· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Imparatia Copilariei


Dedicata fiului meu Vlad si nepoticai mele Evelina




Īmpărăţia Copilăriei

Undeva departe, la o margine de sat, se īnalţă mīndră casa bunicilor Evelinei şi Vladuţ, o casă mare cu geamuri largi şi luminoase, īn care domneşte cu drag bucuria de a trăi. Ea păstrează minunatul miros de gutui şi busuioc, o aromă dulce a copilăriei. La ţară, la bunici, e extraordinar de frumos şi interesant. Micuţii au parte de libertate in ceea ce priveşte cunoaşterea lumii şi exploararea noului. Falnica pădure care se īnvecinează cu satul īşi revarsă īn totalitate farmecul asupra īmprejurimilor şi nu contează de e iarnă, primăvară, vară sau toamnă, fiindcă natura īşi spune īntotdeauna cuvīntul, prin foşnetul frunzelor, legănatul ramurilor, zumzetul albinuţelor, trilul păsărelelor...
Copiii iubesc acest sat cu oameni mărinimoşi şi harnici, casa primitoare, pădurea tainică, īşi adoră bunicii care le dăruiesc clipe de neuitat şi care-i ghidează răbdător spre adolescenţă. Cea mai aşteptată zi a lor rămīne a fi sīmbata , cīnd bunicii coc plăcinţele cu poalele-n brīu. Bunica e o femeie micuţă, cu zīmbet blīnd , īngăduitoare, care preferă īnainte de pupicii de noapte bună să-şi alinte nepoţeii cu poveşti, in care sunt Feţi-Frumoşi, Ilene Cosīnzene, dragoni, zgripţuroaice, pīnă cīnd micuţii se lasă purtaţi prin minunata lume a basmelor. Se văd īn visele lor luptīnd cu vīrcolaci, balauri fioroşi şi alte simboluri ale īntunericului spre a salva lumea de forţele malefice. Ei ştiu ca binele īnvinge īntotdeauna răul şi asta īi face neīnfricaţi. Bunelul, un bărbat īnalt şi impunător, o duce nemaipomenit cu depănatul snoavelor, īi face să rīdă pīnă la lacrimi, dar ceea ce nu vor uita ei niciodată e buzunarul lui fermecat, de unde izvorăsc la nesfīrşit bomboane, biscuiţi, turte dulci, mere, nuci şi alte mici delicii. Īn preajma lui, Vladuţ şi Evelina nu se tem de nimeni şi de nimic.
Vacanţele petrecute la ţară īi īnviorează, le aduc purpur īn obrăjei şi le dăruiesc amintiri de neuitat. Vlăduţ e un băieţel ager, isteţ, plin de energie şi de viaţă, un ştrengar cu bucle aurii şi ochi albaştri strălucitori, un admirator īnrăit al adevarului. El īşi iubeşte părinţii, bunicii, unchii, mătuşele, nanii şi nu in ultimul rīnd pe verişoara lui, Evelina. Ea e o fetiţă dulce de tot, cu păr bălai lucitor, ochi ca seninul cerului, buze trandafirii şi zīmbet angelic, e doar cu un an mai micuţă decīt Vlad şi, deci, se potrivesc perfect la făcut pozne una după alta, care mai de care mai năzdrăvane.
Aici, ei au prieteni credincioşi: căţeluşul Pufuleţ, uriaşul nuc din grădină, rīndunelele care īşi au sălaşul sub streşina casei...Zile īntregi cutreieră pădurea īn căutarea frumosului şi aventurii, culeg fragi delicioşi , floricele īnmiresmate, se tolănesc īncīntaţi prin iarba īnaltă, urmăresc zborul păsărelelor, se urcă īn copacii umbroşi să admire satul cuibarit la poalele dealurilor, se zbenguiesc cu ieduţii, īi ciufulesc alba steluţă din frunte a lui Bujurel, īşi ajută bunicii īn gospodarie, ducīnd gīştele la păscut şi raţele la baltă.
