, exista citeva dificultati generale ce merita o descriere mai detaliata.


CE ESTE HIPERACTIVITATEA?


Prin hiperactiv se intelege o persoana mai activa in general, intr-un mod lipsit de finalitate, comparativ cu alte persoane de aceeasi virsta, la masa, somn, lectura, studiu sau alte activitati. Hiperactivul pare mereu in miscare. Numai acest lucru nu indica existenta unei anomalii sau dereglari. Multi dintre noi sint intr-un moment sau altul mai activi ca de obicei. Aceasta se poate datora excitatiei produse de un eveniment festiv, nelinisti legate de realizarea sau nerealizarea unui lucru, sau exuberantei provocate de venirea primaverii. Unii copii prezinta aceasta stare de neobosita superactivitate in mod constant, urmare nu a bucuriei sau a nelinistii, ci a faptului ca parti din creierul lor sint afectate. In mod curent acesti copii sint si intirziati, prezinta o dezvoltare lenta (merg sau vorbesc foarte tirziu) si nu pot urma cursurile in mod normal la clasele cu profil special.

In cele ce urmeaza nu este vorba de aceste genuri de copii, ci sint descrisi copiii fara intirzieri in dezvoltarea generala, care insa prezinta o activitate mai intensa - uneori lipsita de sens – decit cei de virsta lor.

Copiii despre care vorbim pot sta doar citeva minute intr-un loc si chiar in acest timp prezinta un neastimpar excesiv. Ei vorbesc prea mult in timpul orelor de clasa, au o putere de concentrare redusa (uneori sub cinci minute), se bat in mod frecvent sau isi provoaca fratii, colegii, prietenii si isi strica foarte repede hainele si jucariile.

Acesti copii sint adeseori foarte impulsivi si se angajeaza la orice activitate fara sa o gindeasca. Le este greu sa-si planifice dinainte munca sau joaca, fapt ce are drept consecinta o activitate neglijenta la scoala si senzatii de intensa frustrare in joaca si in cercul prietenilor, neputindu-se supune regulilor unui joc si neluind in considerare sentimentele prietenilor lor. Si totusi, in mod invariabil, dau vina pe altii – parinti, rude, profesori sau prieteni – pentru orice esec. In toate aceste situatii nu pot fi influentati prin judecata logica, iar comportarea lor nu se schimba in cazul aplicarii unei pedepse.


CIND INCEPE HIPERACTIVITATEA ?

Multe mame semnaleaza faptul ca inca din frageda copilarie copiii lor au fost mult mai activi decit ceilalti frati sau surori. Unii se intorceau pe burta cind erau lasati singuri doar pentru citeva secunde in care mama se ducea pina in celalalt capat al camerei dupa un scutec curat. Adeseori dadeau din picioare mai mult decit ceilalti frati, dormeau mai putin si neregulat, aveau colici citeva luni dupa nastere si erau in general foarte excitabili. Cind se ridicau in picioare stricau salteaua din patut sarind in el neobositi.

Un alt grup de cazuri se face cunoscut la inceputul mersului. Acesti copii arata o indeminare putin comuna in golirea sertarelor gasite la indemina, in cataratul pe mobile, iesirea din paturi sau tarcuri si face in general imposibila pastrarea aspectului civilizat al casei, iar supravegherea lor trebuie sa fie constanta pentru a evita accidentele.

Un al treilea grup de copii – care au prezentat simptomele de mai sus in mai putina masura sau au avut parinti mai ingaduitori – este recunoscut la intrarea in gradinita sau in scoala primara. Comparati cu cei de virsta lor, ei sint mai greu de manevrat din cauza agitatiei, neatentiei si lipsei de maturitate. Este o relatie neindoielnica cu faptul ca in scoala, mai mult decit acasa, copiii sint obligati sa se conformeze unor reguli. Ei trebuie sa stea linistiti mai mult timp, sa se concentreze mai mult si sa li se acorde mai putina atentie individual. Aceasta inseamna ca un numar de copii hiperactivi (65-75%) sint dusi spre consultare la un medic inainte de virsta scolara.

Majoritatea parintilor va incerca in mod natural sa rezolve situatia in cadrul familiei, punindu-si doar problema daca este bine sau nu sa procedeze astfel. Prietenii sau rudele spun: “si unchiul lui a fost la fel cind era mic si iata ce bine a reusit in viata!” Astfel de remarci ii fac pe parinti sa ezite a cere sfaturi si indrumare medicala in cazul copiilor lor hiperactivi.

Mai mult, copiii hiperactivi sint capabili adeseori sa se concentreze intr-o situatie inedita, pentru un oarecare timp (de exemplu in timpul vizitei la medic), capacitate care poate sa-l faca pe medic sa nu sesizeze seriozitatea problemei, sugerind ca este vorba despre o idee fixa, sau poate chiar o stare de spirit provocata de parinti.


CINE ESTE AFECTAT ?

