· articole
· intamplari

 De la lume adunate...

Inceputurile gradinitei pentru Tibi si Iustina





Tibi - 4 ani fara o zi;
Iustina - 3 ani fara 2 luni si doua zile, la data de 15 septembrie 2003.

Hotarasem din vara ca trebuie sa-i ducem la gradinita, sa se invete in colectivitate. Nu mai fusesera plecati de acasa fara noi niciodata, ne faceam probleme. Era si firesc!

Si iata ca a sosit si prima zi! Inainte le explicasem despre gradinita, ei pareau ca au inteles ca trebuie sa ramana fara noi, cu ceilalti copii si cu doamnele educatoare. Doar ca, nu a decurs totul "ca la carte!".

Am mers impreuna cu sotul meu, i-am identificat pe listele afisate, doar ca nu erau la aceeasi grupa cum ne gandisem noi. Asa ca, ne-am dus la d-na director care ne-a convins ca ar fi in detrimentul baiatului sa il dam la grupa mica pentru a fi impreuna cu fetita, el fiind inscris la grupa mijlocie. Aceasta pentru ca programa era diferita, grupa mijlocie facand engleza, informatica, asa ca am hotarat sa-i dam la grupe diferite. Salile erau una langa alta, asa ca ne-am mai linistit in privinta asta.

Pe Tibi l-a dus sotul meu in clasa lui, eu ramanand cu Iustina, care cand a vazut ca intr-adevar trebuie sa ramana acolo fara noi a inceput sa se agate de mine, sa planga... Degeaba am incercat sa o fac sa inteleaga situatia!

Doamna educatoare a spus ca daca vrem sa se invete sa stea nu trebuie sa mai stam cu ea, asa ca am luat hotararea eroica de a pleca.

Bineinteles ca sufletul meu era pe jar! Sotul meu a plecat la serviciu, iar eu umblam prin apropierea gradinitei "innebunita", nu stiam ce sa fac. As fi vrut s-o iau acasa, dar stiam ca pe urma este tot mai greu s-o invatam.

Mi se rupea inima gandind ca e posibil sa planga... foarte mult! Insa plimbandu-ma prin preajma gradinitei ma gandeam ca daca se intampla ceva sunt acolo si vad.

Am rezistat pana la ora 11 (de la 9 la 11), canda am intrat pe holul dintre cele doua clase.

Usa salii unde era Iustina era deschisa, ea si alti copii erau in fata clasei pe covoras, se jucau. M-am linistit, insa alte persoane care erau pe hol, care nu plecasera mi-au povestit ca a tipat si a plans destul de mult. La un moment dat m-a vazut si a venit alergand la mine, bineinteles intrebandu-ma unde am fost ca ea a plans! Tibi, in schimb s-a comportat foarte bine, nu a avut probleme de adaptare, l-au atras jucariile, copiii!

Ajunsi acasa am inceput "munca de convingere" cu Iustina pentru a doua zi.

Marti a mers, pe langa noi doi si mamaia, ca noi trebuia sa plecam la serviciu si s-a gandit ca poate mai ramane ea mai mult. Tibi s-a dus la grupa lui, dar Iustina iarasi incepea, in plus doamna ne-a spus ca "astazi poate nu mai plange" si noi stiam ca nu e asa, motiv pentru care ne-am hotarat s-o trimitem acasa cu mamaia.

Eram nelinistiti, totusi am fi vrut ca si ea sa mearga la gradinita, asa ca ne-am dus si a treia zi. Incercasem acasa diferite metode, chiar i-am cumparat lui Tibi ceva si ei nu pentru ca "nu merge la gradinita", dar ea nimic, a acceptat si acest lucru, nu a ripostat, se stia "vinovata"; si cand o intrebam daca vrea sa mearga, spunea ca nu.

Miercuri

Am dus-o la o alta grupa mica, nu erau si nici in prezent nu sunt decat grupe mici de camin, program 8/16, dar au primit-o acolo cu program pana la 12. Am intrat si doar din comportament doamna educatoare a inteles "despre ce este vorba" a luat-o in brate si mi-a facut semn sa plec. Din suflet as vrea sa le multumesc celor doua doamne educatoare care au inteles ca ea are nevoie de atasament si au stiut s-o invete sa le iubeasca si sa-i placa gradinita. Au tot respectul meu. Nu voi uita imaginea "doamnei Andone cu Iustina in brate". Iar eu am fost atat de linistita. Am simtit ca pot sa am deplina incredere! Apoi, in decurs de o saptamana Iustina mai plangea putin dimineata, aproape ca incepea de pe drum, iar dupa aceea timp de aprox. o luna mai scancea la ora 12 cand vedea ca se fac paturile pentru colegi, spunand ca ea doarme acasa "cu mama, tata si Bibi", insa aparea mamaia si o lua. In unele zile mamaia o gasea uitandu-se pe geam dupa ea.

Si-uite asa s-a acomodat putin cate putin, iar acum indrageste gradinita la nebunie, incat seara cand stam la masa intreaba cand mergem la garadinita, lucru care se intampla si sambata si duminica. Numai ce o auzi spunand ca "i-e dor de gradinita".

Ca o concluzie as vrea sa spun ca trebuie sa stim ca "bebelusii" nostri invata sa se descurce, au putere de adaptabilitate, dar foarte mult conteaza la ei modul in care se comporta adultul (parintele, educatorul, profesorul) pentru a se stabili acea legatura sufleteasca atat de necesara comunicarii dintre oameni.

mirelus2000
publicat la 28.05.2004 (3826 citiri)