Īntr-una din dimineţi, după ce mīncară prăjituri gustoase cu lăptic, au ieşit in curte să dea bineţe soarelui. Mare le-a fost uimirea cīnd au observat că Pufuleţ nu le-a ieşit in cale dīnd din coadă prieteneşte ca de obicei. Ei l-au căutat peste tot, dar īn zadar. La īnceput au crezut că căţeluşul se joaca de-a v-aţi ascunselea, īnsă pe la amiază, istoviţi de căldura verii şi īngrijoraţi de dispariţia amicului lor, s-au refugiat la umbra Nucului -Rotat sa se sfatuie cu el ce e de făcut. S-au īntins pe iarba moale, scaldīndu-şi privirile īn frunzişul des şi urmărind jocul vioi al razelor de soare...
Īngīndurat , Vlăduţ īşi īntrebă prietenul:
--Dragă Nucule, īl căutăm pe Pufuleţ, dar nu-l putem găsi, tu nu ştii nimic de el?
Bătrīnul copac le răspunse legănīndu-şi ramurile:
--Scumpii mei, īn zori mi-a şoptit vīntul cīte ceva. Se zice că Zgripţuroaica-cea-Răutăcioasă l-a răpit, are nevoie de cineva care cunoaşte imaginaţia , sufletul şi dorinţele celor mici, ca sa poată folosi vrajitoria ei bazată pe o fiertură din ierburi şi rădacini amare. Ea vrea să subjuge şi să stăpīnească minunata Īmpăraţie a Copilăriei. A hotărīt că Pufuleţ e cel mai potrivit pentru aceasta , fiindcă a crescut īmpreună cu voi.
--Şi ce putem face in cazul acesta? īntrebă Evelina indignată.
--Trebuie sa plecaţi la drum, doar cineva cu inima curată poate salva Īmpărăţia Copilăriei şi pe Pufuleţ inclusiv. Nu aveţi timp de pierdut, caci Zgripţuroaica -cea-Răutacioasă deja īşi trimite vīrcolacii şi liliecii īn visele micuţilor, le răpeşte liniştea interioară, le distruge mirificul clipelor, īi plimba prin neant şi īntuneric, speriindu-i. O veţi găsi la Mlaştinile-Ucigaşe, acolo īşi are sălaşul. Dar mai īntīi de toate, primiţi acest cadou, Nuca-de-Smarald, prin strălucirea ei vă va călăuzi drumul, luminīnd īn noapte ca o torţa. Vă voi aştepta să vă īntoarceţi cīt mai curīnd, drum bun.
Evelina şi Vlăduţ īi mulţumiră bătrīnului prieten, luară darul preţios şi se porniră spre casa īnvăluită -n ceaţa deasă a Zripţuroaicei.
Merseră cīt merseră, peste dealuri, peste văi, pīnă ajunseră la marginea Codrului-de-Basm, care se īntindea cīt vedeai cu ochii īn zari. Vlăduţ şi Evelina porniră entuziasmaţi spre inima lui, pe o cărăruşă īngustă, care şerpuia printre copacii seculari. Īnaintīnd, simţiră răcoarea lui şi se lasară cotropiţi de frumuseţea din jurul lor. Deodată , le ieşi in cale o căprioară, care le zise:
--Bună ziua, ştiu incotro mergeţi. Apreciez dorinţa voastră de a vă salva Īmpărăţia şi amicul, dar mai aveţi de făcut drum lung şi de luptat cu piedicile care vor apărea. Rīul-Īnţelept vă aşteaptă, vrea să vă ajute. Eu vă voi călăuzi prin codru, dar vă rog să-mi daţi ascultare. Zgripţuroaica-cea-Răutacioasă va īncerca să vă ispitească, īn cale vă vor apărea mii de fluturaşi
sclipitori şi floricele īnmiresmate, dar voi va trebui să mă urmaţi doar pe mine. Ea doreşte ca voi să vă rătăciţi şi să uitaţi de scopul propus.
Zicīnd toate acestea, porniră la drum. Cīt ai bate din palme, īn jurul lor īşi făcură apariţia o mulţime de fluturaşi cu aripi aurii lucitoare, īncercīnd să-i ademenească pe copii īn joc. Cărăruia era īncununată de boboci cu petale multicolore, care te īmbătau de atīta miros īnnebunitor. Evelina şi Vlăduţ ar fi vrut să alerge prin iarba īnaltă, să culeag floricele pentru bunici, dar ştiau ca daca vor face aceste lucruri Īmpărăţia Copilariei va fi distrusă, iar Pufuleţ va deveni un mostru fără inima, care nu va mai putea iubi şi proteja.