In mod inexplicabil (?) aproape 80% dintre copiii hiperactivi sint baieti – aceasta cu toate ca e de asteptat ca baietii sa fie mai activi decit fetele si ca de regula nu ne plingem de acest lucru prea repede, cum se intimpla in cazul fetelor.

Mai multe studii indica doar un procent de 3-4% din copii cu diagnostic de “superactivi”.

S-a descoperit ca aceasta caracteristica se transmite in cadrul familiei. Aceasta nu inseamna, totusi, ca orice copil hiperactiv are un parinte sau un unchi care sa fi prezentat comportari similare in copilarie, doar ca in familiile acestor copii poate fi gasita o ruda directa care a trecut prin dificultati similare.

Hiperactivitatea nu este mai frecventa in casele bogate sau in casele mai sarace, este prezenta in toate tarile si la toate rasele umane, deopotriva in mediul urban si rural, dar problema este mai usor de rezolvat in mediul rural decit in spatiile restrinse din orase.


CE SE INTIMPLA MAI TIRZIU ?


Cind hiperactivii cresc, in jurul virstei de 12-14 ani, isi pot pierde in mod obisnuit o parte insemnata din hiperactivitatea motrica si pot sa stea linistiti tot timpul orei de clasa, fara sa se scoale si sa se plimbe din cind in cind, pot sa manince linistiti la masa, sau sa gaseasca distractii intr-un joc.

Ramine frecventa problema atentiei ce poate fi destul de serioasa si care afecteaza circa 70-80% din copii. Acestora le este foarte greu sa se concentreze asupra oricarei teme de scoala suficient pentru a o lucra bine. Ei isi lasa temele pentru ultimul moment si in general realizeaza in scoala mai putin decit ar fi normal la gradul lor de inteligenta. Acestor copii li se pare totdeauna normal sa faca treaba prost sau sa intimpine orice solicitare cu formula “nu ma pisa cu fleacuri” sau “nu pot sa fac asta”. Ei mai pot aborda sarcina data cu o graba si o lipsa de gindire care in final ii duc la un nou esec. Mai mult, o parte dintre copii devin atit de sensibili la orice critica, incit li se pare ca au mereu dreptate si se vor incapatina sa-si argumenteze pozitia in orice problema oricit de minora. Ei par sa fie suparati pe lume in general, ceea ce ii face si pe ei si pe cei lalti nefericiti. Pare un rezultat al faptului ca multi dintre acesti copii au putini prieteni si sint fundamental singuri si nefericiti intr-o mare parte a copilariei.

Invatatura, concentrarea si atitudinea generala fata de lume sint jaloane importante in aproape tot ce tindem sa realizam in viata. De aceea aceasta hiperactivitate este o problema serioasa care adeseori dispare de la sine pe durata adolescentei si necesita forme particulare de tratament in aceasta perioada. Multi dintre copiii hiperactivi reusesc in mod gradat pina la adolescenta sa faca fata acestor probleme. Aceasta se datoreaza in parte conventiilor sociale, care cer de la toti copiii o anumita supunere si o comportare adecvata in cadrul scolii si ii trateaza in mod defavorabil pe cei care desconsidera aceste reguli de convietuire. Odata ce o persoana si-a incheiat studiile regulile devin mult mai flexibile si individul are o gama mai larga de posibilitati de a se integra in societate. Poate fi atlet profesinist, sau cintaret de rock, ocupatii care solicita multa energie fizica. Multi dintre hiperactivii tineri isi aleg profesii si moduri de viata ce le permit sa fie activi in mod legal, pot urma scoli serale deoarece le este la indemina sa lucreze ziua si sa invete seara.


CE CAUZEAZA HIPERACTIVITATEA ?

Nu se cunoaste o cauza specifica a hiperactivitatii. Multi cercetatori au afirmat ca este vorba de o serie de deficiente cerebrale ale copiilor si au investigat in detaliu daca nasterea acestora a fost dificila, prematura, daca au suferit de boli cerebrale infectioase sau alte boli, dar fara rezultat. S-a ramas la concluzia ca grupul acestor copii este inzestrat cu aceasta caracteristica in mod natural, asa cum unii sint in mod natural foarte inalti sau foarte blonzi.


continuare ..





"Sanatate: Sanatate: Hiperactivitatea, partea I" | cont nou | 4 comentarii
Prag
Comentariile sunt proprietatea celor care le adauga. parinti.com nu este raspunzator pentru continutul lor.
Carmella, Felicitari!! pt. articol. Astept cu nerabdare si Partea II.
Nu sunt permise comentarii pentru anonimi, inregistreaza-te

22.04.10 21:18: elefteriaanid
Super articol!!!! Mersi mult!!!
Nu sunt permise comentarii pentru anonimi, inregistreaza-te

Legaturi
Articolul cel mai citit despre comportament:
Comunicarea si relatiile parinti - adolescenti

Articole de Carmella

Evaluare
scor mediu 4.23
voturi 17


Prost
Normal
Bun
Foarte bun
Excelent