Către seară, ajunseră pe malul drept al Rīului-Īnţelept. Acolo īi aşteptau veveriţe, iepuraşi, ursuleţi şi alte vieţuitoare ale Codrului-de-Basm, care i-au servit cu mure, fragi, miere, ca să prinda puteri, căci īi aştepta drum lung şi obositor. Copiii erau vrăjiţi de apa cristalină care se rostogolea grăbită spre mare, de jocul razelor de Lună care se reflectau īn undele argintii şi foarte mulţumiţi că au rezistat ispitei de a culege flori şi de a alerga dupa fluturaşi, astfel īnvingīnd una din piedicile Zgripţuroaicei.
Dupa acest scurt popas, Rīul -Īnţelept le vorbi:
--Mă bucur să vă īntīlnesc, tot Universul ştie de intenţia voastră de a aduce pacea interioară īn Īmpărăţia-Copilăriei şi de lupta pentru prietenie. Este un gest nobil şi deaceea vreau sa va ajut. Copilaria e inocentă şi īncăntătoare, nu trebuie distrusă. Zgripţuroaica-cea-Răutăcioasă a auzit de voi şi a īntemniţat Steaua-Căzătoare īn interiorul Stīncii-Vrăjite. Ea vrea să vă zădărnicească drumul
şi să vă determine să renunţaţi, dar noi toţi credem īn reuşita voastră. Stīnca-Vrăjită se află pe Insula-Tainică din Marea -Īnvolburată. Urcaţi pe aceasta Frunză de stejar, primită īn dar de la Codrul-de-Basm. Doar Steaua-Căzătoare vă poate indica ce aveţi de facut in continuare. Īn drum spre mare va trebui să daţi dovadă de curaj, caci Zgripţuroaica va trimite un īntuneric des, voi va trebui să-l ignoraţi, să nu vă fie frică, caci Īngeraşii păzitori vă vor fi alături.
Micuţii īi mulţumiră pentru sfaturile preţioase, īşi luară rămas bun de la vieţuitoarele Codrului-de-Basm şi cu paşi hotarīţi se urcară pe frunză.
Treptat, se lasă o noapte īntunecoasă care le dadea fiori de groază. Evelina şi Vlăduţ au hotarīt ca a venit timpul să folosească puterea Nucii-de-Smarald. Au scos-o din buzunarel şi imediat īntunericul s-a risipit. Atunci micuţii au inţeles cīt de preţios a fost darul Nucului-Rotat... Apele Rīului-Īnţelept īi duceau alene īn continuare şi ei şi-au amintit cu drag de braţele bunicuţei, de Ingeraşii Păzitori...
Ajunşi pe mare, simţiră bucuria ei prin dansul pescăruşilor şi al delfinilor. Valurile preluară matern copii, călăuzindu-i spre insula muntoasă şi singuratică. Lasīndu-se purtaţi ore in şir de pe o creastă pe alta, iată că intr-un sfīrşit văzură Insula-Tainică, īn mijlocul căreia se afla īntemniţată Steaua -Căzătoare.
Atunci Frunza-Uriaşă le şopti:
--Acuş, īn apropierea insulei, Zgripţuroaica va trimite un vīnt puternic peste mare. Eu voi face tot posibilul să nu mă abat din drum, dar voi va trebui să daţi dovadă de dīrzenie. Cum vom atinge malul , totul se va potoli şi iar va fi linişte.
Nici nu sfīrşi bine Frunza de vobit, că iată calvarul incepu...Valurile uriaşe se zbăteau furioase, iar stropii reci īi loveau fără milă. Vladuţ şi Evelina se străduiau să īnfrunte cu demnitate noua īncercare de ai distruge a Zgripţuroaicei. Deodată, o rafala de vīnt o smulse pe Evelina de pe Frunza de stejar. Vlăduţ abia reuşi să o prindă de mīna.
--Vlăduţ, ajută-mă, simt ca degetele imi lunecă, nu vreau să devin hrană pentru peşti! striga printre larimi fetiţa.
Cu greu, īntr-un sfīrşit el o ridica, luptīndu-se cu picaturile ca de gheaţă şi cu vintul turbat.
Zările īncepură să se limpezească şi micuţii īsi dădură seama că au ajuns la mal. Cīnd coborīră, cerul era plin de luminiţe arzīnde, iar in mijlocul lor strălucea Luna-Argintie. Verişorii īi mulţumiră cu respect Frunzei-Uriaşe pentru ajutor , īncurajare şi vroiau să-şi continuie drumul, dar din īntinsul de ape răsări Delfinul-Zglobiu care le zise:
--Pentru mine e o bucurie să vă īntīlnesc, Īmpărăţia Copilăriei nu mai e cum a fost, grăbiţi-vă. Zgripţuroaica -cea-Răutăcioasă a vrăjit lanţurile Stīncii şi doar Orhideia -de-Rubin e in stare să le destrame. Ea se afla in Prapastia -Neagră, īn partea stīngă a Insulei.
Zicīnd toate acestea , le ură succes şi disparu īn valuri.
Evelina şi Vlad merseră ore in şir pană ce ajunseră in sfīrşit. Erau obosiţi, cu hăinuţele īncă umede, dar fericiţi ca au parcurs aşa drum lung cu bine.
Prăpastia -Neagră era īnfiorătoare, părea gură larg deschisă a Pămīntului. Undeva, īn adīncurile ei, se vedea sclipind Orhideia -de-Rubin. Era nemaipomenită, de o fineţe rară, era cea mai frumoasă floare vazută de ei pīnă atunci.
--Vai, ce minunată e! exclamă Evelina.
--Adevărat, dar cum să ajungem la ea? intrebă Vlăduţ.
Pescăruşul- Vioi, care auzise discuţia lor le zise:
--Vreau să va ajut să obţineţi Orhideia-de-Rubin, e cu adevărat necesară pentru a distruge vraja lanţurilor, le zise el şi se avintă īn Prăpastia-Neagră. O lua īn cioc şi vru să se īntoarcă la copii, dar pe la jumatatea de cale, pescaruşul se simţi prins intr-o plasă. Pasărea se zbătea să se elibereze, el nu vroia să fure din preţiosul timp. Vlăduţ hotărī să coboare īn bezna hăului, apucīndu-se de o liană şi porni, deci, in ajutor. Pietrele lunecau căzīnd īn adīncuri...ea era ameţitoare. Intr-un tīrziu, Vlad ajunse līngă pescăruş, se chinui pīnă reuşi să desfacă plasa . Luă cu grijă Orhideia -de-Ruibin şi o puse īn buzunaraşul de līngă inimă. Baiatului īi tremurau mīnile şi picioarele de atīta incordare, dar avea doar un pic să ajungă la mal, līngă Evelina. Prăpastia-Neagră era lacomă şi duşmănoasă, dar asta nu-l īnspaimīntă pe copil.
După ce reuşi să urce, micuţii īi mulţumiră noului lor prieten şi porniră spre Stīnca-Vrăjită. Copii păstrau cu sfinţenie Nuca-de-Smarald, care ii călăuzea de la īnceputul drumului şi Orhideia-de-Rubin, care era unica salvare a Stelei-Căzătoare. Ajunşi la Stīnca -Vrajită, vazură că din interiorul ei răzbat mii de raze luminoase. Lanţurile grele de fier o īnconjurau ostil. Stīnca era enormă, singuratică, īnnegrită de furtuni şi acoperită cu muşchi. Micuţii semănau cu nişte buburuze pe līngă ea. Ei atinseră lanţurile uriaşe cu Orhideia- de -Rubin, care se destramă odată cu vraja. Incepu un cutremur īngrozitor pe ītreaga Insulă-Tainică , vieţuitoarele ei erau speriate, agitate; marea era tulburată şi ea. Toţi aşteptau miracolul. Stīnca se desfacu cu putere, īmproşcīnd totul in jur cu pietre uriaşe. Vlăduţ şi Evelina fugiră cīt putură de departe de acest loc. Deodată, din interiorul acestui haos răsari Steaua-Căzătoare, un adevarat buchet gigant de raze lucitoare, o armonie de spectre de lumina, o adevarata, o nemaipomenita stea.
Ea le mulţumi si adaugă: -- Acum e rīndul meu să vă ajut dragi amici. Am auzit glasurile pămīntului care se minunau de curajul vostru şi de dorinţa voastră de a salva Impărăţia Copilăriei, de a vă avea din nou prietenul alături. Pentru a o īnvinge pe Zgripţuroaică aveţi nevoie de Diamantul-Purpuriu, care se află in castelul-Fantomă de pe Luna. El poate fi văzut doar de cei cu sufletul neprihănit, cu inima buna. Acolo, in interiorul lui, pe masa de līnga geamul īmpodobit cu flori de busuioc este cutiuţa din lemn de abanos. Deschizīnd-o, veţi deveni posesorii Diamantului-Purpuriu. Eu ma ofer să vă duc pe Luna-Argintie, dar vă rog să-mi daţi ascultare. Castelul -Fantomă e plin de stafii urīcioase, īnsă ele nu au nici o putere, vor dori doar să vă sperie, să vă facă să plīngeţi, să vă īngroziţi, voi va trebui să vă urmaţi drumul şi să luaţi Diamantul-Purpuriu. Aşa copii şi-au inceput călătoria printre stele. Erau uimiţi de magnificul peisaj pe care li-l oferea Universul. Cerul era īmpresărat de mii de licurici, era ceva nemaiīntalnit de ei pīnă atunci. Vlăduţ şi Evelina īşi rătăciau privirile printre aceste nestemate ale nopţii. Ei se simteau cei mai fericiţi că li s-a incredinţat această misiune de salvare şi-şi doreau din tot sufletul să nu-şi dezamagească prietenii. Pe Luna -Argintie era un tablou şi mai zguduitor de emoţionant. Totul era acoperit cu Nisip-de-Aur. Cīt vedeai cu ochii era un deşert sclipitor. Castelul-Fantomă li se īnalţă falnic, īntr-o aura de raze. Evelina şi Vlăduţ coborīră, iar Steaua-Căzătoare le promisese că-i va aştepta pīnă se īntorc, ca mai aveau de făcut drum lung. Micuţii īncepură să urce treptele netede ca oglinda ale Castelului-Fantomă. Avea pereţii, acoperişul bătut cu nestemate. Ajunşi in faţa uşilor, ele se deschiseră īn semn de respect. Văzură un salon mare, īmpodobit cu flori de aur şi argint, doar undeva, īntr-un colţ, se vedea busuioc. Acolo era masuţa pe care se afla cutiuţa din lemn de abanos cu preţiosul Diamant-Purpuriu. Deodată, Castelul -Fantomă se umplu de stafii , care de care mai īnfiorătoare, ele se mişcau fulgerător, īnconjurīndu-i şi repezīndu-se spre ei, ţipīnd asurzitor şi imitīnd urletele a fel de fel de animale. Evelina şi Vlăduţ simţeau cīt de repede le băteau inimioarele, dar imediat işi amintiră de sfaturile Stelei-Căzătoare şi īnaintară tăcut spre cutiuţa din lemn de abanos. Ei o luara, deschizīnd-o şi se simţira orbiţi de strălucirea şi lumina pe care o emana Diamantul-Purpuriu. Imediat, in interiorul Castelului se facu linişte şi se auzea doar o muzică lină şi īncīntătoare. Abia dupa ce īşi atinseră scopul, observară imensa masa din mijlocul castelului, o masă īmpărătească, īmbelşugată, unde nu lipseau placinţelele cu poalele-n brīu ale bunicii. Se īnfruptară din ea şi dupa aceia hotarīră sa-şi continuie drumul. La ieşirea din Castelul-Fantomă, īi aştepta Steaua-Căzătoare, care le zise: -- Mă bucur că aţi reuşit să obţineţi Diamantul-Purpuriu, dar acum trebuie să ajungem pe Soarele-Orbitor. Acolo, in mijlocul Lacului-de-Raze, creşte Nufărul-Dalb. Albul petalelor lui e imaculat, e ca zăpada, aroma lui e īmbătătoare, iar feeria lacului e de nedescris. Īn această punguliţă va trebui să culegeţi polenul Nufarului-Dalb. Polenul -de-Aur are forţe magice, el poate destrăma vraja Zgripţuroaicei din Mlaştinile- Ucigatoare. Zicīnd toate acestea, Steaua-Căzătoare, Vlăduţ şi Evelina porniră din nou la drum. Călătoria lor printre planete, stele, comete continua. Zīmbete nevinovate le luminau feţişoarele, se simţeau de parcă aveau aripi nevăzute. Cu toată frumuseţea īncīntătoare de aici, īnsă li se făcuse dor de bunici, de parinţi, de casa primitoare de la marginea satului...Acolo īntre aştri, īşi promiseseră īncă o dată, că trebuie să īnvingă Răul. Apropiindu-se de Soare, se simţeau tot mai fascinaţi şi mai fascinaţi. Un ocean de lumină īi īmbrăţişa, īi absorbea. Pătrunzand īn interiorul lui, ei se pomeniră pe malul Lacului -de-Raze. Rămaseră muţi de frumuseţea de aici, era atīta lumină! Īn mijlocul apelor sclipitoare creştea magnificul Nufar-Dalb. Steaua -Căzătoare īi aşeza pe petalele acestei flori uriaşe, pentru a culege Polenul-de-Aur.
Vlăduţ şi Evelina au umplut punguliţa cu acest magic praf galben lucitor. Li se citea in ochi fericirea, erau mulţumiţi că au reuşit să facă atītea pīnă acum. Steaua-Căzătoare le zise: ---Vă felicit micuţilor, sunteţi de toată isprava. Aveţi la voi trei comori preţioase, de ele depinde victoria voastră, Nuca -de-Smarald, Diamantul-Purpuriu şi Polenul-de-Aur. Acum trebuie să vă duc pe Pamant. Pufuleţ şi Īmpărăţia Copilăriei vă aşteaptă. Pericolul creşte din ce in ce mai mult. Zgripţuroaica acaparează minut cu minut tot mai mult din teritoriu. Succes, trebuie să īnvingeţi. Cīt ai bate din palme, verişorii, Vlăduţ şi Evelina, se pomeniră īntr-un loc īntunecos si umed. Ploua mărunt, picăturile erau reci ca de ghiaţă, cerul plin de nori fioroşi, vīntul urla nebuneşte, tunetul vuia groaznic, fulgerul despica cerul. Copii erau ingroziţi, se ţineau strīns de maini, īnaintand atent. Nuca-de-Smarald le lumina calea, iar Ingerasii-Pazitori īi apărau de rele. Işi dadură imediat seama că sunt in preajma casei Zgripturoaicei. -- Evelina... Vlăduţ...ii striga in şoaptă cineva, eu sunt Leul-cel-Puternic, rege peste vieţuitoarele din Codrul-de-Basm. Eram plecat intr-un Regat vecin cand aţi trecut prin Imparaţia mea...Am auzit de intenţiile voastre, sunt mīndru să cunosc aşa copii neīnfricaţi şi iubitori de adevăr. Vă admir şi de aceea am hotărīt să vă ajut. --Ne pare bine sa mai fie cineva cu noi aici, e un loc īngrozitor. Trebuie să ajungem cumva la casa Zgripturoaicei cīt mai repede, un minut pierdut poate insemna infrīngere, adăugă Vlăduţ. --Da, dar cum? Mlaştinile rīnjesc lacome la vederea noastră, abia aşteaptă să ne inghită, spuse īngrijorată Evelina. -- Eu sunt aici să vă ajut, hīrīi Leul-cel-Puternic. Aşteptandu-vă aici, am auzit vorbind şerpi, dragoni, lilieci zburători, broaşte şi alte vietaţi hidoase. Abea aşteaptă să fie stăpīni, invadīnd in totalitate Īmpărăţia Copilăriei, se laudă de felul cum ii sperie pe cei mici, de zbuciumul pe care li-l provoacă. Am īnţeles că fiertura din ierburi şi rădăcini amare e gata şi toţi aşteaptă ca ceasul să bată ora 12, miezul noptii. Atunci are de gīnd să-şi īndeplinească vraja, dīndu-i lui Pufuleţ să bea din ea. Dacă asta se va intampla, prietenul vostru va deveni un monstru, un cīine dur, fioros, cu dinţi din otel, fioros, cu priviri reci, care īi va ajuta Zgripţuroaicei să subjuge Īmpărăţia Copilăriei in totalitate. Coroana mea regală ar putea avea puteri magice, dar ii lipseşte Diamantul-Purpuriu, de cand l-a răpit Zgripţuroaica a devenit una simplă. -- Pai noi il avem! zise incīntată Evelina. --L-am luat din Palatul -Fantomă de pe Luna -Argintie, adaugă Vlăduţ. Leul -cel- Puternic zise incīntat atunci: --Cum ii punem Diamantul -Purpuriu la loc va face iar minuni, dacă ne vom atinge de el cīnd va fi la Coroană, ne vom face navazuţi şi uşori ca fulgii. Astfel vom putea trece peste Mlaştiniile-Ucigaşe, fără a ne pune vieţile in pericol şi fără a fi observaţi de cei de aici. Vlăduţ şi Evelina scoase din cutiuţa din lemn de abanos Diamantul -Purpuriu. Leul le dădu coroana lui de aur şi ei īl potriviră la locul de alta dată. Scăpără o lumină puternică şi cei trei se făcură nevazuţi. Ei īşi continuară drumul spre zarva de unde se auzeau hohote de rīs infernale, peste Mlaştinile -Ucigaşe. Apropiindu-se, văzură o casă uriaşa, cu pereţi īnnegriţi de vreme si ploi. Era īnconjurată de mărăcini şi īntuneric. Uitīndu-se prin geam, vazură o mulţime de vieţuitoare ale maleficului: dragoni fioroşi, dinozauri zburători, vīrcolaci urīcioşi si nu in ultimul rīnd, surate ale Zgripţuroaicei. Erau adunaţi toţi, pentru a sărbători victoria şi distrugerea frumuseţii din Impărăţia Copilăriei. In mijlocul lor se afla amicul celor doi verişori, caţeluşul Pufuleţ. El avea ochii planşi, plini de dezgust şi frica, dar in suflet spera că va fi salvat. Era convins că Evelina si Vlăduţ sunt porniţi in căutarea lui. Aceşti doi copii dulci ştiau a fi prieteni adevaraţi. Gīndul că va deveni un monstru īnfiorator dacă ei nu reuşesc, īl īngrozea, el nu vroia să le facă rău celor mici, nu vroia să participe la distrugerea celei mai minunate īmpărăţii din lume, Impărăţia Copilăriei. Se apropia miezul nopţii, iar inima ii bătea din ce in ce mai puternic. Pufuleţ era īngrozit. Cei trei, Vlăduţ, Evelina şi Leul-cel- Puternic, pătrunseră cu uşurinţă īn casa uriaşa a carei uşi erau larg deschise in semn de sărbătoare. Se strecurară cu mare atenţie printre aceste lighioane şi Evelina il atinse pe Pufuleţ cu Diamantul-Purpuriu al coroanei, luată de pe creştetul Leului-cel-Puternic. Scăpară o lumina orbitoare şi caţeluşul se facu nevazut... au reuşit! Īncă trei minute şi Pufuleţ ar fi devenit un pion al forţelor Răului. Zgripţuroaica tuna şi fulgera, se făcu pămīntie la faţă... In salonul ei, decorat cu fel de fel de animale şi păsări īmpăiate, incepu panica, dezordinea, urlete nebuneşti, ţipete infernale.Toate acestea răsunau pīnă departe in noapte. Pufuleţ le multumi sărind vioi şi le zise: -- Prieteni, acum e momentul să īmproşcăm peste tot cu Polen-de-Aur, ceasul bate ora 12, e miezul nopţii, vraja se va destrăma. Copiii nu se lăsară aşteptaţi şi rugaţi, dar īncepură să arunce Polen-de-Aur, luat din Nufărul-Dalb ce creşte in Lacul-de-Raze de pe Soare. Pereţii casei uriaşe trosneau, se dărīmau peste lighioanele cele hidoase... copiii, Leul-cel-Puternic şi Pufuleţ nu puteau fi atinşi din cauza ca erau protejaţi de coroana fermecată. Vlăduţ şi Evelina se urcară pe Leul-cel-Puternic şi se ridicară spre cer, departe de locul acela blestemat. Casa semăna cu o ruina, urletele străpungeau īntunericul cu putere, groaza se aşternu peste tot, Zgripţuroaicele erau furioase, ţipau īnnebunite de necaz. Dar nu mai exista scăpare, vraja fusese ruptă. Mlaştinile-Ucigaşe clocoteau, fierbeau de indignare, păreau ca vor să īnghită tot ce le stă in cale, se roteau intr-un vīrtej uluitor, trăgīnd tot după ele in adīncurile pămīntului, in Impărăţia Intunericului. Casa dezastruoasă a fost īnghiţită cu lăcomie cu tot cu vizitatorii ei groaznici şi cu tot cu stăpīna ei răufăcătoare. Incetul cu īncetul zgomotul se potoli, īncepu să se lumineze, apăru pe cer Soarele, iar un pic mai tarziu curcubeul. In locul fioroaselor Mlaştini - Ucigaşe, acum creştea o padure frumoasă, cu poieniţe pline de floricele multicolore, de fluturaşi vioi, de izvoraşe cu ape line; căprioare, veveriţe, vulpi şi alte vieţuitoare se plimbau prin ierburile īnmiresmate, reīntregind feeria acestei lumi fermecătoare. De acolo de sus, Vlăduţ, Evelina, Pufuleţ şi Leul-cel-Puternic erau uluiţi de minunaţia peisajului. Mulţumiţi că au reuşit să salveze Impărăţia Copilarie, să-şi aiba iar prietenul alături , să readucă pădurea asta magnifică in locul Mlaştinilor-Ucigaşe, să salveze Steaua-Căzătoare, hotărīră să se reīntoarcă la bunici. In drumul spre casă văzură valurile Mării- Involburate care īi salutau ridicandu-se cīt mai sus spre cer; delfinii săriau vioi, pescăruşii se roteau deasupra ei in ritm de dans. Ajungīnd īn Codrul -de -Basm, au fost īntīmpinaţi cu atīta căldură, cu atīta prietenie de vieţuitoare, īncīt īşi dădură seama că au o mulţime de amici. Toţi, de la mic la mare, cinsteau Biriunţa Binelui asupra Răului. Animalele dansau, copacii seculari īşi plecau ramirile in bataia vīntului parca īnchinandu-se, florile erau mai īnmiresmate ca niciodată, Rīul-Inţelept susura o melodie plăcută, ţinindu-le isonul păsărelilor...pe cer o stea lucea mai tare ca restul, era Steaua-Căzătoare. Luna -Argintie li se arăta la toţi neştirbită, o lună plină şi zambitoare. Soarele īşi dăruia lumina şi căldura...Ciudat, dar ambii erau pe cer, rar se īntīmplă aşa ceva, dar importanţa acestei sărbători era fără egal. Īnainte de a se desparţi de Leul-cel- Puternic, copiii ii dăruiră pentru curajul şi ajutorul lui, Diamantul -Purpuriu. Īşi luară rămas bun de la toţi şi porniră pe cărăruşa şerpuindă a Codrului -de- Basm spre casa primitoare a bunicilor. Li se făcuse dor de bunătatea şi blīndeţea lor, de placinţelele cu poalele-n brīu, de snoavele spuse cu atīta haz, de tot ceea ce insemnă pentru ei Adevărata Copilarie... --- Evelina... Vlăduţ...! īn striga cineva. Oare cine? Era bunicuţa, īşi făcuse griji pentru ei, nu-i găsea de ceva vreme, dar ,vai, nepoţeii ei cei dragi adormiseră la umbra nucului rotat din gradină, pe iarba moale... Ea īi dojeni blīnd şi le zise că venise bunelul cu Pufuleţ de la coasă, dar.. īn zadar. Copiii ştiau prea bine unde a fost Pufuleţ şi īncepură să le povestească peripeţiile prin care au trecut. Evelina le arătă nuca din manuţă, da, era una simpla, dar ea fusese de smarald, aceasta era o dovadă că anume aşa s-a intīmplat. Vlăduţ īi asigură că Īmpărăţia Copilăriei nu mai este in pericol, era salvată, că micuţii nu vor mai avea vise īnfiorătoare, că se vor bucura doar de o lume frumoasă de basm. Pufuleţ īi susţinea, dīnd prieteneşte din coadă. Bunicii se priveau cu subīnţelesuri, ascultīndu-i şi īntrebīndu-i detalii despre cum s-au luptat cu Răul şi ce au mai īntalnit īn lunga lor călătorie. Au avut un somn plăcut, ... nu?... sau poate s-a petrecut cu adevărat, cum pot avea doi copii acelaşi vis?

bbyDanutza
publicat la 19.02.2006 (8136 citiri)